Live

Prognoză meteo în Europa, pentru vara 2019. În România, vor fi posibile tornade și furtuni severe

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Accuweather.com

Vara 2019 va aduce fenomene meteo extreme în mare parte din Europa, astfel că scenariul de vara trecută pare că se repetă. În vestul și sudul Europei, vor fi multe zile de caniculă greu de suportat și secetă, iar în sud-est, inclusiv în România, vor fi multe furtuni violente, potrivit unei prognoze meteo Accuweather.

Anul acesta, canicula va fi persistentă și va începe încă din luna iunie în Peninsulta Iberică și Europa Centrală. După ce anul trecut, temperaturile crescute au atins recorduri în Portugalia, Belgia, Olanda, Germania și în zona scandinavă, însă au durat aproximativ o săptămână, în vara lui 2019, se așteaptă ca perioadele de caniculă să fie mai lungi.

Temperaturi de 38 de grade vor fi posibile în nordul Franței, Belgia, Olanda, Polonia, Slovacia și Ungaria.

„Temperaturile pot ajunge la 40 de grade C în părți din sudul și estul Franței, din iulie până la începutul lui august”, potrivit meteorologului Accuweather Tyler Roys.

În Portugalia și Spania ar putea fi mai multe zile cu 43 de grade C sau chiar mai mult. Nopțile vor fi, de asemenea, neobișnuit de calde, în această parte a continentului.

CITIȚI ȘI:  Meteorologii prelungesc prognoza de ploi și furtuni. Jumătate din țară, sub cod portocaliu sau galben

Meteorologii avertizează că este posibil să se producă incendii de vegetație în vestul și centrul Europei, mai ales la sfârșitul verii.

Situația va fi cu totul alta în partea de est a bătrânului continent astfel că nu se așteaptă valuri de căldură extremă aici. Vor fi furtuni violente în Grecia, Serbia, România și Bulgaria.

„Aceste furtuni vor aduce fulgere, inundații de la ploile torențiale și vânturi puternice și grindină. Cele mai puternice furtuni vor fi capabile să producă tornade”, spune meteorologul Accuweather. Furtunile severe vor fi, cel mai probabil, după prânz și la înserare.

Cele mai mari riscuri sunt reprezentate de prezența vânturilor, grindinei și inundațiilor, în țările din sud-est, incluzând țara noastră.

În Marea Britanie, Țările de Jos și nordul Franței se anunță secetă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri