Live

Video Benzina s-a scumpit cu un leu în 2023. Cum ar putea evolua prețul la pompă în următoarea perioadă

Data publicării:
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Cel mai ieftin sortiment de benzină se apropie iar de 7 lei pe litru provocând panică în rândul șoferilor, care spun că prețurile carburanților sunt exagerat de mari pentru buzunarele lor. Creșterile la pompă s-ar putea tempera în perioada următoare, susțin economiștii, care sunt de părere că tarifele carburanților sunt influențate de costul barilului de petrol, iar acesta nu a crescut prea mult în ultima perioadă.

După ce la finalul anului trecut prețul benzinei scăzuse sub 6 lei litrul, șoferii văd cu stupoare cum tariful mai are puțin și atinge un nou prag psihologic. Prețul celui mai ieftin sortiment de benzină urcă din nou și se apropie de 7 lei/l. La unele benzinării din Capitală se vinde cu 6,96 bani/l de benzină standard.

Ieftinirea benzinei de la începutul anului a fost influențată de costul barilului de petrol, cotat atunci la sub 80 de dolari. Între timp, prețul barilului de petrol a mai crescut cu 5 dolari.

Majorarea a fost generată de decizia Arabiei Saudite şi a altor țări din cadrul Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol, de a reduce producția de petrol începând cu luna mai. Nu este cazul să ne speriem, ne liniștesc economiștii, care spun că este posibil ca în următoarele zile să asistăm la scăderi de prețuri la pompă.

„Având în vedere că în momentul de față prețurile pentru barilul de petrol nu sunt foarte mari, avem doar niște zvonuri, nu m-aș grăbi să fac rezerve. N-aș spune că e cazul să ne panicăm și să spunem clar că vom vedea niște scumpiri în acest domeniu. Este foarte posibil ca în perioada următoare chiar în câteva zile, lucrurile să se liniștească și să revenim la prețuri care să înceapă să scadă din nou”, explică economistul Christian Năsulea, la Digi24.

Modul în care șofăm ne poate ajuta să avem un consum redus de carburanți. „De câte ori mărim viteza și scădem viteza nu facem decât să creștem consumul de carburant. La drum întins pe autostradă, pe drum expres, pe drumuri unde avem porțiuni libere în fața noastră trebuie să mergem cât mai constant, cu accelerări și decelerări cât mai finuțe. Trebuie să știm că orice stil de conducere agresiv sau mai sportiv, cum este denumit nu face altceva decât să crească consumul de carburant”, spune Sorin Ene, expert în conducere defensivă.

Față de luna trecută, un plin de 50 de litri de benzină s-a scumpit în medie cu 12 lei.

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iranul raționalizează energia electrică. În Teheran se va tăia curentul două ore pe zi

Un marfar încărcat cu benzină a deraiat, în Mehedinți. Arafat: „Este o intervenție dificilă, cu risc de explozie”

Prețurile la carburanți au crescut pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu și din Ucraina. Expert: Urmează și alte scumpiri

Carburanții se scumpesc accelerat. Cât costă acum benzina și motorina în marile orașe. „Bagă și 50 de lei pentru că nu-și permit”

Partenerii noștri