Editorial Cum am ajuns să ne împușcăm unicornii. Despre caracterul criminal al intereselor speciale în cazul ciopârțirii parcurilor naționale
Să găsești explicații pentru justificarea împușcării caprelor negre ori pentru dinamitarea pădurilor dintr-un parc național nu e foarte greu. Interesele speciale oferă ”argumente” pentru orice crimă de mediu. Și se ”investește” puternic pentru promovarea intereselor speciale. Însă, în timp ce la nivel european și global, decidenții politici au început să se trezească și să înțeleagă efectele tragice ale acestora, în România accelerăm puternic pe contrasens.
***
”Exemplarul din poză este un exemplar de selecție cu un corn, nu o capră neagră. Am urmărit acel exemplar vreo 4 ani. A fost prima dată când am participat la o selecție la capră neagră. Era un exemplar care trebuia scos fiindcă are un singur corn și genetic transmite acest caracter. Personal, cred că tot ce am făcut a fost legal”. Asta e explicația pe care Ioan Păcurar, cadru didactic la USAMV Cluj și președinte al Consiliului Științific al Parcului Național (PN) Munții Rodnei, a dat-o pentru Clujul Politic, după ce am prezentat fotografia în care apare alături de un controversat om de afaceri, Pavel Sângeorzan, deținătorul unei cariere de marmură care a dus, în cele din urmă, la ciuntirea parcului național, pentru a facilita extinderea ei.
În fapt, omul are dreptatea lui și asta e marea problemă. Avem legi care permit împușcarea ”unicornilor” – a caprelor negre cu un singur corn și a caprelor negre în general – la fel cum avem legi care permit dinamitarea parcurilor naționale pentru exploatări miniere de suprafață.
Pentru protejarea caprelor negre (includerea lor pe lista speciilor protejate) am depus o propunere legislativă, alături de foștii parlamentari USR din Comisiile pentru Mediu din Parlament, Allen Coliban și Cornel Zainea. Trecută de Senat, propunerea legislativă e blocată de doi ani la Camera Deputaților, fără a fi pusă pe ordinea de zi.
Legea care permite modificarea limitelor ariilor naturale protejate pentru exploatări miniere care au licențe obținute înainte de 2007, a fost adoptată în urmă cu exact trei ani, pe 4 aprilie 2018. Sesizarea pe care am făcut-o la CCR, pentru încălcarea dreptului la mediu sănătos și a directivelor europene din domeniul protecției mediului, a fost respinsă, devenind Legea nr. 180/2018. Săptămâna trecută, în baza acestei legi, a fost adoptată o Hotărâre de Guvern prin care limitele PN Munții Rodnei au fost modificate, pentru a permite dezvoltarea carierei de marmură.
Da, în România avem legi care permit împușcarea caprelor negre și dinamitarea parcurilor naționale. Dar, la nivel de mentalitate, aceste legi sunt un indicator de feudalism climatic. Conștientizarea facturii distrugerilor de mediu are, la nivel global, o vechime de cel puțin jumătate de veac (raportându-ne doar momentul apariției cărții ”Silent Spring”, a lui Rachel Carson, ca moment istoric definitoriu pentru mișcarea de mediu). De două decenii, după anii 2000, există un consens cvasi-majoritar în domeniul științific legat de impactul schimbărilor climatice, a cauzelor și, mai ales, a efectelor acestora.
În cartea intitulată chiar așa: ”Pământul nelocuibil”, David Wallace-Wells enumeră ”elementele haosului” care vor defini viața de după încălzirea globală: căldură mortală, foamete, înec, incendii de vegetație, dezastre care nu mai sunt naturale, deficit de apă dulce, moarte a oceanelor, aer irespirabil, epidemii ale încălzirii, colaps economic, conflict climatic și prăbușirea sistemelor. Editorialistul pe probleme de climă și editor-adjunct la The New York și The Paris Review își bazează analiza și concluziile pe peste 700 de lucrări și studii științifice, majoritatea validate și publicate în sistem peer review, la edituri și în reviste cu prestigiu științific.
