Editorial Dosarul ”Ierusalim”. Cum și-a jucat Dragnea destinul pe cartea ambasadei din Israel
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat ieri decretul privind numirea lui Radu Ioanid în funcţia de ambasador în Israel. O alegere excepțională: Ioanid este un istoric cu contribuții valoroase în cercetarea Holocaustului (lucrări precum ”Holocaustul în România”, ”Evreii sub regimul Antonescu) sau a relațiilor dintre România comunistă și Israel (lucrarea ”Răscumpărarea Evreilor: Istoria acordurilor secrete între România și Israel”), precum și director în cadrul muzeului Holocaustului din Washington.
Această numire vine după o perioadă de câțiva ani în care România nu a avut ambasador la Tel Aviv. Motivul îl veți înțelege citind istoria de mai jos: oricare ar fi fost ambasadorul propus de PSD în Țara Sfântă, acesta ar fi fost utilizat de Dragnea ca o portavoce a intereselor personale, transmițând mesaje diplomatice concepute în vila din Teleorman sau în elicopterul liderului PSD.
Mesaje care nu erau cunoscute și controlate de cei responsabili pentru politica noastră externă.
Contextul. Dragnea, Trump, Israel
Pe 18-19 ianurie 2017 și pe 13 aprilie 2018, Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Camerei Deputaților și al Partidului Social Democrat, și-a jucat cărțile decisive în lupta disperată cu judecătorii și procurorii.
În ambele cazuri a pierdut – însă pe muchie de cuțit. Mutările lui Dragnea au fost extrem inteligente, foarte greu de contracarat și profund iresponsabile: salvarea sa personală ar fi adus complicații severe pe plan extern României.
De fiecare dată, însă, planurile lui Dragnea au fost blocate de funcționarii discreți din ministere, care au tergiversat adoptarea unor acte, au transmis semnale discrete către președinte privind loviturile pregătite și au alertat societatea civilă și presa.
Discursul lui Dragnea despre ”statul paralel”, care a devenit obsesiv din vara lui 2018, nu era doar o imitație la Erdogan, ci exprima frustrarea liderului PSD în raport cu profesioniștii din aparatul de stat care au refuzat să-i îndeplinească – urgent și în șoaptă – ordinul de a contrasemna amnistia și grațierea, respectiv Memorandumul privind mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim.
18-19 ianurie 2017
Strategia fusese elaborată cu atenție. Pe 18 ianuarie 2017, la câteva săptămâni după preluarea puterii, guvernul Grindeanu urma să reglementeze prin OUG amnistia și grațierea, dar și să umble la Codul Penal.
Dragnea spera să scape în acest fel atât de dosarul în care fusese deja condamnat (cu suspendare), cât și de cel în curs de judecare, care părea mai grav.
Anticipând o serie de proteste (dar fără să intuiască amploarea lor), Dragnea se asigurase nu numai că va lipsi din peisaj în momentul adoptării ordonanțelor, dar și că va da o lovitură de grație imediat după.
Prezent la Washington, la ceremonia de inaugurare a președinției lui Donald Trump (într-un context încă cercetat de procurorii americani), Dragnea obținuse acces la o cină privată a noului președinte american, în hotelul acestuia din Washington, alături de premierul care urma să-și asume ordonanțele.
Planul lui Dragnea era ca știrea despre întâlnire, cu imaginile de rigoare, să apară în România în contextul scandalului post-ordonanțe, oferind astfel tuturor senzația că a fost asumat și binecuvântat de Trump.
Împărtășind ideea simplistă a lui Traian Băsescu privind forța ”Marelui Licurici”, Dragnea se aștepta ca, din momentul în care se prezenta drept alesul lui Trump, protestele și rezistența să înceteze. Oamenii din propriul partid, cei din Opoziție, ambasada americană (atât de activă în dezbaterile despre statul de drept), funcționarii din aparatul de stat, societatea civilă – toți ar fi trebuit să fie, gândea Dragnea, debusolați și intimidați de relația sa cu noul lider de la Washington.
Faptul că liderul social-democrat intenționa să stoarcă la maxim întâlnirea cu Trump, transformând-o într-un soi de ”ungere” ritualică, e dovedit de modul în care el s-a grăbit să se umfle în pene în fața liderilor PSD pe grupul WhatsApp al partidului, acolo unde mesajele sale ajungeau și la cei care urmau să-i adopte ordonanțele – și care trebuiau astfel îmbărbătați: „Pentru voi, am avut niște mega-întâlniri cu cercul zero din America (…) Daddy’s back!”, se lăuda Dragnea pe drumul de întoarcere din SUA.
În paralel, el postase pe Facebook un mesaj în care prezenta întâlnirea cu Trump ca pe o mare reușită diplomatică.
Totuși, această primă mutare a eșuat din trei motive. În primul rând, în procedura de avizare a ordonanței salvatoare privind amnistia și grațierea a apărut o fisură dinspre ministerul Justiției.
Aparatul tehnic din minister, care nu fusese în totalitate cotropit de PSD într-un termen atât de scurt de la formarea Guvernului, ridicase obiecții și ”răsuflase” informația.
Oamenii, care înțelegeau că își joacă în acele momente cariera, găsiseră soluții ca să tragă de timp. Nu puteau spune ”nu” explicit în fața deciziei politice, însă puteau găsi chichițe și proceduri prin care să bată pasul pe loc, așteptând o eventuală contramandare tot pe linie politică.
Iar președintele Iohannis a găsit soluția salvatoare: a mers la Guvern, l-a avertizat pe Grindeanu că e la curent cu ceea ce se întâmplă și s-a asigurat că societatea civilă este informată despre planul lui Dragnea.
Grindeanu, care nu era dispus să-și compromită cariera executând orice ordin al șefului său de partid, a bătut în retragere.
În al doilea rând, Dragnea nu și-a putut imagina că societatea românească – care păruse amorțită la alegerile din 2016 – se va activa atât de rapid dincolo de un prag critic. Valul anti-PSD, se gândea el, lipsise la parlamentare – și era greu de crezut că se va ridica spontan imediat după acestea.
Dar valul a venit instantaneu – și a fost atât de puternic încât nicio mișcare de forță a Guvernului nu a mai fost posibilă. În al treilea rând, Dragnea a eșuat lamentabil în încercarea de a oferi impresia unei întâlniri consistente cu Donald Trump.
Chiar dacă se afla într-o fază de tranziție spre putere, în care nu beneficia încă de un aparat rodat care să îl protejeze complet de manevre precum cea încercată de Liviu Dragnea, președintele Trump a știut totuși cum să îl păstreze la o distanță sigură pe băgăciosul din România. Dragnea a fost tolerat doar la o cină în format larg și informal, pe un colț de masă, fără un fotograf oficial în preajmă.
Se vedea de la o poștă că pozele cu care președintele PSD încerca să dea lovitura sunt făcute cu telefonul, pe fugă, de niște consultanți politicoși, la rugămințile lui Dragnea. În loc să fie intimidat, publicul din România a avut senzația că Dragnea se purtase ca un chelner sau ca un vânzător ambulant de lanterne și brichete în prezența președintelui american.
Planul a eșuat.
22 mai 2017
Donald Trump se anunța, încă din campania electorală, un președinte care va promova parteneriatul strategic cu Israelul. Încrederea oferită ginerelui său, Jared Kushner, formarea lui Trump în New York, cea mai pro-israeliană metropolă a lumii (și Benjamin Netanyahu a locuit mult timp la New York), declarațiile ferme asumate de liderul republican înainte de alegeri – toate conturau un președinte care va sta alături de Israel în maniera lui Nixon, Carter sau Clinton.
Însă nimeni nu putea estima încă, la prima întâlnire Trump-Netanyahu de la Casa Albă, din februarie 2017, cât de puternică va fi apropierea dintre cei doi lideri.
Lucrurile s-au clarificat cu ocazia primului turneu extern al lui Trump, când destinațiile cheie alese de acesta au fost Arabia Saudită și Israel. Alianța dintre SUA, Israel și o forță sunnită condusă de saudiți se contura rapid împotriva expansionismului iranian.
Și devenea tot mai clar că Donald Trump se pregătea pentru pași majori în favoarea Israelului, pași în privința cărora toți președinții anteriori ezitaseră: recunoașterea oficială a cuceririi israeliene din Golan, o poziție favorabilă așezărilor recente din Cisiordania și, mai presus de orice, mutarea ambasadei SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
11-13 iulie 2017
Dragnea era într-o poziție optimă pentru a înțelege iminenta super-alianță Trump-Netanyanu. Lucrase cu experții israelieni Sefi Shaked, Moshe Klughaft și Asaf Eisin în campania din 2016. Primul dintre aceștia colaborase și cu Netanyahu.
În 2016 Dragnea primise, la Bruxelles, cea mai înaltă distincție a Congresului European Evreiesc. Cultivase cu atenție relațiile în această direcție după ce văzuse cu câtă atenție tratează ambasadorii americani din România Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” sau problema antisemitismului.
Era la curent, fără îndoială, cu dedesubturile și implicațiile afacerii Black Cube. A dezvoltat o relație de prietenie cu reprezentantul minorității evreiești în Parlament, deputatul Silviu Vexler, afișându-se la nunta acestuia din septembrie 2017.
Pregătit de experimentatul Aurel Vainer pentru a-i lua locul în Camera Deputaților după retragere, Vexler avea posibilitatea de a-i deschide lui Dragnea extrem de multe uși – atât în Israel, cât și în cadrul organizațiilor evreiești din Europa și Statele Unite.
O a doua alegere făcută de Dragnea cu multă atenție pentru a-l sprijini în apropierea de Tel Aviv a fost Andreea Păstârnac, fost ambasador în Israel, care a fost propulsată de Dragnea ca ministru al Românilor de Pretutindeni în cabinetul Grindeanu.
Excelentă vorbitoare de ebraică, Andreea Păstrârnac era apreciată de liderii israelieni și știa – din experiența de ambasador la Tel Aviv – mecanismele corecte prin care se putea dialoga cu aceștia.
În sfârșit, Dragnea l-a pregătit și l-a promovat cu atenție pentru a-și dezvolta o relație cu Israelul pe deputatul arădean Dorel Căprar, cunoscut astăzi mai mult pentru un dosar de răsunet la DNA. În 2016, însă, Căprar fusese instalat președinte al Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților.
Dorel Căprar nu avea niciun soi de relații sau cunoștințe despre Israel, însă îi era foarte loial lui Dragnea – iar Dragnea avea nevoie de un Dorel pentru relațiile pe linie de industrie militară cu Israel.
Apărarea e o zonă în care companiile israeliene sunt foarte bine reprezentate în România, inclusiv prin parteneriate locale, iar Liviu Dragnea se dorea un jucător major și un decident final pe orice contract pentru modernizarea Armatei.
Între 11 și 13 iulie 2017, o delegație condusă de Dragnea, din care fac parte, între alții, Silviu Vexler, Andreea Păstârnac și Dorel Căprar, se deplasează în Israel. Au loc întâlniri cu Benjamin Netanyahu, cu cu președintele Knesset-ului și cu Avi Dichter, președintele Comisiei pentru politică externă și apărare, un greu în chestiuni strategice și de securitate.
Conturarea planului și lovitura de forță
6 decembrie 2017
Președintele Trump anunță că Statele Unite recunosc oficial Ierusalimul drept Capitală a Israelului, urmând să-și mute – pe cale de consecință – ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Marea Britanie, Franța, Italia resping ideea, iar Uniunea Europeană afirmă categoric faptul că toate statele din cadrul Uniunii au o viziune total diferită, considerând că Ierusalimul de Est reprezintă capitala potențială a unui viitor stat palestinian. Guatemala, pe de altă parte, salută decizia lui Trump, anuntând că e gata să o urmeze.
Există și în fostul bloc comunist câțiva lideri de dreapta cu poziții favorabile ideii – Cehia, Ungaria – însă poziția lor e suplă și inteligentă: ei anunță că vor deschide un centru cultural sau un consulat la Ierusalim, ceea ce echivalează cu un gest de prietenie, dar nu are implicații juridice similare mutării ambasadei.
De unde provine această rezervă generalizată? De ce nu e gestul lui Trump urmat în bloc?
Ierusalimul nu a facut parte din statul israelian propus prin partiția ONU din 1947. În războiul arabo-israelian din 1948, armata iordaniană, antrenată și condusă de militari britanici, a obținut cele mai importante victorii ale forțelor arabe tocmai în zona Ierusalimului, păstrând controlul asupra Orașului Vechi.
Lucrurile s-au schimbat dramatic în anul 1967, în Războiul de Șase Zile. Atunci, Tzahal, armata israeliană, a pulverizat o alianță între Egipt, Siria și Iordania care se pregătea să atace statul evreu din toate direcțiile. Victoriile israeliene pe frontul egiptean și sirian au fost atât de rapide și de categorice, încât Tzahal intrat în ofensivă și împotriva Iordaniei, care atacase – imprundent și fără sens – Israelul. Ierusalimul a căzut rapid: pentru israelieni, el devenea, după milenii, un oraș eliberat; din perspectivă diplomatică și a definițiilor juridice, era însă un teritoriu cucerit.
Liderii israelieni au ezitat de altfel mult timp în privința statutului Ierusalimului, abia la începutul anilor 80 fâcând pași pentru o înglobare explicită a întregului oraș în statul israelian.
