Live

Primarul din Holod, acuzat că a înjurat voluntarii unei organizaţii civice

Data publicării:

Câțiva membri ai asociației Oradea Civică au protestat, miercuri, în faţa Primăriei din comuna bihoreană Holod. Asta după ce cu o zi înainte edilul-şef al localităţii i-ar fi înjurat și invitat să plece din primărie pe voluntarii care au mers să înregistreze semnăturile celor care susțin inițiativa "Fără penali în funcții publice". Primarul se apără și spune că nu a refuzat să primească semnăturile și nici nu a fost violent cu voluntarii.

Voluntarii asociației Oradea Civică susțin că incidentul s-a petrecut marți, când au vrut să valideze cele aproape 30 de semnături ale cetățenilor care susțin inițiativa "Fără penali în funcții publice".

"Au fost doi colegi voluntari de la noi, de la Oradea Civică, să depună dosarele cu inițiativa "Fără penali în funcții publice" și primarul s-a comportat execrabil cu ei, în sensul că i-a înjurat și i-a invitat să iasă afară", susţine Eugen Silaghi, din cadrul asociaţiei Oradea Civică.

Membrii asociației au revenit miercuri în Holod pentru a cere explicații. Au găsit însă birourile primarului, viceprimarului și secretarului goale.

"Am revenit (...) pentru a ne exercita dreptul constituțional pe care îl avem prin Constituție și prin legile în vigoare de a iniția o inițiativă cetățenească, de a strânge semnături și după aceea de a le depune la primărie, iar primăriile sunt obligate să primească aceste liste cu semnături", a declarat Sebastian Duma, președintele asociației Oradea Civică.

Contactat telefonic de jurnaliștii Digi24, primarul Ioan Horga a precizat că se află la Oradea cu treburi administrative și a negat că a fost violent cu voluntarii sau că ar fi refuzat să înregistreze semnăturile.

"Eu am coborât și i-am văzut acolo: "Dar ce faceți aici?" Nici nu știam cine sunt, nici nu am dat mâna cu ei, nici nu am pus mâna pe ei. Îmi spun: "am venit să certificați că semnăturile sunt corecte și oamenii există. - Nu e treaba mea, duceți-vă și depuneți-le!" Asta a fost singura discuție!", dă asigurări edilul.

Semnăturile au fost primite într-un final de un funcționar public de la Registrul Agricol.

Până acum, la peste 70 de primării au fost validate semnăturile strânse în cadrul campaniei "Fără penali în funcţii publice".

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuța

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Georgienii au ieșit din nou în stradă și promit să reziste până la căderea guvernului care le-a frânt visul european

Cine este Mihail Kavelașvili, fostul fotbalist ales președinte al Georgiei. A devenit cunoscut pentru atitudinea sa împotriva Vestului

Protest topless la sediul ONU. Activiste înarmate cu o drujbă și pictate pe piept cu mesaje anti-Rusia au vandalizat un monument

Apelul la 112 care anunța că Potra pregătește proteste: „Vin înarmați la București, vor să facă prăpăd”

Partenerii noștri