România furată. Ascensiunea politică a familiei Cosma, implicată în atacul fără precedent la DNA
Mircea, Vlad şi Andreea Cosma sunt numele care stau la originea scandalului fără precedent de la DNA, care l-ar putea costa funcţia pe procurorul-şef anti-corupţie - Laura Codruţa Kovesi. Toţi trei sunt trimişi în judecată pentru diverse fapte de corupţie. Tatăl, Mircea Cosma, ar fi pretins mită de sute de mii de lei, motiv pentru care a primit o pedeapsă de 8 ani închisoare, hotărârea nefiind definitivă. Fiul, Vlad Cosma, a primit şi el 5 ani de închisoare pentru că a făcut intervenţii pentru numirea în funcţii de conducere a unor persoane apropiate şi că a obţinut informaţii confidenţiale de la Hidro Prahova, societate la care Consiliul Judeţean Prahova este acţionar majoritar. Fiica, Andreea Cosma, este acuzată de complicitate la abuz în serviciu. Dosarul în care este acuzată că a autentificat, în calitate de notar public, vânzarea Parcului industrial de la Plopeni la un preţ subevaluat cu 17,6 milioane de lei se judecă la instanţa supremă. Următorul termen este stabilit pentru 28 februarie. Cine este familia Cosma şi care cum a ajuns să fie un nume greu în judeţul Prahova aflaţi într-un nou episod marca „România furată”.
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Mircea Cosma, imagini din clipul electoral din 2012: Sunt Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, un om care de când mă cunosc m-am preocupat de soarta tineretului şi activitatea sa.
Era 2012. Mircea Cosma candida direct pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean. Era deja la al treilea mandat în fruntea judeţului. Pentru prima dată, trebuia să câştige locul direct, nu pe liste de partid. Într-un mega-concert, sub sigla USL, Mircea Cosma ieşea la atac cu artileria grea: Antonia, Ackent, Connect-R și Cătălin Botezatu.
Mesajele de susţinele ale artiştilor au fost înregistrate în backstage-ul unui concert ţinut în aer liber într-una din comunele prahovene.
„Nu l-am cunoscut pe omul ăsta niciodată. Nu era acolo. Era un subaltern sau ceva şi ţin minte că mi-a spus exact aşa - "Domne, e primarul de aici şi uite vor să îl dea jos şi e om bun a făcut o groază de evenimente, ajută tineretul. Spuneţi aşa, o urare, o asta, ca să îl susţineţi". Şi într-adevăr am făcut treaba asta atunci”, povestește Connect-R.
„Nouă nu ni s-a spus că e politică treaba, pentru că eu nu am niciun parti-pris cu nimeni. Eu nu am intrat în niciun partid, nu am susţinut niciodată pe nimeni”, adaugă el.
Inginer constructor, director de antrepriză până în 1989, Mircea Cosma a intrat în afaceri imediat după revoluţie.
„În '90 eram un mic om de afaceri. În primii zece ani m-am ocupat de afaceri, conduceam o firmă româno-germană destul de puternică care se ocupa cu echipamente, utilaje în diferite fabrici”, spune Mircea Cosma.
Iubirea pentru Mihai Viteazul
De fapt, Mircea Cosma a intrat în politica postrevoluţionară chiar în 1990, prin înfiinţarea Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul”, o fundaţie cu înclinaţii naţionaliste care avea ca principal scop declarat „păstrarea şi promovarea valorilor istorice, culturale, spirituale şi artistice ale poporului român şi în primul rând cultivarea moştenirii istorice şi culturale a marelui voievod şi domn Mihai Viteazul”.
„Societatea Mihai Viteazul a apărut din două motive. Unul, din acea panică a copilariei mele în care taică-miu era ridicat tot timpul de către Securitatea de atunci, din 1950, până în 1962-63, pentru că era cavaler al Ordinului Mihai Viteazul din Caucaz”, spune Mircea Cosma.
„Eu care am fost îndrăgostit de Mihai Viteazul şi de Stere (nr. Constantin Stere), am umblat pe urmele lui Mihai Viteazul cred că peste tot”, adaugă el.
