Accident bizar în București. Un bărbat a lovit o femeie cu mașina, însă se pare că aceasta era deja întinsă pe asfalt
O maşină condusă de un bărbat de 46 de ani a lovit sâmbătă o femeie pe o stradă din Bucureşti, însă se pare că aceasta era deja întinsă pe carosabil. Poliţiştii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat.
„La data de 19 octombrie 2024, în jurul orei 10.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe str. Mureş. Un autovehicul condus de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, care circula pe str. Mureş dinspre Calea Griviţei, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 18, a surprins şi accidentat o femeie care s-ar fi aflat întinsă pe partea carosabilă”, a transmis sâmbătă Brigada Rutieră a Cappitalei, potrivit News.ro.
Sursa citată a precizat că victima, o femeie în vârstă de 34 de ani, a fost transportată la Spitalul Universitar, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind zero.
Au fost aplicate restricţii de circulaţie pe str. Mureş dinspre Calea Griviţei.
„În acest context, poliţiştii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a mai transmis sursa citată.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News