Live

80 de trenuri vor sta o oră în gări, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru trecerea la ora oficială de iarnă

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Peste 80 de trenuri aparţinând tuturor operatorilor de transport feroviar de călători vor staţiona, la nivel naţional, timp de 4.860 de minute pentru trecerea la ora oficială de iarnă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a anunțat CFR SA.

Potrivit administratorului de infrastructură feroviară publică, activitatea de transport feroviar va trece, începând de duminică, 27 octombrie 2024, la ora Europei Orientale, ora 04:00 devenind ora 03:00. Astfel, în noaptea de 26/27 octombrie 2024, trenurile de călători şi marfă vor fi expediate din staţiile de plecare conform orei oficiale de vară, până la ora 4:00, care va deveni ora 3:00, potrivit Agerpres.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4:00 (ora oficială de vară) vor opri în staţiile de parcurs - de regulă în prima staţie de oprire destinată călătorilor, evitând opririle în staţiile intermediare - şi vor pleca după noua oră a Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4:00, care devine ora 3:00, şi care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la destinaţie, vor continua mersul până la staţia finală.

Trenurile de marfă aflate în circulaţie după ora 4:00 (care devine ora 3:00) vor continua mersul până la staţia finală, precizează compania.

Deoarece şi în ţările vecine se aplică trecerea la ora oficială a Europei, trenurile care circulă între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina şi Bulgaria, la data de 27 octombrie 2024, vor respecta orarul stabilit în mersul de tren în vigoare.

La nivel naţional, pe raza a şapte sucursale regionale de cale ferată, 81 de trenuri de călători vor fi afectate de schimbarea orei, dintre care 57 de trenuri aparţin operatorului de stat CFR Călători şi 24 de trenuri sunt operate de operatori privaţi, astfel: 48 de trenuri - aşteaptă la îndrumare şi 33 de trenuri aşteaptă pe parcurs.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Europa, acaparată de greve de călătorie. Pe ce aeroporturi vor fi afectate zborurile și ce trenuri vor avea întârzieri 

Un șef de tren a obligat un ofițer rus să-și plătească bagajul suplimentar. Acum va fi trimis pe front, drept pedeapsă

Traficul feroviar, blocat 4 ore la Balota din cauza locomotivei trenului IRN 79 Arad - București. Întârzieri de până la 240 de minute

Grindeanu, după ce a mers cu primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani: Urmează să vină și alte 37 de garnituri noi

Partenerii noștri