Din iubirea sa pentru Mihai Viteazul, Mircea Cosma a ridicat şi un bust al domnitorului prezentat de fostul lider CJ Prahova ca fiind singurul care îl înfăţişează chiar pe Mihai Viteazul, asta pentru ca el a căutat portretele vremii.
„Lângă Balş e Căluiu, acolo este moşia fraţilor Buzeşti şi biserica lor. Şi în biserica aia, Mihai Viteazul cu nume, este cu coroana pe cap. A doua frescă cu coroana, contemporana cu el, este în Biserica domnească de la Târgovişte. Şi atunci după alea am făcut un bust al lui Mihai Viteazul cu coroana pe cap. Eu nu lucrez pe presupuneri. E documentul, fac! Nu e documentul, nu fac. Am fost şi la preşedintele Ion Ilisescu, să mă ajute cu monumentul lui Mihai Viteazul din Ploieşti”, spune Mircea Cosma.
În 1992, Mircea Cosma ajunge consilier judeţean, pe listele PUNR. Politicienii locali îşi amintesc că, deşi partidul său era nesemnificativ, prin prestaţia sa Mircea Cosma domina şedinţele de consiliu judeţean în primii ani după 90. La următoarele alegeri, candidează pe listele PDSR şi începe ascensiunea, având mereu ca principală aliată dragostea pentru Mihai Viteazul. În paralel, îşi vede şi de afaceri. Majoritatea firmelor sunt administrate şi controlate de soţia sa, Elena, cunoscută în urbe ca Doamna Coca, o femeie discretă care evită apariţiile publice.
Nu asta se poate spune şi de fiica lui Mircea Cosma. Absolventă de obscură facultate privată de drept, devenită notar public în 2002, Andreea Cosma a cochetat cu modelingul și a dorit afirmare în lumea artistică. În 2002, lansează single-ul Solo. Lipsa de succes o face să renunţe la cariera de cântăreaţă. Nu renunţă însă la opulenţă. În 2008, se căsătoreşte în Liban cu un om de afaceri. Nunta a fost evaluată la un sfert de milion de euro şi a făcut deliciul ploieştenilor la acea vreme, după ce pozele au fost publicate de un site apropiat familiei Cosma şi controlat de Sebastian Ghiţă.
Dovezile au fost ulterior şterse, la apariţia primelor scandaluri legate de afacerile familiei Cosma.
Cariera lui Mircea Cosma în politica mare
În 1999, Mircea Cosma ajunge în politica mare. Este ales membru al Consiliului Naţional al PDSR.
Un an mai târziu este nominalizarea partidului pentru şefia Consiliului Județean. Intră oficial în rândul baronilor social-democraţi. Rămâne în conducerea judeţului până în februarie 2014, când DNA cere arestarea sa pentru corupţie, se suspendă şi apoi revine.
În cei 16 ani cât a condus judeţul făţiş, Mircea Cosma a administrat printre cele mai mari bugete din ţară. Şi-a apropiat primari, a pus la cale construcţii mastodontice şi a ţinut cu dinţii să rămână în istorie.
„Eu sunt primar din decembrie 1989. Şi am cunoscut toţi preşedinţii de Consiliu Judeţean, care au trecut pe la Consiliul Judeţean din anul 1989 şi până în 2018. A fost cel mai bun preşedinte de Consiliu Judeţean. A fost cu o gândire nu de politician, care gândeşte lucrurile pentru moment şi pentru o perioadă de mandat şi cu gândul să ia un alt mandat. A fost un om de stat, a avut o gândire pentru judeţul Prahova, nu pentru mandatul respectiv, nu pentru mandatul următor, ci pentru o perioadă mult mai lungă de dezvoltare a judeţului Prahova”, spune Cornel Nanu, primarul comunei Cornu.
A început în 1997, la Ploieşti, prin construcţia celei mai mari statui a lui Mihai Viteazul.
„Mihai Viteazul reintră în singurul oraş pe care l-a clădit pe teritoriul României Mari, aici în inima noastră, în mijlocul nostru, spre gloria neamului românesc”, spunea atunci Mircea Cosma.
