Live

Ambasador la final de mandat: Este important ca toate schimbările să nu împiedice lupta anticorupție. Interviu cu Paul Brummell

Data actualizării: Data publicării:

Ambasadorul Marii Britanii îşi încheie mandatul de la Bucureşti, dar rămâne, aşa cum ne-a spus chiar el, îndrăgostit pe viaţă de România. Paul Brummell este diplomatul care nu a rămas niciodată indiferent la mișcările sociale din România. Tot el este omul care, din perspectiva „Mesagerului Reginei”, ne-a arătat, în momente destul de tulburi, că britanicii susțin democrația, libertatea de expresie și independența justiției.  „Diplomaţia trebuie să fie despre oameni. Rolul meu, scopul meu este să încerc să dezvolt legături bilaterale între ţările noastre”, spune Paul Brummell, care a vorbit întotdeauna la superlativ despre ţara noastră. Vă invităm să urmăriți un interviu la final de misiune diplomatică, acordat pentru emisiunea „Pașaport diplomatic” de la Digi24.

(VIDEO. Partea I a interviului acordat de ambasadorul Paul Brummell)

Balazs Barabas, jurnalist Digi24: Vă încheiaţi mandatul de ambasador în România şi este ultimul interviu pe care îl acordaţi pentru Paşaport Diplomatic în această calitate. Aţi vorbit întotdeauna la superlativ despre noi şi despre ţara noastră. De ce ne iubiţi atât de mult?
Excelența Sa, ambasadorul Paul Brummell: Este o ţară foarte frumoasă. Cei patru ani au fost o plăcere pentru mine, nu numai să fiu ambasador al Marii Britanii în România, dar pur şi simplu să locuiesc în România. Este o ţară foarte primitoare, o ţară diversă, cu un peisaj natural absolut formidabil şi am călătorit peste tot, am încercat să învăţ mai mult despre cultura, istoria şi tradiţiile româneşti.

Balazs Barabas: Sunteţi unul dintre cei mai activi ambasadori din România. De ce aţi ales acest mod de a comunica? Este ceva ce vi s-a cerut din Marea Britanie sau este o alegere personală?
Paul Brummell: Cred că este firesc, pentru că diplomaţia trebuie să fie despre oameni. Rolul meu, scopul meu este să încerc să dezvolt legături bilaterale între ţările noastre. Bineînţeles, un aspect al legăturilor bilaterale sunt relaţiile guvernamentale într-un sens formal, dar relaţiile bilaterale sunt despre oameni. 400 de mii de cetăţeni români locuiesc în Marea Britanie. Este o comunitate britanică foarte activă în România. Ei fac lucrurile foarte bune care dezvoltă relaţiile noastre şi am constatat că rolul meu este să ajut astfel de legături.

Balazs Barabas: Aţi spus la o conferinţă de presă că soţia dvs este o „microbistă" a iei. Dvs ce susţineţi cu aceeaşi pasiune aici, în România?
Paul Brummell: Cred că, cultura şi tradiţiile româneşti sunt ceva foarte frumos. Înainte de a lua mandatul aici la Bucureşti, am făcut un curs de aprofundare la Iaşi. Şi am vrut să aflu mai mult despre cultura şi tradiţiile româneşti. De exemplu, am vizitat Ipoteşti, pentru a vedea locul copilăriei lui Mihai Eminescu, am mâncat la Hanul Ancuţei, Sadoveanu, de exemplu. Dar şi în ceea ce priveşte portul, iile sunt foarte frumoase. Adriana este absolut pasionată de ie, dar sunt un exemplu foarte bun de port tradiţional, care poate să fie refăcut într-un mod foarte frumos şi modern. Şi pentru a da un alt exemplu: este o pasiune foarte mare. Alteţa Sa Regală, prinţul Charles, cum toţi ştiu, vine des în România pentru vizite private şi a făcut o vizită oficială anul trecut. Alteţa Sa Regală, prin fundaţia sa din România, încearcă să ajute acest proces de a lua tradiţiile româneşti să le modernizeze, pentru a atrage atenţia tinerilor şi pentru a fi benefice economic şi pentru comunităţile din zonele rurale.

Balazs Barabas: De obicei îl însoţiţi pe prinţul Charles în cursul vizitelor sale în România. Care este cea mai plăcută amintire pe care o aveţi din aceste vizite?
Paul Brummell: Întotdeauna sunt vizite foarte frumoase. De obicei, când vine de exemplu un ministru din guvernul britanic şi a fost o mare plăcere în aceşti patru ani să găzduiesc vizite precum prim-ministrul de atunci, David Cameron, două vizite ale ministrului afacerilor externe, două vizite ale ministrului apărării ale Marii Britanii şi multe altele. Deci am avut multe vizite de înalt nivel. Dar cele oficiale sunt de obicei la Bucureşti, întâlniri la Cotroceni, la Palatul Victoria şi alte birouri din Bucureşti. Vizitele Alteţei Sale sunt în zone de câmpii, în Transilvania de Sud, deci conţinutul este foarte diferit şi întotdeauna Alteţa Sa Regală se apropie de oameni în timpul călătoriilor şi vizitei sale în România.