Soluțiile propuse – tot din zona cercetării științifice – sunt extrem de ambițioase și radicale: tranziția urgentă către energii curate, re-sălbăticirea mărilor și a uscatului, re-gândirea standardelor de arhitectură, urbanism și de locuire, echilibrarea consumului, previzionarea și gestionarea creșterii demografice. Toate, la pachet, cu investiții majore și o re-gândire totală a economiei globale. Și asupra acestor măsuri, necesare și urgente încă de ieri, există un cvasi-consens științific. În unele cazuri, și la nivel macro-politic (dacă ar fi să ne referim doar la Pactul Verde al Uniunii Europene). Dar...
... dar în scenă intră interesele speciale. Avem super-corporații ale căror afaceri se bazează pe combustibili fosili, avem fonduri de investiții, conglomerate financiare ori chiar fonduri de pensii care ”pariază” pe acțiunile super-corporațiilor cu activități distructive pentru mediu. Agricultura bazată pe defrișări masive și ”îmbunătățiri” chimice are proprii investitori și pariori la burse. La fel ca și investitorii și pariorii pe actualul sistem de schimburi comerciale în care cu porumbul cultivat în România sunt crescute vite în Argentina, tăiate și procesate prin Asia și consumate apoi în... România (exemplul e pur teoretic, dar nu exagerat). Și, evident, aceste interese speciale alimentează fonduri de campanii electorale și comunicarea la toate nivelurile. Da, și mai avem corupție peste tot în lume și la un nivel irespirabil în România. Asta e viziunea macro care, pentru cetățeanul obișnuit, de la cel sărac până la cel din clasa de mijloc, pare a nu avea nicio șansă să lupte.
Doar că lupta globală cu schimbările climatice se duce la nivel local. Oprirea distrugerii unui parc național pentru interesul special al unui afacerist local, stă în puterea unui Guvern național și al comunităților locale. Însă pentru asta e nevoie de înțelegere și conștientizare.
Să înțelegem că acel absolut infim micro-punctuleț pe harta lumii, de doar 1,5 hectare (cât are fosta carieră de marmură din PN Munții Rodnei), contează. Și contează foarte mult. Cele 1,5 hectare se pot extinde la câteva zeci (vorbim de aproape 40 ha care au fost scoase din PN Munții Rodnei). Iar cele câteva zeci de hectare pot afecta alte câteva sute – în genere, impactul de mediu al unei cariere deschise se poate extinde pe o suprafață de până la de zece ori mai mare decât amprenta la sol a exploatării.
Asta presupune poluare fonică, de la explozii și utilaje grele, gen buldozere, excavatoare, camioane agabaritice până la posibile deversări de reziduri, praf, modificări microclimatice și ale rețelei hidrografice, drumuri care fragmentează habitatele, defrișări. De la micro-organisme, la gândaci, broaște, păsări și până la mamiferele medii și mari, întreg lanțul eco-sistemic e afectat și fracturat. Și e suficientă distrugerea sau vulnerabilizarea unei singure verigi a lanțului pentru a se frânge un întreg habitat și ecosistem (of, mi-e greu să-mi dau seama cum nici acum, în plină pandemie, cu studii științifice deja publicate, nu înțelegem riscurile și efectele catastrofale ale distrugerii și celei mai mici verigi eco-sistemice).
Iar acesta e doar începutul. În timpul dezbaterilor legate de infama lege de ciuntire a ariilor naturale protejate, din toamna lui 2017 și până în primăvara anului 2018, am încercat să aflu, de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) și Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) câte licențe miniere eliberate înainte de 2007 se suprapun cu arii naturale protejate. Nu am primit răspunsul până acum. Legea a fost adoptată fără a cunoaște impactul ei potențial (ceea ce a fost un alt motiv de neconstituționalitate de care CCR nu a ținut cont). Practic, decizia privind ciuntirea PN Munții Rodnei este un precedent pentru alte (multe) posibile răni asemănătoare. Suntem pe contrasens total cu direcția europeană și globală din domeniul protecției mediului și a luptei cu criza climatică. Incluzând aici protecția și salvarea speciei auto-intitulate homo sapiens.
