Editorial De ce ar trebui să ne pese de ce s-a discutat la Davos?
Începutul anului 2023 a adus cu el cel mai important Forum Economic Mondial, care se desfășoară în fiecare an la Davos încă din 1971. Intens mediatizat în țările din Europa de vest, în SUA, Japonia, în România, deși parte a Uniunii Europene, aflăm mult prea târziu de discuțiile care arată direcția în care ar trebui să investim și pierdem astfel oportunități pentru antreprenori, pentru forța de muncă din România și pentru a dezvolta o strategie industrială lipsă în acest moment.
Cei mai importanți și mai influenți lideri ai lumii sunt invitați la Davos să ofere direcția economică a ordinii globale, să anunțe strategii economice și să discute soluții pentru provocările anului în curs. Marile puteri au început în ultimul an să investească în tehnologie și în măsuri mai ecologice și mai verzi, tocmai pentru a reuși să obțină monopolul pe aceste piețe cu potențial sporit de cele două crize din ultimii 3 ani. China a început să ofere subvenții masive pentru producerea de tehnologii verzi și deja arată o dominanță în producția de vehicule electrice și de panouri solare, dar și în extracția de materiale rare și de materie primă utilă pentru acestea. De partea cealaltă, SUA a propus recent Actul pentru Reducerea Inflației (Inflation Reduction Act - IRA) care pune la bătaie 369 miliarde de dolari pentru investiții în politici energetice și climatice. IRA a fost intens criticat de liderii europeni, inclusiv la Davos, pentru discriminarea față de companiile europene și pentru practicile de concurență neloială, deoarece subvențiile oferite pentru producția de automobile sau facilitățile fiscale pentru cumpăraera de vehicule electrice produse în America de Nord vor dăuna industriei europene.
Anunțul Planului Industrial Ecologic al UE
Cu Europa riscând să rămână în urmă, cel mai surprinzător și comentat discurs a fost al Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a anunțat în cadrul Forumului că Uniunea Europeană propune Planul Industrial Ecologic, prin are își dorește să dezvolte industria europeană și să o ajute prin investiții să devină mai digitală și mai verde.
Sunt 3 motive pentru care UE are nevoie de acest Plan Industrial.
Pe de o parte, Planul lui Biden prezintă riscuri de politică protecționistă, fiind criticat de câteva multinaționale mari, de cancelarul Olaf Scholz, precum și de oficiali din Marea Britanie și Coreea de Sud. De exemplu, oferirea de facilități fiscale pentru producții exclusiv americane va determina companiile europene să se mute în America și să-și construiască fabrici de baterii, de asamblare de mașini electrice etc. Adică pe termen lung, UE iese în pierdere financiară, comercială și strategică.
Pe de altă parte, UE își dorește încă din timpul pandemiei să reducă dependența lanțurilor valorice europene de materialele și producția din China, iar văzând subvențiile masive oferite de statul chinez către companiile naționale, riscul de a nu putea să își obțină acea autonomie strategică pe care și-o dorește de câțiva ani devine tot mai mare.
Nu în ultimul rând, industria trebuie revigorată pentru a crea noi locuri de muncă. Nu este o noutate că locuim pe un continent îmbătrânit și că avem nevoie de forță de muncă nouă, dar este necesar să și pregătim europenii apți de muncă să își găsească noi locuri de muncă, iar pentru acest lucru e nevoie de programe mari de formare de competențe, motiv pentru care 2023 a fost declarat la nivel european drept "Anul European al Competențelor". Și atenție, nu mai este vorba de a crea orice locuri de muncă, ci de locuri de muncă bine plătite.
