Live

A murit Pavel Kamnev, creatorul rachetelor rusești Kalibr, folosite pentru a bombarda Ucraina

Data publicării:
A murit Pavel Kamnev, creatorul rachetelor rusești Kalibr. Foto: Profimedia Images

Pavel Kamnev, inventatorul temutelor rachete rusești Kalibr, a murit luni, 9 ianuarie, la vârsta de 86 de ani, relatează Interfax.

Pavel Kamnev era creatorul rachetelor Kalibr folosite de Marina Rusă și director al uneia dintre cele mai mari companii de armament din lume. „La 9 ianuarie 2023, la vârsta de 86 de ani, a murit directorul științific al concernului Almaz-Antey, Erou al Muncii al Federației Ruse, Pavel Ivanovici Kamnev”, se arată într-un comunicat de presă publicat luni de compania de stat rusă.

Corporația Almaz-Antey, înființată în 2022, este printre primii 10 producători de armament în lume, înregistrând în 2017 venituri de aproape 10 miliarde de dolari. „Kamnev a fost unul dintre pilonii complexului militar-industrial autohton, un om de știință în domeniul științei rachetelor”, mai scrie în comunicatul de presă.

Pavel Kamnev a contribuit la crearea și dezvoltarea a zeci de rachete și este creditat inclusiv cu proiectarea rachetelor Kalibr folosite de Marina Rusiei în atacurile sale asupra Ucrainei.
„A luat parte activ la dezvoltarea multor sisteme de rachete, a desfășurat managementul științific și tehnic al celei mai importante lucrări, cea privind crearea și modernizarea a zeci de arme de rachete de diferite clase pentru Forțele Terestre, Marina, Forțele Aeriene, pentru sistemele antirachetă și de apărare aeriană ale țării, precum și exportul de arme”, mai afirmă comunicatul de presă.

Pavel Kamnev, născut pe 14 noiembrie 1937 la Mahacikala, primea în urmă cu un an, din partea președintelui Vladimir Putin, titlul de „Eroul al Muncii”. Decesul acestuia vine la o săptămână după ce un alt inginer rus, Vladimir Nesterov, a murit în condiții misterioase. 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac rusesc cu drone asupra oraşului Sumî: cel puțin doi morți, mai mulți răniți și clădiri avariate

Ce spune NATO despre noua rachetă folosită de Rusia în Ucraina

Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Atacuri ruseşti asupra unor substaţii ale centralelor nucleare. „Riscul unor accidente este incredibil de mare”

Partenerii noștri