Live

Tăiatul porcului de Crăciun, tradiția care adună familia împreună

Data publicării:

În satele din Munţii Apuseni, tăiatul porcului de Crăciun nu e un simplă rutină, ci un prilej care aduce toată familia împreună. De la bunici, străbunici, părinţi şi nepoţi, toată lumea participă la pregătirea şi prepararea cărnii pentru sărbători şi noul an. Se fac jumări, se pun coastele la afumat, iar gospodinele pregătesc în casă cârnaţii.

În fiecare an, înaintea sărbătorilor de iarnă, unchi, bunici și nepoți se strâng laolaltă să taie și să pregătească porcul pentru masa de Crăciun și proviziile pentru anul care vine. E printre puținele ocazii când toți membrii familiei petrec timp împreună, iar pentru cei care locuiesc în satele din Apuseni e o tradiție care se păstrează an de an.

"Astea sunt coastele care se pun puţin pentru saramură, aici sunt muşchii care se pun la lada frigorifică. Dincolo e carnea care se toacă pentru făcutul cârnaţilor."

Fiecare își are locul stabilit. Bărbații stau afară, iar după ce au sacrificat animalul îi pregătesc pentru preparatele tradiționale care vor fi puse pe masă de sărbători. Se pun jumările pe foc, se pregătesc costițele pentru afumat, apoi se alege și se mărunțește carnea pentru cârnați.

"Acum tăiem coastele şi le pregătim ca să fie pusă pe slănină, se sărează. După care se scot de la sare, se spală şi se pun la afumat."

"După ce se înjunghie porcul, se serveşte o crampă - o pălincă fiartă, ca să aibă oamenii un pic de curaj. Pe urmă se pune porcul la pârlit, se pun paiele pe el şi se pârleşte. Şi începe să se crape, să se tranşeze. Se aruncă organele şi pe urmă se pune la masă la fasonat", explică Florian Sere.

În casă, femeile încep pregătirile pentru a face cârnații. În carnea tocată se adaugă sare, piper, ustoroi și alte ingrediente. Apoi se fac câteva chiftele din umplutură, pentru a testa gustul.

"E prezentă şi mami, bineînţeles, bunicii, unchiul, chiar şi străbunicul mai participă uneori. De asemenea, mai am şi alţi unchi şi mătuşi care vin cu tot dragul şi ne ajută, fiindcă e o mare plăcere şi pentru ei când suntem toţi împreună", spune Bianca Florincuţa, nepoată.

"Oamenii se strâng mai mulţi la un loc, neamuri, prieteni şi se cinstesc. Merg de la unul la altul să se simtă bine", explică Florian Sere.

"E de puţinele ori în an când ne adunăm toţi membrii familiei şi suntem împreună. Fiecare are partea lui de treabă şi o face cu mult drag, iar asta pentru noi e ceva foarte frumos, mai ales sufleteşte, că suntem împreună", se bucură Bianca Florincuța.

La sfârşitul zilei, membrii familiei se aşează la masă pentru a gusta din preparatele pregătite cu ocazia Ignatului.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuţa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Prețuri mai mari de Sărbători. Ce este „greedflation” sau inflația de lăcomie și la ce strategii de marketing apelează comercianții

Goana după cumpărături și cadouri. Cum se circulă în marile orașe cu câteva zile înainte de Crăciun

Programul magazinelor de sărbători 2024. Până când putem face cumpărături de Crăciun și Revelion

Partenerii noștri