Live

12 români cu adeverințe COVID false, prinși pe aeroportul din Iași. Cât au plătit pe documentele contrafăcute în Anglia

Data publicării:
Adeverințe COVID false descoperite la aeroportul din Iași. Foto: Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră de la Aeroportul Iaşi și medicii de la Direcţia de Sănătate Publică au descoperit 12 români care s-au întors din Anglia cu adeverinţe false, purtând însemnele autorităţilor engleze, din care rezulta au avut COVID, pentru a scăpa de carantină la întoarcerea în țară. Pentru acest tip de infracțiune, ei pot primi până la 3 ani de închisoare.

Cei 12 au fost depistați joi dimineață, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași, când s-au prezentat pentru formalităţile de intrare în țară. Ei veniseră cu un avion în care se aflau 227 de pasageri, pe ruta Londra-Iaşi, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

"Pe timpul verificărilor au fost depistaţi 12 cetățeni români, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, domiciliaţi pe raza judeţelor Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi şi Vaslui, care au prezentat adeverințe ce purtau însemnele autorităților engleze, din care rezultă că au avut și s-au vindecat de SARS CoV-2, documente ce s-au dovedit a fi false", se precizează în comunicat.

Potrivit poliției, "persoanele în cauză au declarat că au procurat documentele prezentate prin intermediul unor persoane, ale căror date nu le cunosc, plătind fiecare suma de 30 de lire, cu scopul de a nu fi luată faţă de ei măsura carantinării când revin în România din Marea Britanie".

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Falsul și uzul de fals cu privire la aceste tipuri de documente constituie infracțiune și se poate pedepsi cu închisoare de până la 3 ani, se mai arată în comunicat.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circulaţia pe podul Giurgiu-Ruse va fi permisă pe ambele sensuri, în perioada sărbătorilor de iarnă

Predoiu, despre aderarea la Schengen: Românii nu vor mai vedea bariere la frontieră. Nu vor mai fi controalele pe care le știam

Un bărbat din Kârgâstan a ajuns în portul Constanța cu o mașină de lux de 200.000 de euro, dar a rămas fără ea

Autoturisme în valoare de 150.000 de euro căutate de autoritățile din Germania, găsite de polițiștii de frontieră din Giurgiu

Partenerii noștri