În cei aproape 16 ani de domnie, se poate lăuda cu peste 130 de statui împrăştiate în toată lumea, majoritatea făcute prin donaţii primite de societatea cultural-istorică Mihai Viteazul. În primii 25 de ani de existenţă, fundaţia finanţează şi amplasează 133 de busturi, efigii și statui, dintre care 30 sunt ale lui Mihai Viteazul. Bust, ecvestru, cu sabie sau cu coroană. Patru dintre ele sunt în străinătate - în Franţa, Slovacia şi în Republica Moldova.
„Eu nu cred că am vreun loc în Europa pe unde a fost Mihai Viteazul şi eu să nu fi fost”, spune Mircea Cosma.
În primii 10 ani de existenţă a Societăţii, pe vremea când Mircea Cosma nu ocupa nicio funcţie publică, a reuşit să strângă bani pentru 12 statui.
Blazonul de conte al lui „Cosma cel Alb”
Imediat după alegerea în fruntea judeţului, inaugurările au explodat. Statui au fost amplasate în Prahova, Tulcea, Maramureş, Ialomiţa, Iaşi, Cluj, Bihor şi Covasna. Un bust al lui Mihai Sturdza se găseşte la Baden Baden în Germania, un Decebal la Roma, Enescu, Eminescu, Nichita Stănescu şi Brâncuşi sunt la Helsinki. Titulescu, Ţepeş şi Cuza pot fi văzuţi la Strasbourg.
Mircea Cosma spune că pasiunea pentru statui i se trage de la obârşii. Pe lângă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, el deţine şi un blazon de conte, care îl obligă moral, spune el, să facă acte de cultură.
„Conte înseamnă un comitat. Un ţinut numit Conteea, cum zic azi francezii. Deci un preşedinte de judeţ ar fi asimilat cu un conte. Un baron era stăpânul unei localităţi, avea o localitate. Cavalerul avea un sătuleţ din ăla mic. Baronul era pe o localitate. Adică primarii de azi ar fi baronii. (Reporter: V-au jignit?) Ne-au jignit pe toţi preşedinţii de consilii judeţene. Ce să facem, că istoria asta e greu de citit”, spune Mircea Cosma.
Blazonul de conte ar fi fost oferit înaintaşilor săi de către Regina Elisabeta a cincea în 1256, ca răsplată pentru actele de vitejie în luptele cu tătarii lui Genghis Khan.
„În marea bătălie de la Codlea, care e premergătoare distrugerii Făgăraşului, a luptat şi o familie Cosma, citită în carte Cosma cel Alb, care a primit pentru bravura dovedită în lupte nişte moşii lângă Oradea. Acel titlu este titlu de comite sau conte, cum vreţi să îi ziceţi, că e egal... Cosma cel Alb, aşa e în documentul ăla.... Nu eu îl am, îl au strămoşii. Că fala strămoşească pe strămoşi cinsteşte, în zadar nepotul cu ea se făleşte - despre asta e vorba”, spune Mircea Cosma.
O altă realizare care l-a trimis pe Mircea Cosma direct în istorie a fost primul sens giratoriu suspendat din România. Specialiştii nu au înţeles soluţia tehnică într-o intersecţie care nu ieşea cu nimic din comun.
La inaugurare, Mircea Cosma, suspendat din funcţia de preşedinte ca urmare a problemelor cu DNA, a organizat prima horă a unirii la înălţime cu partenerii lui moldoveni.
„Singurul din ţară. Asta a fost şi prezentarea oficială. Lucrările au început undeva în anul 2013, este un proiect cu fonduri europene. Dacă nu mă înşel, a costat undeva la 20 de milioane de euro, cofinanţarea de la bugetul judeţului, de la Consiliul Judeţean Prahova, a fost undeva la un milion de euro . Lucrările au durat trei ani şi jumătate. Este într-adevăr singurul din ţară în această arhitectură şi s-a apelat la această construcţie din două motive - o chestie de mândrie locală, zic eu, care să dea bine la electorat, şi în al doilea rând faptul că valoarea investiţiei care era uriaşă era achitată în proporţie de 90-95% din fonduri europene. Practic, când ai o găleată mare cu bani, nu o să îţi iei un teanc, o să vrei toată găleata. Cam asta s-a întâmplat în acest caz”, spune Marius Nica, jurnalist.
Şi a împărţit hârtie igienică ziariştilor care scriseseră împotriva lui.