Balazs Barabas: Presupun că discutaţi cu Alteţa Sa după ce îşi încheie vizita în România. La ce se referă el când vorbeşte despre cea mai plăcută vizită a sa în România? De exemplu are feluri de mâncare care îi plac în mod deosebit?
Paul Brummell: Recomand discursul pe care l-a susţinut Alteţa Sa Regală anul trecut la Cluj, când a primit titlul de doctor Honoris Causa la Universitatea Babeş-Bolyai. Şi a avut un discurs foarte personal despre motivele pentru care are o legătură foarte strânsă cu România. A vorbit despre tradiţiile rurale care au fost păstrate aici în România, care sunt dificil de găsit în alte ţări ale Europei, arhitectura tradiţională şi posibilitatea, prin fundaţiile sale, de a ajuta aceste tradiţii şi aceste zone minunate.
Balazs Barabas: Există o altă ţară din lume sau din Europa de care s-a ataşat Alteţa Sa la fel ca de România, de exemplu?
Paul Brummell: Cred că din 1998 a vizitat în mod privat sau oficial România de 20 de ori, cam de 20 de ori. Deci nu cred că sunt alte ţări pe care le-a vizitat atât de mult.

Balazs Barabas: Aţi spus nu demult într-un interviu, că în România cuvântul „imediat” poate avea foarte multe sensuri, poate însemna că în acest moment şi poate însemna că niciodată. Înseamnă acest lucru că românii sunt neserioşi?
Paul Brummell: Nu, nu, deloc. Cred că nu. Suntem toţi serioşi când trebuie. Şi de fapt, am remarcat într-o conferinţă de presă că în ceea ce priveşte investiţiile britanice, cea mai mare rată de creştere este în domeniul IT. Şi firmele britanice, care investesc aici în România în acest domeniu, vin mai ales pentru că aici sunt talente mari. Tineri deştepţi, absolvenţi de universităţi foarte bune, buni în domeniu şi la limba engleză. Deci, este vorba despre un popor serios.

(VIDEO. Partea a II-a a interviului acordat de ambasadorul Paul Brummell)
Balazs Barabas: Ca să intrăm puţin în sfera politicului, în Europa şi în lume se constată o fortificare tot mai mare a extremelor. Votanţii sunt foarte divizaţi, aleg o parte sau alta, nici nu prea mai comunică unii cu alţii pe subiecte politice. Extrema-dreaptă s-a fortificat foarte mult, se vede şi în rezultatele alegerilor. Ce credeţi că au greşit liderii democraţi pe acest plan, de ce oamenii nu mai aleg valorile liberale şi democraţia într-un sens mai larg?
Paul Brummell: Nu cred că este adevărat peste tot. De exemplu, în Marea Britanie nu prea avem deputaţi din partide extremiste. Nici aici în România.
Balazs Barabas: Dar vedem foarte multe exemple şi în ţările occidentale de exemplu, în Germania, Austria, Olanda şi în ţări est-europene. Cărui fapt credeţi că se datorează această altfel de alegere a votanţilor?
Paul Brummell: Cred că este important că partidele răspund la nevoile şi la preocupările cetăţenilor. Bineînţeles, este o lume complicată acum şi sunt motive de preocupare. De exemplu, dacă vorbim despre politica externă, este preocupant că Rusia, o ţară importantă, o ţară cu istorie foarte puternică, a ales în repetate rânduri să nu respecte sistemul internaţional de ordine, de exemplu prin anexarea ilegală a Crimeii în 2014, acţiunile din Siria şi recent ce s-a întâmplat la Salisbury, unde a fost folosit pentru prima dată pe teritoriul NATO un agent neurotoxic. Şi sunt alte subiecte foarte mari, foarte dificile, cum se ştie în Consiliul European din iunie a fost o discuţie foarte lungă despre problemele migraţiei. Există multe confruntări în această lume, dar sunt şi politicieni buni şi sper că toate vor fi rezolvate într-un mod bun, într-un mod profesional.

