Live

65 de magazine Kaufland din toată ţara, amendate cu peste 1,7 milioane de lei într-o singură zi. Ce nereguli a găsit ANPC

Data publicării:
ANPC a amendat cu peste 1,7 milioane de lei 65 de magazine Kaufland din toată ţara, într-o singură zi. Foto: ANPC

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat cu peste 1,7 milioane de lei, 65 de magazine Kaufland din toată ţara, în cadrul unei acţiuni desfăşurate într-o zi. În urma controalelor a fost închisă temporar zona de alimentaţie publică, pentru 49 de magazine, până la remedierea deficienţelor. Printre neregulile găsite au fost produse expirate, agregate frigorifice murdare, legume şi fructe stricate.

Reprezentanţii ANPC au anunţat sâmbătă, că au desfăşurat într-o singură zi ample acţiuni de control la 65 de magazine aparţinând lanţului de retail Kaufland, la nivelul întregii ţări.

”Te aştepţi ca cei ce se pretind ca fiind cei mai buni, să fie un adevărat exemplu. Trist este când afli că acest exemplu este unul negativ. În ultima vreme, Autoritatea noastră a fost acuzată, pe nedrept, că nu tratează cu aceeaşi oca şi operatorii economici mari şi pe cei mai mici. Încă o dată dovedim că avem aceeaşi măsură, aşa cum o spun sutele de comunicate de presă date de noi, de-a lungul anilor. Mulţumesc tuturor celor ce ne-au transmis informaţii şi îi încurajez şi pe alţii să facă la fel”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, potrivit News.ro. 

În urma acestor controale, echipele ANPC au descoperit folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu chedere rupte, cu prezenţă de resturi alimentare si ambalaje deteriorate, rafturi cu rugină; utilizarea unor agregate de preparare (ex: rotisor, subansamble ale acestora, masa caldă) neigienizate, cu prezenţă masivă de grăsime şi arsuri, cu rugină; condiţii igienico-sanitare precare, în zona de depozitare: paviment murdar, cu rugină în spaţiile frigorifice de depozitare, cu mucilagiu format pe podeaua de scândură, pereţi cu igrasie şi mucegai, folosirea unor paleţi de lemn murdari, cu mizerie dedesubt; comercializarea unor legume şi fructe depreciate; comercializarea unor produse alimentare neconforme (ex: peşte cu modificări organoleptice, produse devidate, cu ambalaj deteriorate etc.).

Alte nereguli au fost nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor calde, în zona food; utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale, care nu sunt destinate prestării serviciilor de alimentaţie publică; lipsa informaţiilor privind eticheta nutriţională, a datei preparării produselor şi a datei limita de consum, în zona de grill; comercializarea unor produse cu data durabilităţii minimale depăşită; prezenţa muştelor în unitate; comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare; utilizarea unor cărucioare de mână fără a fi igienizate corespunzător; nerespectarea regimului promoţiilor – neconcordanţe între preţul produselor expus la raft ţi cel de la casa de marcat.

Comisarii ANPC au dat amenzi în valoare de 1,7 milioane de lei şi au oprit definitiv de la comercializare o cantitate de peste o tonă de produse alimentare neconforme.

De asemenea, a fost oprită temporar prestarea de servicii în zona de alimentaţie publică, până la remedierea deficienţelor, pentru 49 de unităţi.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

„Consumatorii ar trebui să fie atenți la produsele cu prețuri foarte mici”. Recomandările ANPC pentru cadourile de Crăciun

Avertismentul ANPC pentru românii care călătoresc cu avionul de sărbători: Feriţi-vă de taxele ascunse la bilete

La ce să fii atent când cumperi cadouri de Moș Nicolae. Cum alegi jucării și dulciuri sigure pentru copii, potrivit specialiștilor ANPC

Partenerii noștri