„În momentul în care a venit în faţa camerelor de luat vederi şi a ziariştilor care asistau la evenimentul respectiv a venit cu un sul de hârtie igienică spunând - pentru cei care au criticat acest proiect - să aibă cu ce să se şteargă la gură, ceva de genu ăsta, nu îmi aduc aminte mot a mot, ăsta a fost mesajul...”, adaugă jurnalistul.
Cum și-a trimis Cosma copiii în Parlament
Moştenirea politică a vrut să o transmită mai departe. Mai întâi, l-a trimis în parlament pe fiul său. În 2012, la alegerile parlamentare, Vlad Cosma obţinea cel mai mare scor electoral din judeţ, într-un colegiu lăsat liber de fostul premier Adrian Năstase în anul în care Mircea Cosma câştigase şi el direct fotoliul de preşedinte de consiliu judeţean.
„Am intrat în politică în 2008, când partidul nostru se afla în opoziţie şi cu o lună înainte, în luna aprilie a anului 2008, am aflat că, din partea PSD la Consiliul Judeţean o să candideze domnul Mircea Cosma... De aceea am intrat în politică. Ca să fiu sigur că în sală sunt numai prieteni, o să vă rog să repetaţi cu mine câteva cuvinte, ca să ne aducem aminte de acele vremuri. Şi cuvintele mele sunt următoarele: "Ţineţi minte trei cuvinte: Mircea Cosma preşedinte!"”, spunea atunci Vlad Cosma.
În Parlament, Vlăduţ s-a remarcat ca iubit al fostei secretare a lui Liviu Dragnea, Cătălina Ştefănescu. Şi ca deputat pentru care Parlamentul a refuzat ridicarea imunităţii.
La următoarele alegeri, Mircea Cosma a trimis-o în parlament pe fiica lui, Andreea. Ca să nu atragă atenţia, a plasat-o, iniţial, pe loc neeligibil. Apoi, doi dintre cei aleşi - primarul din Cornu, Cornel Nanu, şi vicepreşedinta Consiliului Județean, Ludmila Sfârloagă, s-au retras, pentru că le-ar fi cerut-o electoratul.
Reporter: În momentul în care v-aţi anunţat candidatura şi v-aţi înscris pe listele parlamentare nu aţi luat în calcul şi faptul că eraţi deja primar aici în Cornu?
Cornel Nanu: Ba da, am luat în considerare, dar probabil că m-a luat valul atunci şi am considerat că e o cinste pentru mine ca să fiu candidat pe lista parlamentarelor. Dacă colegii mei mi-au făcut această propunere din organizaţia de partid judeţeană, am zis domne, nu oricine are posibilitatea asta. Faptul că mi-au făcut această propunere la vremea respectivă am acceptat-o. Aşa cum vă spun, peste trei luni de zile m-am răzgândit şi am zis merg mai departe să duc proiectele pe care le am începute pentru satul meu, să continuăm modernizarea satului românesc şi localitatea Cornu să ajungă la standarde europene aşa cum mi-am propus.
Reporter: Aţi renunţat la acel post pentru a-i face loc fiicei domnului Mircea Cosma?
Cornel Nanu: Ştiu acest fapt. E o dezinformare. Andreea Cosma, deputatul Andreea Cosma nu a intrat pe liste în locul deputatului Cornel Nanu. La vremea respectivă Andreea Cosma a intrat în locul vicepreşedintelui Ludmila Sfârloagă, care la timpul respectiv era consilier judeţean, după care a ajuns vicepreşedintele Consiliului Judeţean. În locul meu a intrat un băiat - Răzvan Ursu. El a fost cel care a intrat în locul meu. Nu are nicio legătură. Dar fiindcă s-a întâmplat şi este situaţia politică care este acum a fost această dezinformare.
Reporter: Aţi avut discuţii cu domnul Mircea? Vi s-a propus?
Cornel Nanu: Am avut discuţii cu domnul Cosma, dar niciodată nu mi s-a făcut asemenea propunere. Cu tot respectul pe care îl am eu faţă de dânsul, dar uitaţi-vă la mine - eu nu sunt persoana în care domnul Cosma să îşi fi permis să facă o asemenea propunere.
Contactată telefonic, vicepreşedintele CJ Prahova Ludmila Sfârloagă spune că nici ea nu a renunţat la postul de deputat în favoarea fiicei Mircea Cosma.