Balazs Barabas: În România există dezbateri foarte intense pe marginea unor modificări de legi, clasa politică din România a ignorat recomandările venite din partea unor parteneri occidentali de a analiza mai adânc, să spunem, această problemă. Poate fi privită în continuare România ca o ţară stabilă, în urma acestor decizii ale claselor politice?
Paul Brummell: Fiecare ţară are dreptul de a schimba legislaţia, de exemplu conform procedurii parlamentare şi conform Constituţiei proprii. Dar este important să recunosc că atunci când România a intrat în UE în 2007 a fost stabilit un mecanism de cooperare şi verificare şi în acest fapt s-a reflectat consideraţia că trebuie făcut mai mult progres în lupta împotriva corupţiei şi stabilirea statului de drept. Fiecare raport anual după aceea a înregistrat progrese, prin, de exemplu, organizaţiile anticorupţie care au lucrat într-un mod foarte bun, de pildă DNA, DIICOT şi ANI. Dar când se fac noi planuri, noi modificări de legi... bineînţeles, nu este treaba diplomaţilor străini să comenteze ce trebuie să facă România, dar este important, cred, ca toate schimbările să ajute şi nu să împiedice în continuare lupta împotriva corupţiei şi stabilirea statului de drept. Bineînţeles este important că modificările ajută şi nu împiedică colaborarea internaţională privind criminalitatea transnaţională. Comisia Europeană a făcut o declaraţie în care a subliniat că are îngrijorări în creştere legate de modificări şi o să examineze noile proceduri pentru a vedea dacă încalcă directive sau alte norme europene şi bineînţeles o să vedem care este concluzia în acest proces.

Balazs Barabas: Dacă o companie britanică se interesează de România, vi se adresează şi vă întreabă: dle ambasador, vedem dispute foarte intense, schimbări de lege care pe noi ne descurajează să investim în România. Ce îi răspundeţi?
Paul Brummell: Sunt firme britanice care au avut experienţe foarte bune în România. De exemplu, în aprilie acest an am fost la Cluj, am deschis noul birou al unei companii IT foarte specializată. A început experienţa în România, la Cluj, cu numai 6 angajaţi. Acum are 230 şi planurile companiei pentru finalul anului acesta sunt să aibă 300 de angajaţi. Deci, sunt exemple foarte bune, experienţe foarte bune, România este pentru toţi o ţară foarte primitoare, o ţară foarte frumoasă. Dar cred că investiţiile pot să fie mai bune. Şi dacă problemele includ corupţia în continuare, includ faptul că investitorul vrea să ştie cum o să fie legislaţia, cum o să fie reglementările în viitor. Când este o situaţie în care legislaţia este într-o continuă schimbare... tendinţa este de a descuraja investiţiile. Şi un alt aspect este infrastructura care se ameliorează, am observat în acesşti patru ani foarte mult progres, pe foarte multe străzi de exemplu, dar de fiecare dată când mă întâlnesc cu primari sau preşedinţi de consiliu judeţean, cred că infrastructura este problema nr. 1 pe lista prorităţilor.
Balazs Barabas: Acum câtva timp alegătorii britanici au ales să părăsească UE. Ce va câştiga Marea Britanie din ruperea legăturilor?
Paul Brummell: A fost un vot democratic, pe 23 iunie 2016. Dar cum a spus de foarte multe ori prim-ministrul nostru, părăsim Uniunea Europeană, dar nu părăsim Europa. Şi vrem o relaţie foarte apropiată. Cred că o să fie în interesul tuturor să avem un parteneriat pe viitor şi în domeniul economic, şi în domeniul de securitate, care ne apropie schimburile comerciale fără bariere sau piedici noi, cooperarea de securitate care înseamnă că putem continua să lucrăm împreună.
Balazs Barabas: Dar dacă legăturile vor fi şi vor rămâne destul de puternice între Marea Britanie şi Uniunea Europeană, care va fi avantajul, ce va câştiga, care va fi plusul pe care îl va aduce Brexitul pentru Marea Britanie în acest context?
Paul Brummell: De exemplu o să însemne că putem controla într-un mod mai sigur migraţia în ţara noastră, putem să concluzionăm noile acorduri internaţionale cu alte ţări privind schimburile comerciale, deci da, înseamnă că o să avem posibilitatea să facem o politică nouă în diverse domenii, agricultură... Dar cum am spus, nu vrem să fie văzut precum crearea unei noi bariere între Marea Britanie şi Europa continentală. Suntem prieteni, suntem vecini, vrem să continuăm să lucrăm împreună pentru că ar fi beneficii pentru ambele părţi. Ca membri ai UE am făcut foarte mult, înseamnă că sistemul de reguli în Marea Britanie şi restul UE este la fel, deci de ce să facem ceva foartre diferit după aceea? Este în interesul tuturor să rămânem foarte apropiaţi.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ambasadorul Marii Britanii la București: „Indiscutabil că românilor din UK le va fi mai bine dacă vom avea un acord pentru Brexit”

Ambasadorul britanic: Consolidați justiția, nu o slăbiți!

Gafele oficialilor români legate de steagurile altor țări, în presa internațională

Reacția lui Mihai Chirica după ce în fața ambasadorului britanic a apărut un steag scos din uz în 1801

Partenerii noștri