Poziția diplomației române în raport cu mutarea ambasadei și cu statutul Ierusalimului era impusă de apartenența la Uniunea Europeană și de modul în care țara noastră se raporta în mod tradițional, plecând de la propriul interes național, la modificările de granițe apărute în urma unor conflicte.
Fiind vizată chiar ea de abordări revizioniste, fiind situată în apropierea unor zone în care Rusia lui Putin anexează fără remușcări teritorii (despre care susține că i-au aparținut cândva de drept), linia fermă a diplomației noastre a fost (vezi Kosovo sau Crimeea) să nu admită schimbările de frontiere survenite în urma războaielor.
Având în vedere parteneriatul României cu Statele Unite și Israelul, precum și relația istorică cu totul specială dintre evrei și țara noastră, diplomația noastră nu putea reacționa ostil în raport cu decizia lui Donald Trump: putea fi să tacă, fie să anunțe un gest simbolic (mutarea ICR Tel Aviv la Ierusalim într-un orizont neprecizat de timp, să spunem).
Ideea că România ar putea lua în calcul recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului era însă exclusă, tocmai pentru că un astfel de gest presupunea anularea politicii noastre prudente în raport cu revizionismul maghiar și expansionismul rusesc.
În plus, o astfel de poziție presupunea un conflict cu Uniunea Europeană – conflict cu consecințe greu de calculat.
18 aprilie 2018
Fără să țină cont de aceste calcule, Liviu Dragnea se pregătește să dea lovitura vieții. El a obținut, pentru finalul lunii aprilie 2018, o întâlnire cu Netanyahu, în Israel.
Și are o idee care, crede el, îl va obliga pe Trump să îl aprecieze și să îl protejeze: îi va duce lui Netanyahu, drept cadou, Memorandumul prin care Guvernul României decide mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim.
Sigur, Dragnea știe că președintele Iohannis are ultimul cuvânt pe subiect. Și mai știe că Iohannis, fiind cel cu adevărat responsabil, nu poate aproba o inițiativă care, așa cum am arătat, contrazicea politica externă a României.
Dar scopul lui Dragnea nu e atât livrarea reală a ambasadei, cât schimbarea polilor de influență americani în România prin zugrăvirea lui Iohannis drept ”adversar” al planurilor lui Trump. Cu viziunea lui primitivă, Dragnea speră că Trump se va lepăda de Iohannnis și va ordona ”statului paralel” să îl salveze pe el, Liviu Dragnea, din ghearele justiției.
Pentru ca planul să reușească, e însă nevoie de un Memorandum în favoarea mutării ambasadei. Iar Memorandumul trebuie asumat de MAE. Dacă semnătura Vioricăi Dăncilă ar fi fost suficientă, relocarea s-ar fi dovedit floare la ureche: în februarie 2018, Andreea Păstârnac, sfetnicul lui Dragnea în chestiuni privind Israelul, fusese numită consilier de stat pe lângă Dăncilă, coordonând acțiunile de politică externă ale premierului.
Dar la MAE jocul e mai greu de intuit: spre deosebire de Dăncilă, Meleșcanu înțelege implicațiile actului, iar în aparatul de specialiști din subordinea sa există oameni care se pot opune.
În consecință, e pregătită o mutare de forță, care să îl scoată din joc pe Meleșcanu și care să nu permită nicio împotrivire. Pe 18 aprilie 2018, Teodor Meleșcanu pleacă în Libia.
E o zonă de conflict, în care comunicațiile sunt aproape imposibile. Când Meleșcanu e în avion, la MAE ajunge, de la Palatul Victoria, pe o filieră informală, Memorandumul pentru mutarea ambasadei. E nevoie doar de o semnătură, dar chiar și secretarii de stat loiali lui Dragnea tergiversează. Se fac eforturi ca ministrul să fie contactat. Într-un final, e găsit la telefon. La rândul lui, ezită. Nu e dispus să i se opună explicit lui Dragnea, dar nici să semneze. Cere ca Memorandumul să fie prezentat responsabililor din Minister. Este avertizat discret consilierul pe probleme de politică externă al președintelui Iohannis, Bogdan Aurescu.
Știrea ajunge la Cristian Pantazi de la G4Media, care publică rapid un articol care paralizează intențiile lui Dragnea: ”Guvernul Dăncilă vrea să mute Ambasada României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. În acest sens, Guvernul vrea să adopte o Hotărâre de Guvern sau să pregătească decizia printr-un Memorandum. E posibil ca actul să fie adoptat chiar în şedinţa de Guvern de azi, dar e posibilă şi amânarea deciziei până la întoarcerea în ţară a ministrului de Externe, aflat acum în vizită în Libia, au mai declarat sursele citate pentru G4Media.ro. Ministrul de Externe Teodor Meleşcanu nu a semnat acest act.”
