Live

Editorial Limba de lemn care produce monștri

Andrei Lupu Data publicării:
Andrei Lupu. deputat REPER. Credit foto: Steluța Popescu

Politicianul român are două viteze: fie te înjură și te face cum îi vine la gură, fie e mut ca un pește. Lipsesc aproape cu desăvârșire oameni care să vorbească atunci când e nevoie să o facă și să tacă atunci când nu au nimic important de spus. Inadecvarea este la ea acasă și ne mirăm că în lipsa normalității proliferează Simion și Șoșoacă, specialiști în pus fustele în cap și spus prostii fără limită.

Am râs ani în șir de tunelele de sub Bucegi și limba dacă din care provine limba latină. Era imposibil ca acești măscărici să facă agenda publică după cum tatăl lor spiritual, Corneliu Vadim Tudor, nu a reușit altceva decât să îi pună pe tavă președinția lui Ion Iliescu. Au trecut anii și discursurile fără noimă, pline de minciuni sau paralele cu realitatea, s-au dovedit funcționale. Accidente istorice majore au riscat să dea peste cap întreaga lume și o planetă întreagă s-a uitat fascinată la alegerea lui Trump în SUA sau la fuga din Europa a Marii Britanii. Unde unii dintre noi au privit înspăimântați, alții au găsit modele demne de a fi urmate în politică. Și iată-ne ajunși față în față cu nebunia pe post de sentiment național.

Există o explicație și ea este cât se poate de simplă. Nu vorbim de magie și de energie politică. Nu e nimic spectaculos în ceea ce fac oameni precum Simion sau Șoșoacă. Ei sunt doar zgomotul care umple tăcerea uluitoare a politicienilor români. Zilele acestea am așteptat cu nerăbdare o poziționare a autorităților de la București în chestiunea schimbării de guvern la Chișinău și a informațiilor privind planurile rusești cu privire la Republica Moldova. A venit extrem de târziu și într-un mod în care fie nu pricepi nimic, fie poți să înțelegi orice. A fost asemănător în cazul relațiilor cu Ucraina, a fost asemănător în legătură cu vaccinarea, pandemia și evoluția COVID. Vorbe goale, spuse prea târziu și fără niciun fel de empatie socială.

Cetățenii noștri sunt de prea mulți ani prizonierii unor oameni politici indiferenți sau incapabili să vorbească într-o limbă normală și accesibilă celor întregi la minte. M-am uitat la multe ceremonii oficiale și, deși ai noștri vorbeau cel mai probabil într-o limbă românească relativ acceptabilă, fie ea și lemnoasă, suna ca o predică în slavona veche.

Nimic rezonabil, nimic pentru cetățeni. Aceasta este explicația pentru care cresc Simion și Șoșoacă. Au rămas singurii din politică în stare să se facă înțeleși. O să mă întrebați ce facem noi, opoziția. Ei bine, noi vorbim rar, deseori neîntrebați și trecem prin procese dureroase de construcție a discursului. Dacă am fi avut voci care să se facă auzite, le-ați fi auzit până acum. E o lipsă de inadecvare și din partea noastră și să strigăm tot timpul la Iohannis nu mai e o problemă. Nu îl vom schimba și nici nu există o audiență suficient de mare pentru a trăi din aceste strigături. Am făcut scoruri istorice strigând la Dragnea, dar acele vremuri au trecut de mult. Acum e timpul să vorbim cu oamenii pe limba lor, să lăsăm proiectele din care nu pricepe nimeni nimic și să avem o legătură directă cu cetățenii. Ne găsim într-o relație nefuncțională, în care ambele părți știu ce nu merge, dar evită să discute despre ce îi doare.

Putem începe cu orice subiect și să recunoaștem ce e de recunoscut, fără să ne mai pretindem mari strategi politici, și să spunem lucrurilor pe nume. Să începem cu Republica Moldova. Să admitem că între interzicerea lui Simion la Chișinău, declarațiile ciudate ale fostului nostru ministru al Apărării care vede jocuri politice la Maia Sandu și mesajul lipsit de orice empatie al președintelui, ar trebui să vorbim normal. Republica Moldova are nevoie de noi, este o prioritate pentru politica românească, am făcut greșeli în trecut, o susținem pe Maia Sandu pentru că e un politician care înțelege ce are de făcut pentru țara ei și nu pentru că e simpatică sau că poartă teniși la costume când merge în vizite oficiale. Altfel, o să hrănim conspirații și povești cu cutremure declanșate de americani.

Mai avem un an până la alegeri, mai putem schimba multe până atunci, dar să învățăm acum să vorbim cu oamenii este esențial pentru alegerile din 2024 și pentru decența societății în care trăim.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Partidul REPER cere președintelui Klaus Iohannis desecretizarea informaţiilor legate de alegerile parlamentare

Dragoş Pîslaru: Rezultatul alegerilor este un mare eşec pentru REPER. Îmi voi asuma şi voi face un pas în spate

Alegeri parlamentare 2024. Promisiunile REPER, partid aproape să prindă pragul pentru intrarea în Parlament

Polemică Strugariu-Lasconi pe tema diasporei: „Nu m-am simțit trădătoare când am plecat” / „Mulți dintre cei dragi sunt în diaspora”

Partenerii noștri