Live

Sfârșit de decembrie cu 16 grade Celsius în București. În prima zi din 2021 vor fi cu 10 grade mai mult față de normalul perioadei

Data publicării:
Vreme neobisnuit de calda de Revelion. FOTO> Getty Images

Sfârșitul de an aduce vreme deosebit de caldă. Temperaturile vor fi cu 10 grade Celsius mai ridicate față de normalul perioadei. În București, maximele ajung în aceste zile la 16 grade Celsius.

De Revelion vom avea vreme ca de Paște, iar zăpada poate deveni amintire pentru mulți dintre noi. Meteorologii spun că temperaturile sunt cu 10 grade Celsius mai mari față de normalul termic al perioadei.

Directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat pentru Digi24 că în prima zi a noului an vom avea între 3 și 12 grade Celsius, iar temperaturile vor rămâne ridicate, cel puțin până la jumătatea lunii ianuarie.

Elena Mateescu, director executiv al ANM: "Revelionul vine cu vreme de primăvară, pentru că ultima zi a anului aduce maxime de până la 16 grade Celsius în Sudul Munteniei și Dobrogea. În noaptea dintre ani, vor fi minime între 0 și 10 grade, iar prima zi din noul an va aduce temperaturi maxime de la 3 la 12 grade Celsius, o scădere ușoară, dar valori deosebit de ridicate pentru începutul lunii ianuarie.

Vor fi temperaturi pozitive și pe Valea Prahovei. E posibil să mai avem strat de zăpadă, la Balea Lac vor fi 79 cm de zăpadă, pe Valea Prahovei, grosimi de până la 30-40 cm, e posibil să mai crească având în vedere ce se va întâmpla în următoarele 24 de ore sau spre mijlocul acestei săptămâni".

Până la 16 grade Celsius în București

Vremea va fi deosebit de caldă în Capitală în următoarele trei zile, cu temperaturi maxime de până la 15 grade Celsius, în timp ce vântul va sufla slab până la moderat, potrivit prognozei speciale emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru municipiul Bucureşti.

Astfel, potrivit meteorologilor, de marţi, de la ora 10:00, până miercuri, la ora 8:00, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat (15 - 20 km/h).

Temperatura maximă va fi de 13 - 15 grade, iar cea minimă de 2 - 4 grade Celsius. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

De asemenea, vremea se va menţine deosebit de caldă şi în intervalul 30 decembrie, ora 8:00 - 31 decembrie, ora 12:00. Temperatura maximă va fi de 14 - 16 grade Celsius, iar cea minimă de 3 - 5 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. În orele dimineţilor vor mai fi condiţii de ceaţă.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

HARTĂ Meteorologii anunță ninsori și viscol de Crăciun. Zonele afectate de cod portocaliu

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Partenerii noștri