Live

1 milion de € ascunși în ligheane și găleți de angajații de la Permise și RAR din Suceava. Mita care ar fi fost cerută pentru un permis

Data actualizării: Data publicării:
Percheziții la Serviciul Permise Suceava FOTO: stirisuceava.net

Procurorii anticorupție au descoperit aproape 1 milion de euro ascunși în găleți, ligheane și chiar în pereți, în timpul perchezițiilor de joi, de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava, RAR, dar și la domiciliile angajaților.

Anchetatorii au făcut un nou pas în documentarea unui dosar care vizează fapte de corupție din perioada 2018-2020. Potrivit Obiectiv de Suceava, pe lângă mita luată pentru permise, acțiunea vizează și o rețea de angajați de la Permise, RAR și polițiști care de ani de zile facilitează la Suceava înmatricularea mașinilor de lux furate din UE.

Mita pentru un permis era cuprinsă între 5.000 și 7.000 de euro, iar banii erau ținuți în ligheane și găleți, sau ascunși în pereți, spune aceeași sursă.

Acțiunea demarată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava vizează nouă instituții publice. Pe lângă Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conduceri și Înmatriculări Vehicule Suceava, anchetatorii au descins și la sediul Registrului Auto Român Suceava. De aici au fost ridicate mai multe documente care vor fi analizate de procurorii DNA Suceava.

În dimineața de joi, anchetatorii au descins, în total, în 67 de locații din București, Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău și Bistrița.

Câți bani au găsit procurorii DNA

„În urma finalizării perchezițiilor efectuate de către procurorii din cadrul DNA - Serviciul teritorial Suceava în cele trei dosare penale, au fost ridicate sume de bani și bunuri (vezi fotografii la sfârșitul comunicatului) în valoare de peste 1.000.000 euro, după cum urmează:În urma finalizării perchezițiilor efectuate de către procurorii din cadrul DNA - Serviciul teritorial Suceava în cele trei dosare penale, au fost ridicate sume de bani și bunuri (vezi fotografii la sfârșitul comunicatului) în valoare de peste 1.000.000 euro, după cum urmează:   

• 1.225.000 euro;    

• 790.000 lei;   

• 12.000 dolari;    

• 1.500 lire sterline;    

• 37 ceasuri de lux;    

• 21 brățări;    

• 18 lanțuri și 4 pandantive de aur;    

• 8 autoturisme de lux.

GALERIE FOTO  Imaginile cu „mita din lighean”. Procurorii au publicat fotografiile, după cearta cu MAI

În cele trei cauze menționate în comunicatul anterior, procurorii anticorupție desfășoară cercetări în legătura cu comiterea, de către mai mulți funcționari publici printre care și polițiști și alte persoane, a următoarelor infracțiuni:   

• luare de mită,   

• dare de mită,   

• trafic de influență,    

• cumpărare de influență,   

• constituirea unui grup infracțional organizat,   

• spălarea banilor. 

Concret starea de fapt reținută de procurorii anticorupție este următoarea:

În perioada 2018 - 2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională în care, alături de polițiști și funcționari, au fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (R.A.R.). Gruparea  ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani, pe două paliere: în legătură cu susținerea și promovarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor.

1. Modul de funcționare al acestui grup s-ar fi axat în primul rând pe  coordonarea și planificarea activității de examinare practică a candidaților într-o asemenea manieră încât să asigure promovarea contra unor sume de bani cuprinse între 300-1500  euro la traseu, 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică.

Concret, persoanele care nu aveau acces direct la examinatori, în cazul în care doreau să le fie facilitată promovarea probei practice pentru un anumit candidat, trimiteau în dimineața zilei de examinare  sau anterior, numele persoanelor care urmează să susțină proba practică pentru permisul de conducere, însoțite de o copie/fotografie a cărții de identitate. Ulterior, un angajat al serviciului permise - S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava centraliza datele acestor persoane și, după imprimarea efectivă a tabelelor cu programarea, de către unul din șefii Serviciului, se deplasa în biroul agenților de poliție unde se desigilau plicurile în vederea identificării atât a persoanelor cu privire la care a primit datele, cât și cu privire la identitatea lucrătorului de poliție care îl va examina. După identificare, se lua legătura cu examinatorul căruia i-a fost repartizat candidatul.  În cazul în care examinatorul se afla în aceeași încăpere, angajatul de la serviciul permise  îi comunica în mod direct numele candidatului și îi făcea o scurtă prezentare a persoanei acestuia, oferindu-i detalii referitoare la filiera din partea căreia vine, unde locuiește acesta, dacă aptitudinile sale referitoare de conducerea autovehiculului sunt corespunzătoare, ș.a.. În cazul în care se afla în teren, examinatorul primea datele cu privire la candidat prin mijloace de comunicare cât mai conspirate, respectiv prin intermediul diferitelor aplicații telefonice. Simpla menționare a numelui unui candidat presupunea automat faptul că acesta urma să remită o sumă de bani cu titlu de mită (care nu era standardizată, ci varia, în funcție de profilul candidatului).

2. În ceea ce privește cel de-al doilea palier infracțional, în legătură cu înmatricularea autoturismelor, membrii grupului urgentau/facilitau/asigurau fără programare, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200-1.000 euro, omologarea/verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor. Practic, aceștia, în timp,  și-au făcut chiar un “renume” în sensul că puteau facilita cu succes omologarea/verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor, cu complicitatea unor funcționari publici, contra unor sume de bani, cu atribuții în ceea ce privește aceste activități (ingineri RAR precum și agenți de poliție, respectiv, ofițeri de poliție cu atribuții de aprobare a documentelor din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava).

Urmare a acestor demersuri, omologarea/verificarea tehnică, respectiv înmatricularea autoturismelor erau realizate rapid fără a mai fi nevoie de programare,  iar în unele cazuri, chiar în condițiile în care documentele nu erau complete sau nu erau în regulă ori autoturismele prezentau defecțiuni tehnice majore”, potrivit unui comunicat DNA:

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Economatul. Ce acuzații i se aduc

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Anchetă DNA la Primăria Iaşi privind achiziţiile de cărbune pentru încălzirea oraşului. Ce spune primarul Mihai Chirica

Primarul din Târgu Mureș, Zoltan Soos, a fost reținut de procurorii DNA. Ce acuzații îi aduc procurorii anticorupție

Partenerii noștri