Live

9 șefi de stat participă astăzi la Summitul B9 de la București - reuniunea țărilor NATO de pe Flancul Estic al Alianței

Data publicării:
Foto: presidency.ro

Şefii de state din Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria se reunesc astăzi la Palatul Cotroceni, în cadrul Summitului Formatului Bucureşti 9, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei. Summitul este găzduit de preşedintele Klaus Iohannis şi de omologul polonez, Andrzej Duda, ca iniţiatori ai acestui format.

Ceremonia primirii oficiale a şefilor de state va avea loc vineri, începând cu ora 14:40, în Holul de Onoare al Palatului Cotroceni, urmată, la ora 14:55, de o fotografie de familie în Sala Unirii.

La reuniune va participa online şi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Iniţial, acesta îşi anunţase prezenţa fizică la Bucureşti, însă, în cursul zilei de joi, agenţia de presă Reuters, citând un oficial al NATO, a relatat că Jens Stoltenberg a fost diagnosticat cu zona zoster şi că va participa doar de la distanţă la evenimentele la care era invitat în Germania şi România.

În deschiderea sesiunii plenare a summitului, care va începe la ora 15:00, vor avea intervenţii preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, potrivit Agerpres.

La ora 17:15 sunt programate declaraţii de presă comune ale preşedinţilor României şi Poloniei.

„Reuniunea la vârf a statelor din Formatul Bucureşti 9 are o importanţă deosebită, în special în actualul context de securitate generat de agresiunea ilegală, nejustificată şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei şi a provocărilor comune şi multidimensionale cu care se confruntă statele de pe Flancul Estic, precum şi întreaga regiune euroatlantică”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Agenda discuțiilor

Agenda reuniunii vizează pregătirea celor mai importante decizii ale Summitului NATO, care va fi organizat la Madrid, în perioada 28 - 30 iunie, şi va aborda prioritar consecinţele generate de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei şi răspunsul Alianţei la acestea.

Preşedintele Klaus Iohannis va pune accentul, în acest context, pe necesitatea consolidării posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, într-o manieră echilibrată şi unitară, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precizează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului român va evidenţia că cel mai important rezultat al Summitului de la Madrid este reprezentat de noul Concept Strategic, care va defini liniile directoare ale NATO cel puţin pentru următorul deceniu, un document care trebuie să fie ambiţios şi ancorat în realitatea din prezent, care este marcată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. În acest context, România vizează adoptarea unui Concept Strategic care să acorde prioritate apărării colective, să definească Rusia ca ameninţare la adresa NATO şi să consolideze Alianţa pe toate palierele, pentru a face faţă tuturor provocărilor prezente şi viitoare, se arată într-un comunicat de presă.

Continuarea sprijinului pentru creşterea rezilienţei Ucrainei şi a partenerilor din Vecinătatea Estică în faţa ameninţărilor şi provocărilor cu care se confruntă aceştia, precum şi politica NATO a "uşilor deschise", inclusiv în ceea ce priveşte procesul de aderare a Finlandei şi Suediei, vor fi, de asemenea, abordate în cadrul discuţiilor la nivel înalt, menţionează Administraţia Prezidenţială.

Formatul Bucureşti 9 este o iniţiativă lansată de preşedintele Klaus Iohannis şi de preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. B9 este o platformă deosebit de utilă de coordonare şi consultare eficientă a aliaţilor de pe Flancul Estic, precum şi la nivel transatlantic.

Primul Summit B9 a fost organizat la Bucureşti în noiembrie 2015.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri