Live

După masa de Crăciun, lupta cu kilogramele se dă în sala de sport

Data actualizării: Data publicării:

Dacă după sărbători unii s-au relaxat în apă termală, alții s-au îndreptat spre sălile de sport. Imediat după zilele de sărbătoare, a reînceput lupta cu kilogramele acumulate de Crăciun. S-a transpirat serios la aparate, iar antrenorii de fitness au fost prezenți la muncă încă de dimineața.

Printre cei care au venit la sala de sport imediat după Crăciun s-a aflat și Răzvan Mocian. Tânărul face antrenamente fizice de mai bine de 5 ani: “Toată lumea are tendința asta să mănânce mai mult în perioada asta de sărbători și e ca un fel de detoxifiere pentru corp."

"Exerciţiile diferă în funcţie de scopurile fiecăruia: dacă vor să ardă calorii le recomand exerciţiile cardiovasculare, avem o grămadă de aparate, benzi de alergare, biciclete eliptice, steppere. Pot să le combine cu exerciţii de tonifiere, care să îi ajute să le tonifice musculatura", a explicat Cristian Micula, instructor de fitness.

Mulți dintre cei care vin la sala de sport fac exerciții în mod regulat și nu le ocolesc nici în perioda sărbătorilor.

„Trebuie să găsim un echilibru în tot ceea ce facem, în sport, în alimentație și sincer pe mine mă încarcă foarte mult să vin la sală."

„Eu vin în fiecare zi la sală, nu contează sărbători, weekend - vin în fiecare zi, atât timp cât îmi permite programul. Cel mai mult am observat că vin la sală obosită și plec simțindu-mă bine, plină de energie.”

Specialiștii în sport și nutriție ne îndeamnă ca în perioada sărbătorilor să fim atenți la cantitățile de mâncare și să facem cât mai multă mișcare.

"Cel mai important ar fi totuşi să ne controlăm puţin, să nu exagerăm cu mâncare, pentru că mâncărurile din perioada asta sunt nişte bombe calorice pentru organism şi cu greu dăm kilogramele jos în această perioadă", explică instructorul de fitness.

Prețul pentru o zi întregă petrecută în sala de sport e de 15 lei. Un abonament pentru un an întreg ajunge la 900 de lei.

Reporter: Andrada Rește
Operator: Gabor Szilagyi

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesaje de Anul Nou 2025. Cele mai frumoase urări și felicitări de Revelion pentru familie, prieteni și colegi

,,Urșii de la Rotunda”, scandări în favoarea lui Călin Georgescu și Vladimir Putin la un festival din Suceava: „Pregătiți furcile”

De la capace de WC la locuri de veci. Cele mai ciudate cadouri pe care le-au primit britanicii

Programul magazinelor de Revelion 2024-2025. Până la ce oră poți face cumpărături pentru Anul Nou

Partenerii noștri