Live

Daniel Vulcu nu va mai fi directorul Teatrului "Regina Maria" din Oradea

Data actualizării: Data publicării:

Daniel Vulcu nu va mai fi directorul Teatrului Regina Maria din Oradea, funcţie pe care o ocupa de 7 ani. Evaluat de Consiliul Judeţean pentru activitatea sa din 2017, actorul a obţinut 6,98, cu puţin sub nota 7 care i-ar fi permis să îşi continue mandatul.

Din comisia de evaluare au făcut parte baritonul Ştefan Igant, directorul interimar al Operei Naţionale din Bucureşti, şi cântăreţul de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu, directorul Casei de Cultură din Zalău.

Fostul manager al teatrului este decis să conteste nota obţinută la examen. În cazul în care nu vor apărea modificări, Daniel Vulcu vrea să dea în judecată CJ Bihor considerând că a fost mazilit din funcţie pe motive politice.

Vulcu a mai fost evaluat o dată în acest an, dar între calificativele primite au fost diferenţe mai mari de 2 puncte, astfel că examinarea a fost reluată.

Daniel Vulcu, fost director al Teatrului "Regina Maria" din Oradea: "E impropriu să îi spunem o evaluare, pentru că a fost o execuţie. O execuţie politică, cei doi membri aşa-zişi specialişti au fost nişte executanţi care au fost puşi acolo să dea note sub şapte, să iasă media sub şapte ca să nu-mi pot continua mandatul.

Am vorbit despre parteneriate care erau cu zecile, despre burlanele teatrului. M-au întrebat de ce le-am trecut acolo la un capitol care se referea la îmbunătăţiri aduse instituţiei. 2017 a fost un an de vârf am fost prezenţi la foarte multe festivaluri, invitaţi pe bună dreptate pentru valoarea spectacolelor noastre.

Urmează contestaţia pe care o să o depun luni şi oricare ar fi rezultatul o să îi dau în judecată pentru că mi se pare nedrept ce s-a întâmplat, nu pentru că ţin eu foarte tare de scaunul acesta."

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Constantin Gheorghiţă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ÎCCJ a respins contestația AUR împotriva hotărârii CCR de anulare a prezidențialelor. Decizia este definitivă

Biroul Electoral Central a respins toate contestaţiile şi sesizările privind anularea alegerilor parlamentare

Curtea Constituțională a respins noua contestație împotriva candidaturii lui Mircea Geoană la Președinția României

CCR a validat și candidaturile lui Geoană, Orban și Ciolacu. Contestațiile au fost respinse

Partenerii noștri