Live

Pepenii de Dăbuleni au revenit în pieţele din Oradea

Data actualizării: Data publicării:

Faimoşii pepeni de Dăbuleni au revenit în Oradea. Patru producători din Oltenia s-au instalat în Piaţa Ioşia, unde vor rămâne pentru următoarele trei luni. Vin în oraş de mai bine de 10 ani, chiar dacă recunosc că reuşesc cu greu să îşi scoată investiţia prin vânzarea pepenilor.

Vânzătorii de pepeni au ajuns în Piaţa Ioşia acum două săptămâni. De la Dăbuleni până în Oradea au făcut mai bine de 500 de kilometri şi au adus cu ei un prim transport. Piaţa le va fi casă până la toamnă şi se descurcă cum pot.

"Ne ducem aici la ştrand, facem baie, cumpărăm şi noi de pe la magazine şi mâncăm. Mai cald, mai rece, asta este! Ne culcăm jos pe ciment în aer liber. Anul ăsta am venit cu băiatul, cu nora, cu nepoţii. Avem patru nepoţi aici cu noi", povesteşte Sanda Stângaciu, producător.

"Este vorba despre patru familii care vin de peste zece ani la noi, în Piaţa Ioşia. S-au obişnuit deja şi dânşii cu noi şi cei care locuiesc în zonă vin şi cumpără de la ei lubeniţe. Ei în fiecare an vin şi închiriază, participă la licitaţii pentru închirierea de locuri în Piaţa Ioşia", a explicat Florin Alexandru, purtător de cuvânt al ADP Oradea.

Agricultorii trebuie să vândă în aşa fel încât să achite împrumutul luat de la bancă, taxa de piaţă şi cheltuielile de transport.

"Facem împrumut de câte 3-400 de milioane, bani vechi cum erau odată. Aşteptăm să ne scoatem şi noi, să ne rămână şi nouă", spune Sanda Stângaciu.

"Foarte greu, foarte greu! Investiţia e foarte mare, profitul e mic, dar nu avem ce să facem", spune Doina Buşneagu.

Orădenii le apreciază strădania şi chiar le devin clienţi fideli.

"Mă gândesc că vin greu şi au trudă multă şi nu cred că munca le e răsplătită aşa cum ar trebui."

"Foarte buni! Mai buni ca cei pe care îi aduce de dincolo."

"Eu numai aici vin. Stau în zona asta, aici, în Ioşia, şi eu numai aici vin până trece perioada."

Un kilogram de pepene verde costă 2 lei, iar preţul unui kilogram de pepene galben este de 3 lei.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuţa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Postul Crăciunului a devenit un lux. Cu cât s-au scumpit legumele față de anul trecut. „Încercăm să căutam cât mai ieftin”

Cum e întâmpinată Legea Mărarului în sate: „Făcuse toate legile din lume, le dăduse pe toate bune, rămăsese asta nefăcută. Nu e corect”

Recoltă record la cartoful dulce, cultivat în sudul României: 30 de tone pe hectar. Cu cât se vinde soiul coreean „made in Romania”

Seceta a afectat producția de castane românești, așa că piețele sunt invadate de cele din import. Cu cât se vinde kilogramul

Partenerii noștri