Concret, Planul Industrial Ecologic se traduce în:
- Aprobare mai rapidă pentru proiectele industriale tehnologice curate. UE lucrează proceduri mai simple pentru a aproba mai ușor proiecte de investiții în: stocare de energie, energie eoliană, solară, pompe de căldură, hidrogen curat;
- Simplificarea procedurii de acordare de avize favorabile pentru noi locații de producție a energiei curate și moderne, anunțând o adaptare a regulilor de ajutor de stat pentru a putea trimite mai ușor ajutorul financiar la companiile dezvoltate în UE;
- O reformă a ajutorului de stat cu o procedură mai simplă și dezvoltând modele de deduceri fiscale, precum și flexibilizarea cerințelor pentru Proiectele Importante de Interes European Comun (IPCEI) care se concentrează pe tehnologii curate;
- Pregătirea unui Fond de Suveranitate European, un nou instrument financiar care va ajuta exclusiv industria europeană să investească mai mult și mai rapid în soluții digitale și verzi.
Unde se află România în aceste discuții economice?
Nicăieri. Nici la Davos, nici la Bruxelles.
În timp ce la nivel european liderii gândesc o întreagă strategie industrială pentru următorii ani sau poate zeci de ani, noi facem fix pe dos.
Degeaba lucrează UE la simplificarea regulilor și procedurilor pentru aprobări și avize favorabile ale proiectelor clean tech, fiindcă în România birocrația rămâne la același nivel. Companiile din România, cu precădere start-up-urile și IMM-urile, au parte de o povară administrativă foarte mare comparativ cu restul continentului european. Iar acest lucru se întâmplă deoarece România înțelege greșit oportunitățile de investiții, preferând să aloce bani majoritar companiilor de stat mai degrabă decât în mediul privat variat, pentru a-l putea extinde și diversifica.
A auzit cineva de ministrul economiei? Cu ce se ocupă în guvern? La noi preocuparea majoră este cheltuirea de bani, acum repede că vin alegerile, unde ministrul „fondurilor" ne spune pe ce s-a mai decis să se îngroape banii europeni. Cantitate, nu calitate. La alții preocuparea este cum să multiplice banii, cum poate ca statul să co-investească alături de sectorul privat într-o direcție strategică, nu cum să înlocuiască decizia acestuia sau să arunce banii pe geam fără vreun pic de adiționalitate. Chiar și atunci când se lansează scheme de susținere a industriei, evaluarea este pe criterii administrative, nu pe calitatea planurilor de afaceri și rolul strategic pentru dezvoltarea industriei. Bifăm niște bareme și gata, mai scăpăm de 300 milioane de euro. La noi, banii publici nu sunt nimic altceva decât o monedă de supraviețuire politică, de păstrare a sinecurilor și statutului mai presus de lege și de vulg.
UE propune modificarea regulilor pentru ajutor de stat, în sensul de a le face mai simple și mai flexibile. Pentru țări ca Germania și Franța, care au capacitatea financiară și administrativă să își sprijine companiile și să le acorde subvenții, vestea aceasta e binevenită, deoarece companiile lor vor fi cu siguranță sprijinite tocmai pentru măsuri legate de tranziția verde și digitală. Cum vor reuși companiile românești să se mențină competitive dată fiind rata dezastruoasă de absorbție a fondurilor europene și lipsa de viziune strategică a investițiilor? Această relaxare a regulilor pentru ajutorul de stat va modifica foarte mult faimosul principiu de echitabilitate, deoarece piața unică va fi mult mai optimă pentru companiile sprijinite în mod eficient și durabil de guverne care vor ajunge să domine piețele dacă Guvernul României nu înțelege miza și se concentrează doar pe clientela politică și companii de stat.
În plus, discutăm despre un nou instrument financiar european. În timp ce la nivel european statele discută despre cum ar trebui să arate acest instrument, România din nou se află în situația în care nu știe ce dorește și nu știe ce să ceară. Cum ar trebui să arate acest nou Fond European pentru Suveranitate? Italia preferă să construim pe modelul Mecanismului de Redresare și Reziliență, Germania însă este reticentă să mai împrumute pe piețe. Comisia se gândește la fondurile de coeziune, Portugalia își dorește un mecanism care să asigure aceeași calitate a produselor în toate țările, ca să nu existe concurență internă. Noi nu suntem prezenți în această dezbatere, deși uităm că este exemplul perfect prin care am putea aplica mai eficient efectul de levier, adică să diversificăm mai mult instrumentele pentru a crește rentabilitatea potențială a unei investiții.
