Live

Vocile Bihorului | Mircea Chirilă, despre investiţiile din Oradea şi plecarea Ryanair

Data actualizării: Data publicării:

"Oradea are în plan atragerea a 100 de milioane de euro din fonduri europene", a spus, la Vocile Bihorului, jurnalistul Mircea Chirilă. Oraşul ar putea profita de rata scăzută de absorbţie a banilor europeni în România şi să ceară mai mulţi bani pentru proiectele sale. Chirilă a vorbit şi despre retragerea companiei irlandeze Ryanair de pe Aeroportul Oradea, pe care o consideră o lovitură grea pentru economia locală.

Multe dintre şantierele deschise din Oradea au ca şi sursă de finanţare fondurile europene. Primăria vrea să folosească, de altfel, un mecanism prin care anumite lucrări să aibă deja un constructor, înainte chiar ca proiectul european să fie aprobat. Astfel, se câştigă timp preţios, iar numărul lucrărilor care pot fi finalizate din bani europeni şi nu prin efortul exclusiv al oraşului va creşte substanţial.

Mircea Chirilă, jurnalist: "Din bugetul de 200 şi ceva de milioane, jumătate merg spre spitale. Rămânem cu aproximativ 100 de milioane, din care 26 de milioane sunt pentru investiţii. Se vede că oraşul a crescut foarte mult pentru că acum 5-7 ani vorbeam de investiţii de 10 milioane de euro. Sigur, aceşti bani sunt folosiţi ca şi co-finanţare, urmând ca grosul banilor să vină de la UE. Şi astfel să-i multiplicăm, absolut."

Deşi Oradea îşi propune să atragă cât mai mulţi europeni, pericolul ca unele lucrări să aibă greşeli de proiectare şi construcţie este la fel de real şi în acest exerciţiu financiar al Uniunii Europene. Graba este inamicul numărul unu, iar ea este generată de întârzierea în care se află România în atragarea de fonduri europene.

Mircea Chirilă, jurnalist: "Doi ani s-au pierdut şi aici. Exact aceeaşi problemă. Să nu crezi că pe noul exerciţiu financiar stăm mai bine decât pe celălalt. Părerea mea este că stăm mai prost. Ei încă nu au axe, ghiduri de finanţare, nu au nimic. Şi nici nu are cine să le facă."

Mircea Chirilă a vorbit şi despre anunţul făcut de Ryanair, privind suspendarea curselor din Oradea din toamna acestui an. După părerea jurnalistului, există două ipoteze de luat în seamă în acest moment.

"Cea mai tristă şi cea mai sumbră ar fi ca acest Ryanair să plece, dar s-ar putea să fie şi o manevră prin care să încerce să umble puţin la tarife. Cert este că a ieşit din Timişoara, din Craiova, acum şi Oradea, chit că noi am fi putut fi o bază foarte bună pentru ei. Cifrele arată foarte bine la Oradea."

Luni, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor va avea o întâlnire la Dublin cu boardul de conducere al Ryanair, stabilită înainte ca anunţul privind retragerea din Oradea să devină public.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Constantin Gheorghiţă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) Cripto pentru începători: Sfaturi de investiții pentru cei care au primul contact cu lumea activelor digitale

Un băiat de zece ani din Timiș este în stare gravă, după ce a fost găsit vineri inconștient într-un bazin de la un aquapark din Oradea

Scholz consideră Ucraina „viitoare membră UE” și îndeamnă companiile germane să investească în țara aflată în război

Congres medical internațional în Oradea. 11 operații demonstrative au fost transmise live în două spitale din România și Ungaria

Partenerii noștri