Anul şcolar a început cu o zi mai devreme la un liceu din Oradea
Anul de învăţământ a început cu o zi mai devreme la o şcoală privată din Oradea. Duminică, liceul Don Orione și-a deschis porțile pentru cei aproape 700 de elevi. Este deja o tradiţie apreciată mai ales de părinţi care au zi liberă și pot să-i însoțească pe copii la festivitatea din prima zi de școală.
Cum luptă școala și părinții cu fenomenul social media. „Cum să dai vina pe copii?!”
„Superman challenge” face noi victime în țară. Ce este și care pot fi consecințele
Numărul profesorilor pensionari la catedră, în creștere în ultimii ani
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Primarul din Constanța cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant
Cum învață zeci de copii din Gorj în săli de clasă cu calorifere reci
Scandal în Gorj, după ce un primar a suspendat transportul elevilor cu microbuzele școlare
Propunere a Ministerului: Elevii să-și schimbe locul în bancă în fiecare modul școlar
Situație aberantă într-o școală din Timiș. Deși există o clădire nouă, elevii fac cursuri în module
Chiar dacă s-au întors la şcoală mai repede cu o zi față de ceilalți copiii, unii elevi de la Liceul Don Orione s-au bucurat să-și revadă colegii și să-și întâlnească dascălii.
”- Ești nerăbdător să te întâlnești cu colegii?
- Da.
- Dar îți pare bine că începe școala?
- Nu pot să zic nici da, nici nu."
”- Am vrut să mă întâlnesc cu colegii și cu doamna.
- În ce clasă vei fi?
- Acum trec în a patra.
- Ești pregătit să faci față provocărilor?
- Da."
Alții, în schimb, ar mai fi vrut să se bucure de vacanță.
”- Ce părere ai tu despre faptul că începeți cu o zi mai înainte față de alți colegi?
- Oribil, deci groaznic."
Ideea de a marca începerea anului şcolar duminica îi aparține conducerii şcolii.
”Părinții luni vor fi la job și ar trebui să-și ia o zi liberă sau să-și ia o zi de concediu. În acest sens, duminica fac o plimbare până în cadrul Liceului Don Orione unde va fi festivitatea de deschidere, după care luni își aduc copiii la șapte jumătate, respectiv opt jumătate - cum începe programul școlar, îi lasă aici, iar ei merg liniștiți la serviciu", a explicat Alexandru Stoica, directorul Liceului "Don Orione" din Oradea.
”Doresc să vă mulțumesc că ați ales această școală și să fiți încrezători, să credeți cu tărie că ați ales o școală bună în care profesorii vor dărui pruncilor dumnevoastră tot ce au ei mai bun, mai sfânt și mai valoros", a spus PS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea.
După festivitatea de deschidere, elevii au primit orarul și, după caz, manualele școlare. La Liceul Don Orione din Oradea în anul școlar 2018-2019 vor învăța 700 de elevi.
Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi
Citiți și: A început şcoala. Ce schimbări sunt anul acesta în învăţământ
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News