Live

2024 se anunță a fi cel mai fierbinte an înregistrat vreodată. Expert: „Marchează o nouă etapă”

Data publicării:
Copernicus remarcă faptul că precipitaţiile au fost peste medie în octombrie nu doar în Peninsula Iberică, ci şi în Franţa, nordul Italiei şi Norvegia. Foto: Shutterstock

Anul 2024 va fi aproape sigur cel mai cald an înregistrat vreodată şi primul cu o creştere a temperaturii medii globale de 1,5°C peste nivelurile preindustriale, potrivit datelor serviciului european Copernicus publicate după a doua cea mai caldă lună octombrie.

După 10 luni din acest an, este acum aproape sigur că 2024 va fi cel mai cald an înregistrat şi primul an cu peste 1,5°C peste nivelul din perioada preindustrială”, potrivit bazei de date ERA5 a Copernicus, a comentat joi Samantha Burgess, director adjunct al Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice (C3S), scrie AFP, relatează News.ro.

Este chiar „probabil" ca încălzirea să fi depăşit 1,55°C în cursul anului calendaristic, potrivit Copernicus.

„Acest lucru marchează o nouă etapă în înregistrările temperaturii globale şi ar trebui să servească ca declanşator pentru o ambiţie sporită la următoarea conferinţă privind schimbările climatice, COP29", a subliniat Samantha Burgess.

A 15-a lună în care temperatura medie a crescut cu mai mult de 1,5°C

 Această COP, care începe la 11 noiembrie la Baku, Azerbaidjan, va fi dedicată sarcinii delicate de a găsi un nou obiectiv de finanţare pentru a permite ţărilor în curs de dezvoltare să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră şi să se adapteze la schimbările climatice.

De asemenea, va avea loc în umbra iminentei reveniri la preşedinţia SUA a lui Donald Trump, care a descris în trecut schimbările climatice drept o „păcăleală".

Potrivit Copernicus, octombrie a fost a doua cea mai caldă lună din lume, după octombrie 2023, cu o temperatură medie de 15,25°C. Aceasta este cu 1,65°C mai caldă decât nivelurile preindustriale din 1850-1900, înainte ca utilizarea masivă a combustibililor fosili (cărbune, petrol, gaz) să încălzească semnificativ atmosfera şi oceanele.

Aceasta este, de asemenea, a 15-a lună dintr-o perioadă de 16 luni în care temperatura medie a crescut cu mai mult de 1,5°C.

Această cifră simbolică corespunde celei mai ambiţioase limite din Acordul de la Paris din 2015, care vizează menţinerea încălzirii globale mult sub 2°C şi continuarea eforturilor pentru limitarea acesteia la 1,5°C.

Cu toate acestea, acest acord istoric se referă la tendinţele climatice pe termen lung: media va trebui să rămână peste 1,5°C de încălzire timp de 20 până la 30 de ani înainte de a se considera că limita a fost depăşită.

Precipitaţii extreme

Cu toate acestea, conform celor mai recente calcule ale ONU, lumea nu este deloc pe cale să atingă această limită, care ar permite evitarea efectelor şi mai catastrofale ale schimbărilor climatice, cum ar fi seceta, valurile de căldură şi ploile torenţiale.

Potrivit Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), politicile actuale ar conduce la o încălzire „catastrofală" de 3,1°C în cursul secolului. Şi chiar cu toate promisiunile, temperatura medie globală ar creşte cu 2,6°C.

Efectele mortale ale încălzirii globale s-au reflectat din nou în inundaţiile din sudul Spaniei, care au provocat moartea a peste 200 de persoane, majoritatea în regiunea Valencia. 

Copernicus remarcă faptul că precipitaţiile au fost peste medie în octombrie nu doar în Peninsula Iberică, ci şi în Franţa, nordul Italiei şi Norvegia.

Oamenii de ştiinţă sunt de acord că, în cea mai mare parte a planetei, precipitaţiile extreme au devenit mai frecvente şi mai intense ca urmare a schimbărilor climatice. 

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Viral instant! Culturista pe care nimeni nu o crede că nu-și editează pozele: ”Am spus DA”. Imediat, a întors palma

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Planeta se încălzește mai repede decât era așteptat. Ce este efectul albedo și ce rol au norii

2024 va fi anul cel mai călduros de la începutul înregistrărilor meteorologice, spun oamenii de știință ai UE

România a înregistrat în vara lui 2024 temperaturi peste media ultimului deceniu: „Situaţia se poate înrăutăţi” (raport)

Care sunt principalele puncte ale acordului încheiat în Baku, la COP29, summitul anual al ONU pentru climă

Partenerii noștri