Live

Autoritățile așteaptă o viitură pe Dunăre. Debitul fluviului, mai mult decât dublu până la finalul lunii. Punctele critice

Data actualizării: Data publicării:
Dunărea a început să inunde zone din Ungaria. Foto: Profimedia

Autorităţile monitorizează Dunărea, fiind aşteptată o viitură care va duce la creşterea nivelului apei până la finalul lunii. În perioada 28 – 29 septembrie, debitul va fi mai mult decât dublu faţă de această perioadă, dar specialiştii nu se aşteaptă la probleme deosebite, decât dacă viitura ţine foarte mult.

„Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea FECHET, a convocat, astăzi, în format hibrid, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul MMAP. Şedinţa extraordinară a CMSU a fost organizată pentru a analiza situaţia hidrologică a Dunării în contextul hidrometeorologic existent în amonte de ţara noastră, unde cantităţile importante de precipitaţii au produs debite foarte mari ale acestui fluviu. Experţii de la INHGA au informat că debitul pe Dunăre, la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), în intervalul 18–19.09.2024, a fost în creştere, având valoarea de 4200 m3/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s)”, a transmis, joi, Ministerul Mediului.

Sursa citată de News.ro a precizat că, pe baza datelor actuale, a estimărilor prognostice primite din Ungaria şi Serbia şi luând în considerare aportul celorlalţi afluenţi importanţi ai Dunării aval Budapesta (Drava, Sava, Tisa şi Morava), fără aport suplimentar important de precipitaţii în tot bazinul hidrografic al Dunării amonte de intrarea în ţară, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior pe Dunăre şi afluenţii săi, pe sectorul amonte de Budapesta (mai ales în Austria), debitele în secţiunea Baziaş vor fi în creştere până la valori maxime de 9200-9500 m3/s, în intervalul 28-29 septembrie 2024.

„Menţionăm că sectorul Dunării aval Gruia este apărat împotriva inundaţiilor prin lucrări de îndiguire. Pe baza informaţiilor actuale, nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, dar este necesară o monitorizare atentă a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice în bazinul Dunării amonte de intrarea în ţară”, a mai transmis sursa citată.

Ministerul precizează că, în perioada 2020-2024, s-au mai înregistrat viituri cu valori maxime de debite la intrarea în ţară cuprinse în intervalul 9500 - 10500 m3/s, care nu au generat probleme deosebite, cu efecte de inundaţii pe sectorul românesc, după cum urmează:

  • iunie 2020 – 9600 m3/s
  • februarie 2021 – 10500 m3/s
  • decembrie 2023 – 9600 m3/s

Fechet cere reverificarea zonelor unde au mai fost probleme

„Dincolo de capacitatea digurilor de apărare  şi a lucrărilor hidrotehnice trebuie să nu fim deloc relaxaţi, trebuie să ne asigurăm că instituţiile Ministerului Mediului sunt pregătite, sunt în alertă şi să ştim cum să acţionăm când situaţia o impune. Vedem cu toţii că ne confruntăm cu o realitate care depăşeste statisticile (...) Solicit, de asemenea, reverificarea, în acest interval, a zonelor unde au fost probleme în trecut, de exemplu acolo unde au existat breşe sau unde există eroziuni de mal”, a subliniat ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet.

Specialiştii ANAR au informat că pe cursul Dunării, pe braţul Borcea, s-au identificat unele puncte critice, ce necesită o atenţie sporită: zona Bentu- Stelnica- Borduşani, dar şi în zona localităţii Ciocăneşti.

„La nivelurile care sunt prognozate în momentul de faţă de INHGA, estimăm că doar pe acest sector – aval de Călăraşi până la Hârşova, apa va ajunge până la piciorul digului , dar rămânem în limita de sub 9.500 m3/s. În eventualitatea în care situaţia se va schimba în următoarele zile şi vom ajunge la debite de 13.500 m3/s, putem să menţionăm că nu vor fi depăşite coronamentele digurilor pe niciun sector pe Dunăre. Probleme pot să apară, însă, dacă viitura durează forte mult”, a mai transmis Ministerul Mediului.

Instituţia explică faptul că la cele trei puncte se încep acţiunile zilele acestea, cu caracter preventiv. În esenţă, tot sectorul Dunării va intra în monitorizare strictă.

Potrivit oficialilor Ministerului Mediului, guvernatorul Deltei Dunării, Bogdan Bulete, a informat membrii CMSU că, începând cu 02.08.2024, a dispus măsurarea săptămânală a adâncimilor din toate lacurile din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

”La ultima verificare, din data de 12.09.2024, s-a observat o descreştere faţă de data iniţială de 02.08.2024, unele din lacuri fiind secate, iar altele cu un procent neînsemnat de apă. Se monitorizează săptămânal situaţia iar, în cazul în care sunt probleme, se va lua legătura cu UAT-ul vecin. Nu sunt semnale de alarmă până la momentul de faţă, dar se cunoaşte faptul că viitura abia începe şi se aşteaptă cote mărite începând cu această săptămână”, se mai arată în comunicatul ministerului.

Digul care face legătura între Sulina şi Sfântu Gheorghe, care este cel mai expus, curățat

Demnitarul a menţionat că în aceste zile au curăţat digul care face legătura între Sulina şi Sfântu Gheorghe, care este cel mai expus, pentru a putea deversa surplusul de apă în Marea Neagră.

