Live

ŞAH. Cupa Felix a luat drumul Indiei

Data actualizării: Data publicării:

Revenitã în prim plan după o pauză destul de îndelungată, Cupa Felix la şah a fost cucerită în acest an de un sportiv din India. Ajunsă la ediţia a 30-a, cea mai longevivă competiţie şahistică din Bihor a reunit la start peste o sută de sportivi din opt ţări.

Cel mai bun dintre aceştia a fost un jucător de doar 12 ani, indianul Raunak Sadhwani, care, deşi a avut printre adversari nu mai puţin de patru mari maeştri, a reuşit surpriza competiţiei.

Printre învinşi s-a numărat şi marele favorit al întrecerii, marele maestru internaţional, Vladislav Nevednichy.

"Turneul destul de puternic a ieşit şi cred că o să fie foarte bine dacă mai continuaţi tot aşa, cu turneul acesta", consideră Vladislav Nevednichy.

De altfel, Cupa Felix a impresionat în primul rând prin calitatea sportivilor prezenţi. Podiumul a fost completat de Ruslan Soltanici din Republica Moldova şi de ucraineanul Andriy Vachylya. Cei mai bine cotaţi români au fost Nevednichy, locul opt, şi Andrei Nestor Cioarã, locul nouã.

"Mai puternică decât mă aşteptam datorită faptului că la această ediţie au venit foarte mulţi jucători străini, mai ales ucrainenii care sunt foarte puternici", a declarat Andrei Nestor Cioară, de la CS Universitar Ploieşti.

Cel mai bine clasat sportiv orădean în competiţia organizată de Asociația „Carțiș For Sport" în colaborare cu DJST Bihor, Asociaţia de Şah Bihor și Universitatea Agora, a fost Csilcser Laszlo, locul 28.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Norbert Hegedus

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Indianul Gukesh a doborât recordul lui Kasparov. Campion mondial la șah la vârsta de 18 ani

India a lansat la apă o fregată multirol construită în Rusia. „Este o mândră mărturie a puterii maritime în creștere”

Analiză Bloomberg: India schimbă strategia și renunță la armele rusești în favoarea celor americane

Pescarul de oameni: Un bărbat din India a ajuns să fie venerat de localnici după ce a salvat sute de oameni de la înec

Partenerii noștri