Live

Editorial Pacea de la Trianon și revizionismul maghiar

Mihai Tudose Data actualizării: Data publicării:
Sursa Mihai Tudose/Facebook

Sărbătorim un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon, parte esențială a sistemului de acorduri de la Versailles, care a definit, la capătul primului război mondial, bazele păcii continentale valabile până astăzi. Este o aniversare deopotrivă românească și europeană. În chip fericit, recunoașterea internațională a întregirii României coincide cu lansarea proiectului european al coexistenței pașnice.

Consfințit după al doilea război mondial prin Tratatul de la Paris din 1947, actul fundamental de la Trianon a fost validat de experiența pozitivă a depășirii rănilor lăsate, în istoria Europei Centrale, de conflictele etnice și teritoriale. De aceea, momentul Trianon 1920 reprezintă un reper fundamental al echilibrului inter-statal pe care s-a clădit Uniunea Europeană. Iată de ce încercările actuale de contestare a Tratatului de Pace dintre Puterile Aliate și Asociate și Ungaria constituie un atac grav la adresa păcii internaționale și a proiectului unității europene.

Din păcate, retorica naționalist-expansionistă a regimului Viktor Orban menține încă valabil avertismentul lui Nicolae Titulescu din 1934: ”Celor care ne vorbesc azi de întoarcerea la trecut pe calea revizuirii, le răspundem: trecutul a fost al vostru, prezentul nu este al nimănui, iar viitorul nu vi-l dăm, căci este cel mai scump bun din câte avem”.

Sunt cuvinte cu atât mai încărcate de sens cu cât Titulescu a fost unul din cei doi semnatari ai Tratatului din partea României și, ca ministru al Afacerilor Externe, respectiv președinte al Ligii Națiunilor, a acționat consecvent și vizionar pentru crearea unui sistem de securitate colectivă și de prevenire a agresiunii internaționale.

„România nu poate fi întreagă fără Ardeal… Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața… Ardealul nu e numai inima României politice, priviți harta: Ardealul e inima României geografice”, proclama încă din anii neutralității marele diplomat.

Acordurile regionale – Mica Înţelegere, creată în 1933, şi Înţelegerea Balcanică, în 1934 – la naşterea cărora Titulescu a avut o contribuţie decisivă au fost încercări de apărare în fața revizionismului tot mai înverşunat al Ungariei horthyste, dar şi modele de colaborare pentru menţinerea păcii prin promovarea bunei vecinătăţi şi a respectării frontierelor stabilite prin tratatele de pace.

La Trianon s-a consfințit o ordine de drept internațional, bazată pe voința popoarelor captive până atunci într-o realitate absurdă: din 20,8 milioane de locuitori câți avea Ungaria la recensământul din 1910, numai 48,1% erau maghiari.

Ponderea medie a populației maghiare în teritoriile la care Ungaria a renunțat la Trianon în favoarea a șase țări învecinate era de numai 30,2%. În Transilvania, din 5,2 milioane de locuitori, doar 31,6% erau unguri. Destrămarea artificialei monarhii dualiste austro-ungare s-a produs de-a lungul granițelor etnice și a avut ca fundament dreptul popoarelor, până atunci înrobite, la autodeterminare, așa cum fusese proclamat de președintele american Woodrow Wilson.

În aceste condiții, cine mai vorbește azi de doliu pentru o pretinsă ”tragedie” nu a ieșit încă din Evul Mediu.

Vremea iobăgiei a apus definitiv. Soluția este una singură: cooperarea internațională pentru apărarea ordinii de drept și a păcii. Iar experiența interbelică ne arată cât de importantă este stoparea la timp a elanului revizionist. Este sărbătoarea bunei înțelegeri europene, după atâta bocet naționalist.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Declarație comună: România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen. Controalele la granițele terestre vor mai fi menținute încă 6 luni

Europa, în fața mandatului CPI pentru Netanyahu. Țările care îi pun cătușele și cele care îl primesc pe covorul roșu

Viktor Orban anunță că-l invită pe Benjamin Netanyahu în Ungaria, chiar dacă pe numele acestuia CPI a emis mandat de arestare

Ungaria va instala un sistem de apărare aeriană la graniţa cu Ucraina. „Ameninţarea escaladării războiului este mai mare ca niciodată”

Partenerii noștri