Live

Vremea se va răci în toată țara. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni

Data actualizării: Data publicării:
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Foto: Profimedia

Vremea se va răci accentuat în toată țara, anunță meteorologii. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 24 iulie – 6 august, pe regiuni.

În Banat, primele două zile ale intervalului vremea va fi caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 35-38 de grade, apoi se va răci accentuat, iar în 27 iulie se va ajunge la valori în jurul a 24 de grade. După această zi relativ răcoroasă, tendința va fi de încălzire, astfel prima săptămână se va încheia cu maxime termice în general de 30-31 de grade. Pentru a doua săptămână sunt estimate variații în regimul diurn al temperaturilor, astfel după o scădere până la valori de 28-29 de grade la început, se va reveni la o medie de 32 de grade, după data de 4 august. Media minimelor termice va fi de 19-20 de grade în primele două nopți, apoi va scădea semnificativ până spre 12 grade în dimineața zilei de 28 iulie, iar pentru a doua parte a intervalului sunt estimate valori în jurul a 16 grade.

În 25 și 26 iulie pe arii relativ extinse vor fi fenomne asociate instabilității atmosferice (rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va
crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

În Crișana, primele două zile ale intervalului vremea va fi caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 33-35 de grade, apoi se va răci accentuat, iar în 27 iulie se va ajunge la valori în jurul a 22 de grade. După această zi relativ răcoroasă, tendința va fi de încălzire, astfel la finalul primei săptămâni se vor atinge maxime termice de 28-30 de grade, iar astfel de valori, cu mici variații sunt estimate și pentru a doua săptămână. Media minimelor termice va fi de 18-19 grade în primele două nopți, cu cele mai ridicate valori în zona de deal, apoi va scădea semnificativ până spre 11 grade în dimineața zilei de 28 iulie, iar pentru a doua parte a intervalului sunt estimate valori de 15-16 grade.

Începând din noaptea de 24 spre 25 iulie și până în dimineața zilei de 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

În Transilvania, primele trei zile ale intervalului vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 32-34 de grade. În 27 iulie se va răci accentuat, astfel media regională a maximelor va coborî la 20-22 de grade, însă până la finalul săptămânii se va încălzi și se vor atinge maxime în jurul a 28 de grade. Pentru a doua săptămână a intervalului sunt prognozate maxime în general apropiate de normalul climatologic, cuprinse în general între 27 și 29 de grade. Media minimelor termice va fi de 14-17 grade în primele nopți, apoi, ca și în cazul regimului diurn, se va înregistra o scădere semnificativă în 28 și 29 iulie, când se vor atinge valori de 10 grade, iar pentru a doua parte a intervalului sunt estimate valori în jurul a 14 grade.

Începând din noaptea de 24 spre 25 iulie și până în dimineața zilei de 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

În Maramureș, la începutul intervalului vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime de 31-32 de grade. Răcirea va fi semnificativă în 27 iulie, când media maximelor va coborî la 20 de grade, însă până la finalul săptămânii se va încălzi și se vor atinge maxime de 27-28 de grade, iar astfel de valori sunt estimate și pentru a doua săptămână. Media minimelor termice va fi de 17 grade în primele nopți, apoi va scădea semnificativ până spre 10 grade în dimineața zilei de 28 iulie, iar pentru a doua parte a intervalului sunt estimate valori de 14-15 grade.

Începând din noaptea de 24 spre 25 iulie și până în dimineața zilei de 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

În Moldova, valul de căldură se va extinde în toată regiunea, astfel că media temperaturilor maxime va crește de la 32-33 de grade în prima zi a intervalului, până la 35-36 de grade în zilele de marți și miercuri (25 și 26 iulie). Răcirea va fi semnificativă și în această regiune, joi (27 iulie), când media maximelor va coborî la 24 de grade, însă până la finalul săptămânii se va încălzi și se vor atinge maxime de 29-30 de grade, iar astfel de valori sunt caracteristice și pentru a doua săptămână. Media minimelor termice va fi de 17-20 de grade în primele nopți, va scădea la 13-14 grade în 28 și 29 iulie, iar pentru a doua săptămână sunt estimate valori de 16-17 grade.