Țările europene se pregătesc de aproape doi ani pentru acest moment. Franța de exemplu prezenta o strategie industrială pornind de la principiile enunțate în 2021 de către Comisarul pentru Industrie, identificând, pe baza strategiei, sectoarele prioritare pentru economia franceză, care vor stimula competiția internă și externă. România ar putea începe să folosească mai mult tehnologii disruptive care să conecteze ecosisteme și să ne ajute să ne păstrăm mereu în evoluțiile ultra-rapide, să dezvolte mai multe proiecte industrial transfrontaliere și să replice măsuri precum cea din PNRR de a dezvolta microelectronica prin cercetare și producție de cipuri/semiconductori și către alte materii prime. Dar exact cum am îngropat proiectul fanion cu laserul de la Măgurele prin incompetență și aroganță, riscăm să îl îngropăm și pe cel legat de semiconductori, pentru că deviza actuală este că ce nu se poate controla de stat, nu merită dezvoltat.
Concluzie – România la răscruce
La nivel global, ne aflăm într-un plin război comercial și investițional între marile blocuri strategice. La nivel european, suntem la o răscruce importantă în care tranziția verde și digitală presupune un proces masiv de reconfigurare industrială. În acest context, România este complet reactivă și ignoră ceea ce se întâmplă, orbecăind populist prin susținerea de vouchere și folosind banii europeni pentru clientela politică locală sau centrală și pentru proiecte megalomane de investiții ale companiilor de stat căpușate. Un astfel de comportament iresponsabil va menține România într-o poziție de atelier de piese de schimb, în care ne vom lăuda cu câteva companii răzlețe ce vor inova pe cont propriu, fără vreo legătură cu ecosistemul intern de afaceri. La fel ca în educație, unde ne lăudăm cu olimpicii, fără a realiza o reformă profundă pentru a remedia dezastrul general.
Soluția urgentă ar trebui să vină din partea Guvernului României, care ar trebui să propună o strategie de investiții prioritizate pe lanțuri valorice și să co-investească în funcție de aceste oportunități, printr-o debatere deschisă cu mediul de afaceri pentru a identifica cine anume are potențialul de a dezvolta tehnologiile curate și sectorul digital, așa cum explicam cu aproape doi ani în urmă. Avem nevoie de încurajarea antreprenoriatului privat inovativ și nu de a arunca banii pe proiecte publice nesustenabile. Avem nevoie ca de aer de educație, formare și atragere de talent veritabil în România, pentru a putea defini nișele prin care să putem străluci într-un viitor din ce în ce mai competitiv. Avem nevoie de calitate, nu de cantitate.
Am muncit aici la nivel european să avem peste 100 de miliarde de euro de investit și ocazia de a transforma structural economia, dintr-un model bazat încă pe interferență politică și salarii mici, într-un ecosistem în care inițiativa privată, investițiile în tehnologie și inovarea să creeze cu adevărat bunăstare pe scară largă.
Un ecosistem în care atât antreprenoriatul, cât și munca să poată să fie recompensate adecvat. O țară care să atragă oamenii să investească și să trăiască decent, nu să îi gonească afară.
Un sistem în care reperul ești chiar tu, prin ce ai în cap și ce competențe reale ai, cât înveți și muncești pentru tine și familia ta și nu ce pile și relații ai „la stat" sau în politică și pe cine știi ca să șuntezi sistemul pentru că te crezi mai deștept ca restul care muncesc ca proștii. Dar despre oamenii din România, investiția în capitalul uman și reforma radicală pe piața forței de muncă, merită discutat separat, așa că va urma.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News