Ludmila Sfârloagă: Eu sunt vicepreşedinta Consiliului Judeţean Prahova. Eu consider că la Consiliul Judeţean fac mult mai mult pentru locuitorii Prahovei decât aş fi făcut în Parlament. Şi din cauza aceasta şi decizia luată de organizaţia judeţeană a fost să continui la Consiliul Judeţean, nu că mă dau deoparte.
Reporter: V-aţi înscris pe listă. Decizia a venit după?
Ca să ajut partidul, ca să ajut partidul, pentru că sunt o persoană foarte cunoscută în judeţ şi puteam să ajut partidul.
Andreea Cosma s-a afirmat şi ea încă din primele luni, mai ales prin ţinute şi după ce s-a certat cu un membru al opoziţiei.
„Ori te ard pe tine, ori îl ard pe celălalt. Acolo e cu paradeală la cetăţeni”, spunea Andreea Cosma.
Dosarele penale ale familiei Cosma
Problemele penale ale familiei Cosma au început în februarie 2014. Mircea Cosma a fost reținut de procurorii DNA, cu propunere de arestare preventivă, într-un dosar de corupție în care apare și fiul său, Vlad Cosma. Este acuzat de sprijinirea unui grup infracțional organizat și folosirea influenței. Mircea Cosma ar fi luat mită peste 4,4 milioane de lei de la patronii unor firme, pentru ca acestea să primească, în schimb, de la Consiliul Județean, contracte supraevaluate pentru întreținerea drumurilor.
A ajuns la judecarea mandatului de arestare cu ambulanţa condusă chiar de şeful instituţiei din Prahova.
Reporteri: Domnule Cosma, cum vă simţiţi?
Mircea Cosma: Încă în viaţă.
Reporteri: Vă simţiţi bine?
Mircea Cosma: Mă duc să mă internez înapoi.
Procurorii au spus că Mircea Cosma primea mita de la firmele câştigătoare ale licitaţiilor, prin intermediul unor contracte de vânzare fictivă a unor terenuri. În 2010, Mircea Cosma ar fi vândut, cu 200 de mii de lei, două terenuri, pe care anterior le cumpărase cu 11 mii de lei şi care erau pe numele cumnatei sale.
Anchetatorii spun că, în total, în perioada 2010 - 2011, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, a pretins de la reprezentantul unei firme din judeţul Prahova suma de 900.000 de lei, din care a primit doar 550.000 de lei. Mita ar fi fost disimulată în contravaloarea unor suprafeţe de teren arabil situate în extravilanul unor localităţi din Prahova.
Banii ajungeau în posesia inculpaţilor prin intermediul a două firme controlate de Răzvan Alexe.
Trei martori au declarat că sumele de bani erau ridicate numerar de la unităţi bancare, aduse în sacoşe şi împărţite la punctul de lucru al societăţilor controlate de Alexe.
Lucrările publice vizau asfaltarea sau deszăpezirea a trei drumuri judeţene. La o licitaţie pentru asfaltare au participat 8 firme, şapte dintre ele fiind descalificate pe motiv că nu au depus toate documentele cerute. Ele aveau o ofertă de preţ mai mică decât societatea favorizată.
Procurorii spun că a fost o înţelegere între firmele perdante care au depus documentaţie incompletă, tocmai pentru a câştiga firma cu oferta cea mai mare ca preţ, dar cu actele complete. Altfel spus, acestea au participat formal la licitaţiile organizate de Consiliul Judeţean Prahova.
Pentru deszăpezirea judeţului în anul 2012 - 2013, Consiliul Judeţean Prahova nu a organizat licitaţii publice, ci a întocmit o serie de referate care au susţinut existenţa unor situaţii de urgenţă, astfel încât contractele au fost oferite direct, fără anunţ de participare.
Reporter: Vă consideraţi vinovat?
Mircea Cosma: Nu.
Cosma a invocat o serie de alerte meteo de vreme rea, însă acestea au fost transmise după ce s-a constatat starea de urgenţă.
„Conform prognozelor meteorologice arătate, în perioada 01.11.2012 - 26.12.2012, în judeţul Prahova nu se semnalau condiţii meteorologice excepţionale, ci doar ninsori slabe în zona de munte, începând cu ziua de 07.12.2012”, se arată în rechizitoriul DNA.
