Live

Cetatea copiilor | Trei zile de distracţie la Kids Fest, în fortăreaţa din Oradea

Data publicării:

E sărbătoare în Cetatea din Oradea, unde celor mici le sunt dedicate nu mai puţin de trei zile de veselie şi bucurie. De vineri până duminică, fortăreaţa găzduieşte spectacole şi jocuri dedicate copiilor şi părinţilor. Dintre acestea nu lipsesc atelierele de creație și spectacole de teatru şi magie. Totul se petrece în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului Kids Fest.

Ateliere de creaţie, spectacole de teatru, numere de magie, tobogane gonflabile, dar şi alte surprize i-au aşteptat pe copiii care au ajuns în Cetatea Oradea, de 1 iunie.

"- Ce faci tu aici?
- Am venit să mă distrez cu un coleg.
- Şi aici ce te joci?
- Golf.
- Şi cum ţi se pare, te descurci?
- Unele sunt mai grele, altele mai uşoare", spune un copil.

Din program nu au lipsit personajele de poveste și jocurile tradiționale, reînviate de Ziua Copilului.

"- Încerc să mă dau pe astea.
- Şi ştii cum se numesc?
- Nu.
- Şi nu ai întrebat pe nimeni, din curiozitate, din jurul tău?
- Nu.
- Dar cum te descurci?
- Nu prea bine.
- E dificil?
- Da", recunoaşte un băiat.

Și în afara cetății copiii au avut parte de surprize. Mai mulți motocicliști le-au oferit posibilitatea să urce în șa și să tureze motoarele.

"- Cum e aici sus pe motor?
- Foarte bine, mă simt bine", spune o fetiţă.

"- Cum e pe motor?
- Frumos.
- Eşti curajos.
- Da.
- Ai mai urcat până acum?
- Nu", a mărturisit un băieţel.

"- Toţi au vrut să se urce pe ele, să le tureze, să audă gălăgie, au admirat luminiţe, becuri.
- Au făcut şi poze.
- Foarte multe poze. Mămici, tătici, copii", spune Marian Pusta, iniţiatorul acţiunii.

Organizatorii promit și pentru următoarele două zile la fel de multe activități distractive.

"Avem şi nişte surprize care vor fi în a doua şi a treia zi de festival pentru că, de obicei, pe data de 1 iunie toată lumea iese, aşa că încercăm să-i atragem prin surprize. De mâine (sâmbătă - n.n.) vom avea şi nişte soldăţei în cetatea Oradea, vom avea bufoni regali", a promis Mihai Jurca, organizator Kids Fest.

Kids Fest a ajuns la a doua ediție și este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UNICEF: Unul din cinci copii trăiește în zone afectate de conflicte. Director: „Trebuie să facem mai mult pentru a schimba situația”

Cresc alocațiile de stat de la 1 ianuarie 2025. Câți bani urmează să primească copiii din România

Zeci de copii la spital, după ce s-au jucat cu petarde și artificii. Medicii trag un semnal de alarmă: „Rămân cu sechele pe viață”

Părinții care și-au opărit fetița și au lăsat-o să moară, fiindcă plângea, au fost condamnați definitv la peste 20 de ani de închisoare

Partenerii noștri