Live

Amenzile pentru cei care nu combat ambrozia se majorează începând de astăzi

Data actualizării: Data publicării:
Noi măsuri privind combaterea ambroziei. Foto: GettyImages

Nivelul amenzilor minime pentru persoanele fizice sau firmele care nu iau măsuri pentru evitarea instalării şi răspândirii ambroziei şi eliminarea prezenţei acesteia pe terenurile intravilane sau extravilane s-au majorat de sâmbătă, conform celei mai recente legi publicată în Monitorul Oficial.

Este vorba despre Legea 129/2020 pentru modificarea Legii nr. 62/2018 privind combaterea ambroziei.

Legea 129/2020 prevede sancţionarea cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice pentru nerespectarea regulilor privind combatea ambroziei.

Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole, conform noilor modificări, relatează Mediafax.

Nivelul minim al amenzilor pentru persoanele fizice a crescut de la 750 de lei la 1.000 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice, nivelul minim al amenzii s-a dublat de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Calvar pentru românii alergici. Vara târzie prelungește sezonul de ambrozie până în noiembrie. Explicațiile specialiștilor

Peste 2,5 milioane de români sunt alergici la ambrozie. Sfatul medicului dacă suferi de alergie

Modificările la Legea ambroziei au fost promulgate. Proprietarii de terenuri, obligaţi să distrugă planta în 15 zile de la avertisment

Statul la stat. Terenuri sufocate de ambrozie. Primarii se fac că nu văd și evită să dea amenzi, deși legea îi obligă

Partenerii noștri