Economia de sumă nulă
Potențialul de automatizare în economia globală pare a fi uriaș. Adidas „Speedfactory” din Bavaria va angaja 160 de lucrători care vor produce 500.000 de perechi de pantofi pe an, o rată a productivității de peste cinci ori mai mare decât cea a unei fabrici obișnuite. The British Retail Consortium estimează că numărul locurilor de muncă din retail ar putea scădea de la trei milioane la 2,1 milioane în următorii zece ani și doar o mică parte din această scădere va fi compensată de noi joburi în comerțul online. Multe companii de servicii financiare întrevăd posibilitatea de a scădea drastic numărul posturilor în domeniul procesării informațiilor față de nivelul actual.
Cu toate astea, creșterea de productivitate măsurată în țările dezvoltate a încetinit. O explicație posibilă avută în vedere de Andrew Haldane, economist șef al Băncii Angliei, este că, în timp ce unele companii profită rapid de noile oportunități, altele o fac mult mai lent, ceea ce generează o dispersie largă a productivității chiar și în interiorul aceluiași sector. Dar dispersia nu poate explica de una singură încetinirea creșterii productivității: pentru asta ar fi nevoie ca gradul de dispersie să crească.
Oricum, concentrarea pe modul în care tehnologia afectează joburile existente poate fi o eroare, deoarece cheia paradoxului productivității s-ar putea afla în activitățile spre care migrează lucrătorii disponibilizați. David Graeber de la London School of Economics crede că până la 30% din munca totală se desfășoară în „bullshit jobs”, joburi care nu sunt necesare producerii de bunuri și servicii cu adevărat utile, ci apar din competiția pentru venituri și statut.
Graeber vede lumea din perspectiva unui antropolog, nu a unui economist. Dar expresia „bullshit jobs” și concentrarea pe lucrătorii demotivați care prestează munci inutile ne poate distrage atenția de la o evoluție esențială: lucrătorul individual poate considera stimulatoare și utile diverse joburi care nu contribuie la bunăstarea comună.
Să presupunem, de exemplu, că te pasionează obiectivele unei organizații caritabile, te pricepi la strâns fonduri și reușești cu succes să crești numărul de donații pentru organizația respectivă. Te vei simți probabil motivat și satisfăcut, chiar dacă tot ce ai făcut a fost să deviezi banii de la o altă organizație caritabilă ale cărei obiective sunt la fel de pasionante.
Astfel, întrebarea economică esențială nu este dacă joburile individuale sunt „bullshit”, ci dacă ele îndeplinesc tot mai mult o funcție distributivă de sumă nulă, în care alocarea suplimentară a talentului, eforturilor și tehnologiei nu poate să crească bunăstarea umană din cauza talentului, eforturilor și tehnologiei alocate de cealaltă tabără a acestui joc competitiv.
Numeroase joburi se află în această categorie: infractorii cibernetici și experții angajați de companii pentru a respinge atacurile acestora; avocații (personali sau ai companiilor); majoritatea tranzacțiilor financiare și a managementului activelor; experții contabili și inspectorii fiscali; reclama și marketingul pentru ridicarea mărcii X în detrimentul mărcii Y; chiar și profesorii care încearcă să obțină pentru studenții lor rezultate relative mai bune.
Este dificil de măsurat ce procent din activitatea economică este de sumă nulă. Majoritatea joburilor presupun și activități cu adevărat creatoare dar și activități distributive. Iar activitățile de sumă nulă pot fi găsite în toate domeniile. Companiile din sectorul producției pot angaja experți contabili pentru a minimiza răspunderea legală și directori de top care să se ocupe de inginerii financiare.
Dar cifrele disponibile sugerează că activitățile de sumă nulă au crescut semnificativ. După cum arată Gary Hamel și Michele Zanini într-un articol recent din Harvard Business Review, 17,6% din totalul joburilor din SUA se află în funcții “administrative și de management” care implică foarte probabil activități de sumă nulă. Iar angajările în firme de servicii financiare și de afaceri au crescut de la 15% la 18% din totalul joburilor din SUA în ultimii 20 de ani și de la 20% la 24% ca rezultate măsurate.
Hamel și Zanini afirmă că dacă am putea renunța la joburile inutile din management, productivitatea ar crește enorm. Dar creșterea activităților de sumă nulă ar putea fi mai inerentă decât cred aceștia. În timp ce progresul tehnologic ne face tot mai bogați în bunuri și servicii de bază, este poate inevitabil ca tot mai multe activități umane să fie dedicate competiției de sumă nulă pentru activele și veniturile disponibile.
Pe măsură ce capacitatea noastră de a produce bunuri de calitate cu tot mai puțini lucrători crește, valoarea ar putea să provină tot mai mult din mărci subiective iar firmele raționale să-și dedice tot mai multe resurse unor activități precum analiza de piață, ingineriile financiare și eficientizarea fiscală. În final, aproape întreaga muncă umană s-ar putea desfășura în activități de sumă nulă.
Chiar dacă roboții vor reuși sau nu să atingă nivelul uman de inteligență, este interesant de văzut cum ar putea arăta economia dacă vom reuși să automatizăm toată munca de producere a bunurilor și serviciilor necesare bunăstării umane. Sunt două posibilități: prima este creșterea dramatică a activităților recreaționale, iar cea de-a doua este ca tot mai multă muncă să fie dedicată competiției de sumă nulă. Din ce știm până acum despre natura umană, cea de a doua variantă pare mai probabil să joace un rol important.
Așa cum arătam recent într-o conferință, o astfel de economie va fi probabil una extrem de inechitabilă, cu un număr mic de experți IT, designeri de modă, creatori de mărci, avocați și speculatori financiari cu venituri enorme. Paradoxal, lucrul cel mai fizic cu putință - terenul cu o localizare bună - ar domina valoarea activelor iar drepturile de succesiune ar fi un factor determinant al bogăției relative.
În cuvintele lui John Maynard Keynes, am rezolva “problema economică” a producerii de bunuri și servicii în orice cantitate vrem, dar am avea de înfruntat chestiuni mai dificile de natură politică: cum să înțelegi sensul unei lumi în care munca nu mai este necesară și cum să guvernezi just tendința umană inerentă de competiție pentru statut. Să încerci să rezolvi aceste provocări prin dezvoltare tehnologică accelerată și prin creșterea mai rapidă a productivității ar fi o vânătoare de himere.
(Un articol apărut în The Project Syndicate sub semnătura lui Adair Turner)
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News