În 25 și 26 iulie pe arii relativ extinse vor fi fenomne asociate instabilității atmosferice (rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

În Dobrogea, valul de căldură se va intensifica în primele zile ale intervalului, astfel că media temperaturilor maxime va crește spre 34-36 de grade, valori mai ridicate urmând a se înregistra în vestul regiunii. Se va răcori joi și vineri (27 și 28 iulie), când media regională a temperaturilor maxime va fi de 28 de grade, iar pentru sfârșitul lunii iulie și începutul de august sunt prognozate valori de 30-32 de grade, caracterizând o vreme călduroasă. Nopțile vor fi tropicale în perioada 24 – 27 iulie, când media temperaturilor minime va fi de 21-22 de grade, va scădea la 16-17 grade în 28 și 29 iulie, iar pentru a doua săptămână sunt estimate valori în jurul a 19 grade.

Probabilitatea pentru fenomene asociate instabilității atmosferice (descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse și posibil grindină) va fi mai mare în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) și pe parcursul zilei de joi (27 iulie). În restul intervalului probabilitatea pentru ploi va fi redusă.

În Muntenia, valul de căldură se va intensifica din nou în primele zile ale intervalului, astfel că media temperaturilor maxime va crește spre 38-40 de grade, valori mai ridicate urmând a se înregistra în sudul și estul regiunii. Se va răcori joi și vineri (27 și 28 iulie), când media regională a temperaturilor maxime va fi de 26-28 de grade. Pentru sfârșitul lunii iulie și începutul de august sunt prognozate valori în general de 32-34 de grade, caracterizând o vreme călduroasă, posibil caniculară în anumite intervale. Nopțile vor fi tropicale în perioada 24 – 27 iulie, când media temperaturilor minime va fi de 18-21 de grade, va scădea la 14 grade în 28 și 29 iulie, iar pentru restul perioadei sunt estimate valori de 16-17 grade.

Probabilitatea pentru fenomene asociate instabilității atmosferice (descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse și posibil grindină) va fi mai mare în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) și pe parcursul zilei de joi (27 iulie). În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi va fi în general redusă, cu excepția zilelor de 1 și 2 august când va fi în creștere.

În Oltenia, valul de căldură se va intensifica din nou în primele zile ale intervalului, astfel că media temperaturilor maxime va crește spre 38 de grade, valori mai ridicate urmând a se înregistra în sudul regiunii. Se va răcori joi (27 iulie), când media regională a temperaturilor maxime va fi de 26 de grade, apoi tendința va fi de încălzire, iar cu mici variații, până la finalul intervalului sunt prognozate valori de 30-33 de grade, caracterizând o vreme călduroasă, posibil caniculară în anumite intervale. Media temperaturilor minime va fi de 18-20 de grade în primele nopți, va scădea la 13-14 grade în 28 și 29 iulie, iar pentru restul perioadei sunt estimate valori de 16-17 grade.

Probabilitatea pentru fenomene asociate instabilității atmosferice (descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse și posibil grindină) va fi mai mare în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) și pe parcursul zilei de joi (27 iulie). În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi va fi în general redusă, cu excepția zilelor de 1 și 2 august când va fi în creștere.

La munte, la începutul intervalului vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime pentru întreaga zonă montană ce va urca până la 25-26 de grade și minime ce se vor situa în jurul a 15 grade. Răcirea va fi semnificativă în 27 și 28 iulie, când media maximelor va coborî la 12 grade, iar minimele vor atinge valori de 6-8 grade. Din 29 iulie și până în 6 august este estimată o medie a maximelor termice de 18-20 de grade și de 10-12 grade pentru minime.

Începând din noaptea de 24 spre 25 iulie și până în 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi avertizări de vreme severă. Cod portocaliu de viscol la munte și vânt puternic pe litoral

Vreme severă de Crăciun. Zonele afectate de nisori și vânt puternic

Zăpadă și viscol în Ajunul Crăciunului. Drumarii au intervenit în mai multe zone din țară: „Se circulă foarte greu. Alunecă mașinile”

Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Luna ianuarie începe cu temperaturi mai ridicate decât cele normale

Partenerii noștri