Live

Incendiu provocat de o persoană fără adăpost în curtea unei grădinițe din Satu Mare

Data actualizării: Data publicării:

Incident grav joi seara, la o grădiniță din municipiul Satu Mare. O magazie aflată în curtea instituției a luat foc și a fost nevoie de intervenția a trei echipaje de pompieri pentru ca flăcările să nu se extindă la încăperile în care se aflau aparatura electrică și electrocasnică a grădiniței. Salvatorii bănuiesc că incendiul a fost provocat de o persoană fără adăpost.

foto arhivă

Alarma a fost dată în jurul orei 23:00, când Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o magazie de la Grădinița cu Program Prelungit „Guliver” Satu Mare.

Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale și o ambulanță SMURD au pornit spre locul indicat.

„La momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau la două încăperi ale magaziei, existând pericolul extinderii acestora la întreaga construcție. Intervenția promptă a pompierilor a contribuit la limitarea posibilelor pagube având în vedere faptul că în celelalte două încăperi se afla aparatură electronică și electrocasnică care deservește unitatea de învățământ”, a transmis maiorul Adriana Pop, purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare.

Nicio persoană nu a fost rănită, dar focul a distrus materiale didactice, o ușă din lemn și alte materiale combustibile și a afectat parțial tavanul și acoperișul magaziei.

„Cauza probabilă a producerii acestui incendiu a fost folosirea intenționată a unei surse de aprindere de către o persoană fără adăpost care a pătruns în curtea grădiniței prin escaladarea gardului”, a precizat maiorul Adriana Pop.

Editor web: Adrian Laboș

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

O femeie din județul Neamț a murit arsă de vie, după ce a uitat o lumânare aprinsă lângă pat

O bătrână din Satu Mare a fost salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma

Alertă de incendiu la spitalul Marie Curie. Un medic de gardă a anunțat la 112 că se simte miros puternic de fum

Partenerii noștri