Pe 19 aprilie, a doua zi după lovitura de forță încercată în absența lui Meleșcanu, Dragnea merge la o televiziune și anunță cu emfază:
"Guvernul a adoptat un Memorandum prin care se decide inceperea procedurilor pentru mutarea ambasadei. Poate parea putin important, dar are o valoare simbolica uriasa, pentru un stat care are o influenta nemaipomenit de mare in lume, in care sunt peste 500.000 de romani, are o valoare foarte mare pentru administratia americana".
Dragnea e în eroare: Memorandumul e blocat, nimeni nu a fost dispus să îl semneze. Dar el fie nu a aflat, fie vrea să forțeze mâna MAE.
A doua zi, pe 20 aprilie, președintele Iohannis reacționează. El anunță că a încercat să o contacteze pe Viorica Dăncilă pentru a afla date despre Memorandumul anunțat de Dragnea, dar aceasta nu a răspuns.
Meleșcanu e în Tunisia și refuză să discute cu presa.
În aceeași zi, încolțită de ziariști, Dăncilă o scaldă și dă vina pe MAE, căruia a încercat să îi bage pe gât Memorandumul: "A fost adoptat un Memorandum în ședința de guvern. Eu cred ca Ministerul Afacerilor Externe si-a asumat acest lucru si ca discuțiile le vom purta pe urma. Nu pot să vă spun ce conține acest memorandum." Pentru a se șterge urmele loviturii de forță pregătite de Dragnea, Memorandumul e secretizat.
Nimeni nu poate explica de ce.
La întoarcerea în țară, Meleșcanu încearcă să temporizeze și să amețească dezbaterea. Între altele, e în joc candidatura României la un loc în Consiliul de Securitate ONU, loc care va fi pierdut dacă sunt ostilizate statele arabe. Se ajunge la celebra soluție a ”analizei complexe”, care se lungește pe termen indefinit.
Și acest plan a eșuat.
25-26 aprilie 2018
Dragnea și Dăncilă fac o vizită oficială în Israel. Ținută la secret până în ultima clipă, pentru a nu se putea face legătura între ea și scandalul Memorandumului.
Dar vizita e un eșec. Dragnea nu are nimic real de oferit. Nu poate deveni o vedetă a presei internaționale, așa cum se visa.
Nu poate spune că este vânat de justiția română ”controlată de Soros” pentru gestul eroic de prietenie făcut pentru Trump și Netanyahu. În discuțiile purtate cu premierul israelian, Dăncilă și Dragnea sunt nevoiți să vorbească despre ”cadrul de lansare a dezbaterii privind relocarea ambasadei României la Ierusalim”, nu despre ”începerea procedurilor de mutare”, cum se lăudase șeful PSD la televizor. Netanyahu, care e un politician pur sânge, înțelege că are de-a face cu niște loseri lipsiți de putere reală.
Situația e cu atât mai caraghioasă cu cât nici partea israeliană, nici partea americană nu au solicitat nimic României. Israelul nu vrea să transforme problema ambasadei într-un subiect de conflict politic în România. După ce au așteptat două milenii să revină în Ierusalim, israelienii gândesc pe termen lung problema Orașului Sfânt.
Nici diplomații americani nu au cerut României să sprijine poziția lui Trump, președintele american înțelegând foarte bine că a făcut un gest politic și strategic care vizează strict parteneriatul SUA-Israel și care nu va produce efecte pe termen scurt. Inițiativa lui Dragnea a fost slugărnicie pură și voluntară.
Epilog
Ședinţa comună a guvernelor român şi israelian, de la București, în prezența lui Benjamin Netanyanu, e amânată în mai multe rânduri și dispare de pe agenda publică.
Deși Dragnea și Dăncilă încearcă în mai multe rânduri să reîncălzească subiectul, ei nu mai sunt luați în serios de Israel. Imaginea țării noastre a fost afectată în ochii acestui partener tradițional și strategic.
Regele Iordaniei – un stat moderat din Orientul Mijlociu, cu care România a avut relații excelente – își anulează vizita la București în urma anunțului făcut de Dragnea și Dăncilă privind mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim.
Marocul anulează vizita președintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, în statul din nordul Africii. Din același motiv.
România este învinsă categoric de Estonia în cursa pentru un loc nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite: în iunie 2019, țara noastră a obținut doar 58 de voturi față de cele 132 primite de estonieni. Blocul arab și cel african votează împotriva țării noastre.
În mai 2019, Liviu Dragnea ajunge la Penitenciarul Rahova.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News