Live

Sindicaliștii din învățământ critică felul în care sunt acordate unele sporuri

Data actualizării: Data publicării:

Sindicaliștii din învățământul bihorean critică felul în care sunt acordate anumite sporuri dascălilor și personalului auxiliar. În unele cazuri categorii întregi de personal sunt excluse de la plata sumelor suplimentare. Sindicaliștii s-au referit și la decizia Ministerului Educației conform căreia o treime din viitoarele clase a IX-a din Bihor vor fi dedicate învățământului profesional. "Este o măsură care trebuie aplicată etapizat", consideră liderii de sindicat.

Sindicaliștii din învățământ critică faptul că sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază este acordat doar celor care predau. În schimb, sunt excluși directorii ori contabilele și secretarele din școli.

„Ei consideră că directorul nu predă. Directorul are normă de predare. Acum personalul didactic auxiliar, contabilele și secretarele nu mai beneficiază de acest spor. Și dânsele lucrează foarte mult și considerăm că ar trebui să beneficieze și dânsele de acest spor", susține Flaviu Zancu, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Bihor.

Sindicaliștii caracterizează drept discriminatorie acordarea sporului de predare simultan doar unor grupe de personal din învățământ. Suma suplimentară este cuprinsă între 5 și 7% din salariul de bază.

„Se aplică doar personalului din învâțământul gimnazial și primar, dar nu și colegelor noastre din învățământul preprimar - educatoarelor. Deși știm foarte bine la țară grupele sunt mixte, formate dintr-o multitudine de elevi", atrage atenția Flaviu Zancu.

Liderii Sindicatului Liber din Învățământ Bihor consideră că rezervarea unei treimi din viitoarele clase de a 9-a învăţământului profesional sau dual este o măsură care trebuie pusă în aplicare etapizat, până în 2022.

„Pentru a fi pusă în aplicare avem nevoie de infrastructură, avem nevoie de parteneriate cu agenți economici, avem nevoie de o analiză de nevoi pentru fiecare unitate în parte să vedem în ce măsură acele specializări pe care le au sunt valabile pe piața muncii."

Reporter: Andrada Rește
Operator: Norbert Hegedus

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

IICCMER propune lecții de „educație antitotalitară” în școli. „România nu poate fi «salvată» prin subminarea democraţiei”

Numărul profesorilor pensionari la catedră, în creștere în ultimii ani. „Te simți util și asta te face să fii mai tânăr”

Spor pentru câmpul electromagnetic. O instituție a Guvernului compensează aproape 100 de angajați pentru condițiile vătămătoare

Bullying-ul începe încă de la grădiniță. Unul din cinci preșcolari este victima răutăților colegilor. „Copiii învață prin imitație”

Partenerii noștri