Live

Air Schengen: Șeful Poliției de Frontieră anunță că se vor face controale „în baza unei analize de risc”

Data publicării:
Foto: Facebook / Bucharest Airports

Statisticile realizate la nivel naţional arată că 70% dintre pasagerii care au călătorit de pe aeroporturile din România s-au îndreptat către state membre ale Spaţiului Schengen. Şeful Poliţiei de Frontieră, Cornel Laurian Stoica, subliniază că, după aderarea României cu frontierele aeriene la acest spaţiu, angajaţi ai diverselor structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pot face controale, aleatoriu, şi pot verifica documentele pasagerilor cu ajutorul unor terminale mobile conectate la ”toate bazele relevante de date” naţionale şi ale Spaţiului Schengen.

Datele prezentate, vineri seară, într-o emisiune televizată, de chestorul de poliţie Cornel Laurian Stoica, care conduce Poliţia de Frontieră, arată că anul trecut au tranzitat 23 de milioane de pasageri pe toate cele 17 aeroporturi şi aproximativ 14 milioane de pasageri au tranzitat Aeroportul ”Henri Coandă” din Otopeni. Aceleaşi statistici indică faptul că aproximativ 70% dintre pasageri au zburat spre Spaţiul Schengen şi restul 30% spre state non-Schengen.

”Trebuie să ştim că în zona de terminal Schengen, în toate terminalele vor fi patrule mixte de poliţişti, jandarmi, care vor veghea la siguranţa noastră. Vor face controale în baza unei analize de risc, dacă sunt persoane suspecte, persoane care ştim că sunt date în urmărire, sub control judiciar şi aşa mai departe. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi Poliţiei de Frontieră împreună cu celelalte arme, s-a dezvoltat o aplicaţie pe un terminal mobil, practic un telefon, cu care colegii mei şi ceilalţi din celelalte arme pot verifica documentele persoanei şi vor observa dacă documentul este dat pierdut, furat, dacă este una şi aceeaşi persoană, dacă există o alertă pe numele persoanei, iar în momentul în care vor identifica această persoană, o vor conduce în linia a doua de control pentru a lua măsurile legate”, a afirmat şeful Poliţiei de Frontieră, la Antena 3, citat de News.ro.

El a explicat că datele din actul de identitate al persoanei pe care echipele decid să o verifice sunt căutate ”în toate bazele relevante de date”, atât bazele de date naţionale, cât şi în cele din Spaţiul Schengen.

Astfel de dispozitive vor fi în dotarea Poliţiei de Frontieră, Poliţiei naţionale, Jandarmeriei, angajaţilor Oficiului pentru Imigrări.

Cetăţenii români sau străini care zboară spre destinaţii non-Schengen vor fi verificaţi, la fel ca şi până acum. Există fluxuri create în acest sens în toate aeroporturile.

”Practic, România este pregătită cu aeroporturile şi porturile să intre în spaţiul Schengen. (...) Noi am luat măsuri şi suntem pregătiţi să facem faţă unui flux mai mare de pasageri”, a adăugat şeful Poliţiei de Frontieră.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Intrarea României în Schengen. Comisia Europeană: Reintroducerea controalelor la frontierele interne este posibilă

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Bulgaria introduce controale la granița cu România timp de șase luni, de la 1 ianuarie

Partenerii noștri