„Potrivit specialiştilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, pe parcursul zilei de joi (19 septembrie) şi în noaptea de joi spre vineri (19/20 septembrie), în Banat va ploua şi se vor acumula cantităţi mici de precipitaţii şi, izolat în zona de munte, peste 10 l/mp. Începând din dimineaţa zilei de vineri (20 septembrie) şi până marţi (24 septembrie), probabilitatea de apariţie a ploilor va fi extrem de redusă. Însă, din seara zilei de marţi (24 septembrie), aria ploilor se va extinde dinspre vestul ţării şi va cuprinde până în dimineaţa zilei de miercuri (25 septembrie) Banatul, Crişana, Maramureşul, cea mai mare parte a Transilvaniei şi nordul Olteniei. Cantităţile de apă vor fi de 5…10 l/mp şi local de peste 15…20 l/mp. Miercuri şi joi (25 şi 26 septembrie), doar izolat vor mai fi posibile ploi slabe, îndeosebi la munte şi în nord-vestul teritoriului, dar în noaptea de joi spre vineri (26/27 septembrie) şi pe parcursul zilei de vineri (27 septembrie) va ploua din nou în Banat, Crişana, Maramureş, nordul Trasilvaniei şi al Moldovei. Cantităţile de apă ce se estimează că se vor acumula în acest interval vor fi de 10…15 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp, îndeosebi în nord-vestul ţării. După data de 28 septembrie, probabilitatea de apariţie a ploilor se va menţine relativ ridicată în zona Banatului”, a mai transmis ministerul.

La Şedinţa extraordinară a Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă al MMAP au mai  participat, alături de specialiştii MMAP şi preprezentanţi ai  Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), ai Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), ai Administraţiei Naţionale ”Apele Române” (ANAR), ai SPEEH Hidroelectrica SA, ai Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului,ai Gărzii Naţionale de Mediu, ai Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, ai RNP ROMSILVA şi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Apele Române: Viitura va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie, și se va propaga pe o durată de până la 7 zile

Administraţia Naţională Apele Române anunţă, joi, că viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie, iar debitul va fi ami mulT decât dublu faţă de perioada actuală şi cu mult mai mare decât media multianuală. Specialiştii estimează că lucrările de apărare împotriva inundaţiilor vor asigura tranzitarea în siguranţă a viiturii care se va propaga pe o durată de până la 7 zile, relatează News.ro.

Viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie şi va avea valori maxime de până la 9200-9500 mc/s. Specialiştii de la Apele Române alături de cei de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor monitorizează permanent debitele Dunării şi fac schimburi de date cu experţii de la nivelul ţărilor din bazinul hidrografic al Dunării”, au transmis, joi, specialiştii Apele Române.

Aceştia anunţă că debitele Dunării sunt în creştere şi vor ajunge în 25 septembrie la o valoare de 8500 mc/s, fiind aproape dublu faţă de valoarea actuală. De asemenea, debitele în secţiunea Baziaş vor fi în creştere şi vor ajunge maximul valorii, în intervalul 28-29 septembrie, ajungând până la valoarea de 9200-9500 mc/s. 

Lucrările de apărare împotriva inundaţiilor vor asigura tranzitarea în siguranţă a viiturii care se va propaga pe o durată de până la 7 zile de la momentul intrării acesteia în secţiunea Baziaş. Echipele de la Apele Române de la nivelul celor 7 Administraţii Bazinale de Apă - Apele Române Banat, Apele Române Jiu , Apele Române Olt, Apele Române Argeş-Vedea, Apele Romane Buzau-Ialomita, Apele Romane Dobrogea-Litoral, Apele Române Prut-Bârlad) sunt în stare de alertă şi monitorizează foarte strict linia de apărare împotriva inundaţiilor, din aval Gruia, aflată în administrare pe o lungime de 1100 de km”, a mai transmis sursa citată.

Hidrologii de la cele 7 Administraţii Bazinale de Apă preiau datele de la nivelul celor 18 staţii hidrometrice situate pe sectorul românesc al Dunării şi transmit permanent informaţiile despre nivelurile Dunării în vederea elaborării prognozelor de către colegii noştri de la INHGA.

Budapesta se baricadează

Dunărea deja se revarsă în Budapesta. Străzile și mai multe clădiri din apropierea falezei au fost deja inundate. Apa a ajuns inclusiv la clădirea Parlamentului.

Budapesta se baricadează în așteptarea viituri de pe Dunăre. Se construiesc baraje temporare, ia zonele în care fluviul traversează Budapesta, circulația este închisă, pentru siguranța oamenilor.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Băsescu: Dacă RO-ALERT ar fi funcționat, ar fi murit mai puțini oameni în inundațiile din Galați. „Viitură de incompetență la guvern"

Budapesta este pregătită pentru un nivel de 9 metri al apelor Dunării. Viktor Orban: ”Situația e gravă, dar Ungaria e în siguranță”

Donald Tusk, la 85 de ani de la invadarea Poloniei, acum inundată: Nu vă speriați dacă trupele germane ajung în orașul vostru

Cel puțin 24 de persoane au murit din cauza inundațiilor din Europa. Șapte persoane au murit din cauza viiturilor în România

Partenerii noștri