Live

A fost prevestit cutremurul de azi noapte, încă din august, pe o pagină de Facebook?

Data actualizării: Data publicării:
pagina cutremur prevestit

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,8 a avut loc pe 28 octombrie, la ora 3:38. La scurt timp, pe Facebook a început să se răspândească o postare a unei pagini de Facebook „Seismic Center - predicţie şi alertă cutremur”, în care seismul părea anunțat încă din luna august. Însă, se pot prevesti cutremurele?

Toți specialiștii au un singur răspuns la întrebarea „Se pot prevesti cutremurele?”, iar acela este că „NU”. 

Chiar dacă există câteva aplicații care anunță că a avut loc un cutremur, instant sau la scurt timp după (cum ar fi Telegram, Facebook Messenger şi Skype), pe pagina de Facebook „Seismic Center - predicţie şi alertă cutremur” a fost postat un mesaj în care se arată că seismul de magnitudine 5,8, produs în noaptea de 28 octombrie, ar fi fost prezis încă din 15 august.

„Ca şi opinie personală un cutremur cu magnitudinea peste 5.2 richter este posibil să apară în jurul datei de 27-28 octombrie 2018, bineînţeles mai este mult timp până atunci şi abia înaintea intervalului vom ştii ce procentaj este, dar este bine că lumea să fie pregătită tot timpul inclusiv cei de la situaţii de urgenţe în jurul datei de 28 octombrie şi să comunice cu instituţiile de cercetare ale statului în caz că apar semnale că ar fi posibil acest lucru”, este mesajul care ar fi fost publicat pe 15 august 2018.

Explicație e simplă: pe Facebook pot fi făcute postări private și antedatate, iar cele care se „adeveresc” sunt făcute publice.

În 12 octombrie, tot pe pagina respectivă a mai fost publicat un mesaj, care face trimitere la site-ul INFP: „Recomandăm până pe 27 octombrie 2018 să aveţi instalată aplicaţia Telegram şi să va abonaţi gratuit la alertă cutremur INFP pe canalele 6 şi 7 în special cei care locuiţi la casă. Vom reveni cu detalii după 24/11”.

Seismul a fost resimţit în Bucureşti și în aproape toată țara. Cutremurul a fost înregistrat la ora 3:38 (ora de vară), în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la o adâncime de 151 de kilometri, conform INFP.

Citiți și

Cutremur în România. Raed Arafat explică de ce RO ALERT nu a trimis avertizări

VIDEO. Cum s-a văzut cutremurul de sâmbătă noapte pe camerele de supraveghere

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a avut loc în Insulele Vanuatu

Cutremur în România, miercuri după-amiază

Bilanțul morților după cutremurul devastator din Vanuatu a ajuns la 14. Sute de oameni au primit îngrijiri medicale

Un cutremur puternic, de 7,3 grade pe scara Richter, a zguduit Vanuatu. Mai multe case au fost avariate, inclusiv Ambasada SUA

Partenerii noștri