Amenzi pentru persoanele care hrănesc urşi. Costel Alexe: Hrănind un urs, îi facem cel mai mare rău cu putinţă
Persoanele care mai hrănesc urşii „la marginea drumului” vor fi amendate, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe. În plus, ministrul a spus că orice formă de hrănire a acestor animale sălbatice, inclusiv cea „instituţionalizată”, practicată de diverşi operatori economici, trebuie să înceteze, informează Agerpres.
„Am avut discuţii cu cei de la Ministerul de Interne şi cu cei de la toate autorităţile publice locale şi centrale care pot să sancţioneze astfel de comportamente. În momentul de faţă, suntem în situaţia în care toţi cei care hrănesc ursul la marginea drumului să primească amendă”, a spus Alexe.
Conform ministrului, acest comportament al oamenilor este una dintre principalele cauze pentru care ursul coboară în zonele locuite.
„Pentru că am avut acest caz de emoţie publică săptămâna trecută, vreau să spun un lucru şi lansez un apel către populaţie. Venind ieri spre Braşov, am văzut cozi de maşini şi în faţa fiecăreia era câte un urs. Fac un apel la populaţie şi sper să înţeleagă: ursul este un animal sălbatic, şi nu de companie. Dacă vom considera că hrănind un urs îi facem un bine, fals! Facem cel mai mare rău cu putinţă acelui exemplar sau specii. Odată hrănit de om, să nu ne imaginăm că se va întoarce în munte, să-şi caute hrana. (...) Indiferent cât de prietenos poate părea, este un animal sălbatic şi poate face victime. (...) Am văzut pe reţelele de socializare - şi nu aş vrea să jignesc vreun conaţional al meu, dar are IQ-ul zero - cum privea spre urs în timp ce-l hrănea”, a spus Alexe.
El a precizat că la minister există un grup de lucru care trebuie să identifice soluţii pentru problema urşilor.
„Sper ca în perioada următoare să găsim soluţii să ţinem ursul în pădure”, a subliniat Alexe.
Editor web: M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News