Abordarea cu ”selecția” caprelor negre pe motiv că ar avea un singur corn e la fel de criminală pentru mediu. Mă aștept ca un profesor universitar să știe că unul dintre cele mai tragice momente din istoria umanității s-a produs când cineva s-a gândit să aplice o astfel de selecție aceleiași specii denumite homo sapiens. Și s-a apucat să-i elimine în masă pe cei care nu corespundeau prototipului arian al ”rasei pure”.
Din păcate, oricât am pretinde asta, nu suntem mai deștepți decât natura. La mijlocul anilor 90, în Yellowstone s-a introdus lupul. ”Selecția” făcută de lupi a avut, cu adevărat, rezultate extraordinare. În doar câțiva ani, biodiversitatea și capacitatea de absorbție și stocare de carbon a Parcului Național Yellowstone au crescut exponențial. Lupii nu doar că au ”selectat” exemplarele vulnerabile și bolnave, dar au băgat frica și în restul turmelor de cerbi, care și-au rărit considerabil durata episoadelor de păscut pe marginile apelor (unde sunt expuse carnivorelor). Lăstărișul a primit, astfel, șansa să se dezvolte, transformându-se în pâlcuri de plopi tremurători, sălcii și plută. Efectele benefice au fost exponențiale: biodiversitatea a crescut enorm. Au profitat peștii din apele umbrite, păsările de pădure, castorii și bizoni; lupii au vânat și coioți, lucru care a permis creșterea demografică a iepurilor și șoarecilor, implicit a vulpilor, nevăstuicilor și șoimilor, iar urșii au avut noi surse de hrană – carcasele prăzilor lupilor și fructele arborilor și arbuștilor (apropo de problema noastră, autohtonă, a migrației urșilor către așezări umane, în căutarea de surse de hrană). La care se adaugă creșterea capacității parcului de a sechestra carbon.
Selecția umană nu are nici pe departe capacitatea de a genera asemenea efecte de cascadă trofică. Dacă ne referim la speța caprelor negre, ”scoaterea” lor din natură înseamnă mai puține resurse de hrană pentru carnivorele mari. De prea multe ori, nu sunt vizate exemplarele vulnerabile, ci ”trofeele” (nota bene: o capră neagră cu un singur corn nu e nici vulnerabilă, nici ”bolnavă”, chiar domnul profesor recunoaște că a bântuit după ea 4 ani ca s-o împuște). Mai puține carnivore mari, înseamnă mai puțin reglaj eco-sistemic (vezi exemplul Yellowstone), mai puțină biodiversitate și mai puțină stocare de carbon. Și da, înseamnă și mai puține beneficii economice. La o căutare pe Google , am găsit două cabane și o pensiune în imediata apropiere a carierei de marmură. Le prevăd falimentul. O exploatare minieră de suprafață are o durată restrânsă în timp, spre deosebire de turismul într-un parc național și în preajma acestuia. O exploatare minieră vine la pachet și cu boli profesionale, în timp ce turismul în zone montane cu sănătate, și pentru localnici, și pentru vizitatori...
În fine, în eforturile globale de re-sălbăticire a unor suprafețe terestre importante, parcurile naționale au un rol fundamental. Noi ne apucăm să le ciuntim, să le găurim, să le atacăm cu dinamită și buldozere. De parcă n-am ști că până și cea mai mică rană netratată poate duce la septicemie și deces. Valabil pentru corpul uman și pentru mediu. Avem prea multe astfel de răni deschise și e, pur și simplu, inconștiență să mai facem altele. Și să ne mai și pretindem ”specie inteligentă”.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News