Live

30% din drumul expres Oradea-Arad, ce leagă două autostrăzi, ar urma să fie gata până la finalul anului 2023

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook/ Asociația Pro Infrastructura

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Ilie Bolojan a declarat joi că, în prezent, se pregăteşte caietul de sarcini pentru scoaterea la licitaţie a reactualizării studiului de fezabilitate pentru drumul expres Oradea-Arad, un drum cu un trafic de autostradă în zona de vest a României, din care 30% va fi executat până la finalul anului 2023, notează Agerpres.

"În momentul de faţă am semnat contractul, cele patru autorităţi locale şi Compania Naţională, iar proiectul a fost inclus, prin ordinul ministrului Transporturilor, între cele care vor fi finanţate în actuala perioadă de finanţare. Acum pregătim caietul de sarcini pentru scoaterea la licitaţie a reactualizării studiului de fezabilitate, în aşa fel încât să avem un proiectant cât mai repede posibil şi să revizuim acest studiu de fezabilitate. De peste zece ani s-au schimbat standardele în construcţii, unele trasee au fost modificate, aşa cum e de exemplu la intrarea în municipiul Oradea, dar şi la intrarea în Arad", a declarat, în conferinţă de presă, Ilie Bolojan.

Potrivit acestuia, se preconizează ca până la finalul anului viitor să fie elaborat un studiu de fezabilitate actualizat, şi după ce se depune aplicaţia de finanţare şi după certificarea studiilor de către CNAIR, să se poată demara procedura de licitaţie pentru selectarea unui constructor, "astfel încât la finalul anului 2023 un procent de 30% din această lucrare să fie deja executat".

Drumul expres va face legătura între Autostrada Transilvania și Autostrada Arad-Timișoara-Lugoj

"Lucrarea va fi finanţată din fonduri europene, drumul va avea o lungime de peste 100 de kilometri, cu circa 12 coborâri între Arad şi Oradea, facilitând circulaţia între cele două mari oraşe, legând practic două autostrăzi şi fiind parte a coridorului est-european între zona de nord şi zona de sud," a mai precizat Bolojan.

Consiliul Judeţean Bihor a fost împuternicit ca Autoritate Contractantă Desemnată în numele şi pentru asocierea constituită prin acordul de asociere între CJ Bihor, CJ Arad, Primăria Oradea şi Primăria Arad, pentru lansarea anunţului de participare în SICAP în vederea actualizării Studiului de Fezabilitate.

Valoarea drumului expres Oradea-Arad va fi de aproximativ un miliard de euro, fiind realizat în parteneriat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Contribuţia financiară totală estimată pentru achiziţionarea actualizării Studiului de Fezabilitate este de 4 milioane de euro. CJ Bihor a aprobat în şedinţa din 29 octombrie 2020 bugetul local al cotei ce îi revine, respectiv un milion de euro (TVA inclus).

Conform proiectului, drumul expres Oradea-Arad, cu o lungime de circa 135 km, va avea profil de autostradă cu trei benzi de circulaţie pe sens pe o distanţă de 14,6 kilometri, profil de autostradă cu două benzi pe sens pe o distanţă de 43,5 km şi profil de drum expres cu două benzi de circulaţie pe sens pe 76,4 kilometri, asigurându-se astfel conectivitatea cu infrastructura TEN-T existentă, respectiv sectorul Oradea-Borş şi Nădlac - Arad-Timişoara. Proiectul include şi realizarea a 5 drumuri de legătură cu profiluri diferite, realizarea a 66 de poduri, pasaje sau viaducte şi a 12 noduri rutiere.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri

Ilie Bolojan: „Țara se află deja într-o situație complicată. PNL e pregătit să-și asume răspunderea”

Partenerii noștri