REPORTAJ. Invictus, militarii invincibili în lupta cu moartea
Au apărat luni întregi graniţele altor ţări şi au fost răniţi grav în timpul misiunilor. S-au zbătut între viaţă şi moarte în Irak sau Afganistan, însă de fiecare dată au ieşit învingători. După ce au părăsit patul de spital, au refuzat să-şi plângă de milă sau să renunţe la stilul de viaţă pe care-l aveau. Au început să facă sport şi să se antreneze zi de zi. Şi-au ales şi un nume pe măsură: Invictus, care în latină înseamnă Invincibil. O echipă Digi24 și-a petrecut două zile alături de militarii români răniţi în teatrele de operaţii. Iată prima parte a reportajului.
Viața în Parisul Olteniei: Oamenii se feresc de vaccin și se protejează de COVID cu ceapă
Misiunea unui militar român în Mali: Merge neînarmat în zone unde pericolul pândește la orice pas
Reportaj: Cum a fost la școală după 3 luni de ore online. Unii părinți au uitat de pandemie și s-au înghesuit în fața școlilor
Documentar Arte: „Să ne apere Dumnezeu de corona”. Un reportaj despre România habotnică vs România reală
Reportaj | Strada dezbinării din orașul Unirii, o poveste pur românească
Reportaj | Cum se împacă bucureștenii cu purtarea obligatorie a măștii: Am de la doctor, nu pot să port „bască”
Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Ciolacu, criză de furie
Laurențiu Șerban, militar Invictus: În 2006 eram în Afganistan de cinci luni și jumătate. Era ultima misiune din acea rotație. Practic, ne întorceam către bază dintr-o patrulă de noapte și de acolo a început povestea mea. Am călcat pe o mină antipersonal și am rămas fără piciorul drept. Primul vehicul din coloana explodase din cauza unui dispozitiv exploziv improvizat foarte bine ascuns in drum. Incercand sa evacuam colegii din acel vehicul am detonat si eu o mina antipersonala, la fel ascunsă. Pentru mine, spitalizarea a durat trei luni.
La doar câteva luni de la explozie, Laurenţiu s-a întors în iadul războiului.
Laurențiu Șerban, militar Invictus: Am ajuns în baza din Kandahar și am spus: „M-am întors acasă!”. La trei luni jumătate de cand ramasesem fara picior in acel moment. Sentimentul de... intoarcere acasa. N-am avut sentiment de trauma sau de a pierde ceva in acel loc, ci sentimentul de intoarcere acasa. Afganistanul are un farmec anume.
Au trecut 12 ani de atunci. Între timp, Laurenţiu Şerban şi-a recâştigat mobilitatea şi determinarea de a reuşi. Iar la ultima ediţie a jocurilor Invictus a obţinut bronzul, la proba de alergare de 1500 de metri. Anul acesta vrea şi mai mult. Partenerul său de antrenament a fost împuşcat de un localnic, tot în Afganistan.
Laurențiu Șerban, militar Invictus: Ne-am intalnit cu un politist afgan. Am stat un pic de vorba. I-am intrebat despre logistica lor si ce ne interesa pe noi sa avem o evidenta. Am terminat discutia cu el. Ne-am luat la revedere. Nu-mi mai aduc aminte decat ca am auzit arma dezasigurandu-se si a tras o rafala. Eu am fost impsucat in umar si picior, iar ceilalti doi colegi ai mei nu au supravietuit. Asta nu stim nici noi la ora actuala, daca era politist afgan sau daca era taliban infiltrat.
Doru Hamza, militar Invictus: Transportorul in care eram, amfibiu blindat, a explodat, dar din fericire toti trei am scapat cu viata. A explodat blindajul. Oamenii cand au vazut transportorul in baza au intrebat cati morti au fost si li s-a comunicat ca nu a murit niciunul. Cum n-a murit niciunul?
Cu toate încercările, militarii spun că necazurile i-au transformat în oameni mai buni.
Doru Hamza, militar Invictus: Am ajuns la o concluzie dupa incident. Conteaza doar ziua de azi si poate, poate, putin din ziua de maine. Vine o clipa si se intampla un lucru la care nici nu te-ai gandit. Personal, avand doar un picior lipsa, nu consider ca-mi lipseste foarte mult, adica viata mea este in continuare activa, dar am colegi care au amputatii sau dizabilitati mult mai grave, iar pentru ei este mult mai greu sa le faca, dar ei tot le fac. Totul cu telul de a-si reprezenta din nou tara.
Generalul Petre Lupan, antrenorul, e cât se poate de apropiat de elevii săi.
Petre Lupan, antrenor: Ei sunt sufletul invictusului, cel putin Laurentiu este formidabil.
Anul acesta, România va avea în premieră o echipă completă de volei...în şezut.
Dănuț Nicola, militar Invictus: Sunt solicitate mainile. Si deplasarea in teren, cu ajutorul mainilor, servim cu mana, preluam cu mainile si este mult mai obositor decat cel normal. Orice serva, preluare, numai din sezut.
Capitan este maiorul Dănuţ Nicola. Un TAB ar fi putut să-i devină sicriu acum 11 ani, în Irak.
Dănuț Nicola, militar Invictus: Am intrat in raza lui. A fost detonat de la distanta si am fost...loviti. Am multiple schije in interior. Sunt operat, mana stanga cu grefa de piele, ars.
După accident, medicii i-au spus că nu mai are voie să facă sport niciodată. A primit vestea cu greu, având în vedere că juca volei de la 8 ani. Nu s-a lăsat însă înfrânt şi va merge în Sydney, la jocurile Invictus din acest an.
Citiți și: REPORTAJ. De la terapie intensivă, pe podiumul olimpic
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News