La instanţă, Răzvan Alexe a recunoscut toate acuzaţiile. Un alt dosar în care Mircea si Vlad Cosma au fost cercetaţi este dosarul Herţanu.
Mircea Cosma este acuzat că ar fi făcut presiuni asupra unui funcţionar din subordine pentru a acorda unei firme agreate un contract pentru canalizarea din Comarnic.
Fiul său, Vlad Cosma, este acuzat că a făcut intervenţii pentru numirea în funcţii de conducere a unor persoane apropiate şi că a obţinut informaţii confidenţiale de la Hidro Prahova, societate la care Consiliul Judeţean Prahova este acţionar majoritar.
În acest dosar mai sunt cercetaţi Cristian Herţanu, cumnatul fostului premier Victor Ponta, şi fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugit din ţară.
Potrivit procurorilor, grupul infracţional a deturnat și şi-a însuşit aproape 8 milioane de lei.
Nici Andreea Cosma nu a scăpat de acuzaţii. Ea a fost trimisă în judecată în decembrie 2015, în dosarul „Ciuperceasca", după ce a autentificat, în calitate de notar public, vânzarea Parcului industrial de la Plopeni la un preţ subevaluat cu 17,6 milioane de lei. Cosma este acuzată de complicitate la abuz în serviciu.
Dosarul se judecă la instanţa supremă. Până la acest moment au fost audiaţi mai mulţi martori, următorul termen fiind stabilit pentru 28 februarie.
În 2008, parcul Industrial Plopeni avea ca acţionar unic Consiliul Judeţean Prahova. Atunci, preşedintele Consiliului de Administraţie al Parcului, Dănuţ Marcel Cornea, a fost împuternicit de către Florin Serghei Anghel, care asigura conducerea judeţului împreună cu Mircea Cosma, să vândă terenurile fostei unităţi militare după ce Consiliul Judeţean a investit în dotarea terenurilor cu instalaţii de apă şi gaz metan.
Cornea a vândut către 9 firme mai multe bunuri mobile şi imobile ale parcului industrial, fără ca acestea să fi fost evaluate, fără desfășurarea unei licitații publice.
Procurorii spun că Andreea Cosma, în calitate de notar public, ştia că reprezentanții Plopeni Industrial Parc vând ilegal activul „Ciuperceasca", fără organizarea unei licitații publice. Ea a autentificat contractele de vânzare cumpărare a terenurilor în vara lui 2008.
„În calitate de notar public, inculpata Cosma Andreea avea obligația să verifice situația juridică a bunului imobil vândut și să respingă solicitarea de autentificare ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale care permit înstrăinarea bunurilor aparținând unităților administrative-teritoriale în contextul în care a constatat că nu a fost organizată o licitație publică în acest sens. Vânzarea bunurilor aparținând domeniului public sau privat se face prin licitație publică, organizată în condițiile legii”, se arată în rechizitoriul DNA.
Pentru recuperarea prejudicului, DNA a pus sechestru pe trei apartamente din Bucureşti ale Andreei Cosma.
Averea Andreei Cosma este impresionantă. Are peste 10 mii de metri pătraţi de teren la Păulesti, o zonă bogată din apropierea Ploieştiului. Mai are un teren şi două locuinţe în Bucureşti, plus una în Ploieşti. Are bijuterii de 80 de mii de dolari. Are depozite de 138 de mii de dolari într-o bancă în Beirut pe numele fiicei sale. Anul trecut a încasat 236 de mii de lei din activităţi notariale, 35 de mii de dolari a primit de la fostul soţ, pentru creşterea copilului şi 55 de mii de euro din dobânzi bancare.
În toamna lui 2016, Mircea Cosma a fost condamnat de instanţa supremă la o pedeapsă de 8 ani închisoare, hotărârea nefiind definitivă. Fiul său, Vlad Cosma, a primit 5 ani închisoare, iar denunţătorul Răzvan Alexe a primit 2 ani şi jumătate cu suspendare. Instanţa a rămas în pronunţare, pentru o decizie definitivă, termenul stabilit fiind pe 5 martie.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News