Live

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea se încălzește semnificativ după 10 iunie în toate regiunile

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat, luni, prognoza în intervalul 6 - 19 iunie, în fiecare regiune a țării. Potrivit ANM,  în următoarele zile, vremea va fi instabilă, iar temperaturile se vor situa în jurul valorilor medii de 28 de grade Celsius. După 10 iunie, valorile termice vor urca semnificativ până la maxime ce vor atinge 33-34 de grade în Oltenia și Muntenia. 

Cum va fi vremea în săptămânile din perioada 6 - 19 iunie în fiecare regiune din țară: 

Vremea în BANAT

Valorile termice diurne vor marca o scădere până în data de 10 iunie, de la medii de 29 de grade, spre medii de 26 de grade. După data de 10 iunie, vremea se va încălzi semnificativ, iar în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 33 de grade. După această dată, va exista din nou tendința de scădere a valorilor termice maxime spre medii de 30 de grade. Variațiile temperaturilor nocturne vor fi nesemnificative pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi de 15...17 grade. Condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe aproape tot parcursul intervalului de anticipație, dar în perioada 8-10 iunie vor fi averse posibil torențiale și cantități mai importante de apă.

Vremea în CRIŞANA

Temperaturile maxime vor marca o scădere ușoară până în data de 10 iunie, de la medii de 28 de grade, spre medii de 26 de grade. După data de 10 iunie, vremea se va încălzi, iar în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 32 de grade. După această dată, va exista din nou tendința de scădere a valorilor termice diurne spre medii de 29...30 de grade. Temperaturile minime vor avea ușoare variații pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi de 14...16 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică. În perioada 8-10 iunie și după data de 16 iunie probabilitatea pentru averse torențiale și cantități mai importante de apă va fi în creștere.

Vremea în TRANSILVANIA

Valorile termice diurne vor avea ușoare variații pâna în data de 10 iunie, iar media acestora va fi de 25...26 de grade. După data de 10 iunie, vremea se va încălzi, iar în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 30...31 de grade. După această dată, va exista din nou tendința de scădere a valorilor termice maxime spre medii de 28 de grade. Temperaturile nocturne vor avea ușoare oscilații pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi de 11...14 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică. În perioada 9-11 iunie și după data de 16 iunie probabilitatea pentru averse torențiale și cantități mai importante de apă va fi ridicată.

Vremea în MARAMUREŞ

Până în data de 10 iunie, variațiile termice diurne nu vor fi semnificative, iar media maximelor va fi de 26...28 de grade. Apoi, pană în data de 16 iunie, maximele termice vor fi în creștere până la valori, în medie, de 30...31 de grade. După această dată, va exista din nou tendința de scădere a valorilor termice maxime, spre medii de 28 de grade. Temperaturile nocturne vor avea ușoare oscilații pe tot parcursul intervalului, cu o tendință de creștere ușoară, iar media acestora va fi de 12...15 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică, însă în zilele de 9 și 10 iunie și după data de 15 iunie, probabilitatea pentru averse torențiale și cantități mai importante de apă va fi ridicată.

Vremea în MOLDOVA

Valorile termice diurne vor avea ușoare variații pâna în data de 11 iunie, iar media acestora va fi de 27...28 de grade. După data de 11 iunie, vremea se va încălzi, iar în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 32 de grade. După această dată, va exista din nou tendința de scădere a valorilor termice maxime spre medii de 29...30 de grade. Temperaturile nocturne vor avea tendința de creștere ușoară pe tot parcursul intervalului, de la medii de 13...14 grade, spre medii de 17 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică, dar în zilele de 10 și 11 iunie și spre sfârșitul intervalului, probabilitatea pentru averse torențiale și cantități importante de apă va fi ridicată.

Vremea în DOBROGEA

Valorile termice, indeosebi cele diurne, vor avea tendința de creștere până în jurul datei de 16 iunie. Astfel, mediile maximelor vor crește de la 23...24 de grade, spre 30 de grade. Spre sfârșitul intervalului, valorile diurne vor scădea ușor până la medii de 28 de grade. Mediile temperaturilor minime vor varia ușor pe tot parcursul celor două săptamâni, cu tendință de creștere de la valori de 16 grade, până la 19...20 de grade. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în prima sâptămână din interval, când vor fi averse ce vor avea și caracter torențial și izolat cantități mai importante de apă.

Vremea în MUNTENIA

Valorile termice, indeosebi cele maxime, vor avea tendința de creștere până în jurul datei de 16 iunie. Astfel, mediile valorilor diurne vor crește de la 26...28 de grade, spre 34 de grade. Spre sfârșitul intervalului, valorile maxime vor scădea ușor până la medii de 32 de grade. Mediile temperaturilor minime vor avea ușoare variații pe tot parcursul intervalului, cu tendință de creștere de la valori de 14 grade, până la 17...18 grade. Vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică pe întreg intervalul de anticipație, dar probabilitatea pentru averse ce vor avea și caracter torențial și izolat cantități mai importante de apă va fi ridicată în zilele de 10 și 11 iunie.

Vremea în OLTENIA

Valorile termice, îndeosebi cele maxime, vor avea tendința de creștere până în jurul datei de 16 iunie. Astfel, mediile valorilor diurne vor crește de la 27...28 de grade, spre 33...34 de grade. Spre sfârșitul intervalului, valorile maxime vor scădea ușor până la medii de 32 de grade. Mediile temperaturilor nocturne vor varia ușor pe tot parcursul intervalului, cu tendință de creștere de la valori de 14...15 grade, până la 17...18 grade. Vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate amosferică pe întreg intervalul de anticipație, dar probabilitatea pentru averse ce vor avea și caracter torențial și izolat cantități mai importante de apă va fi ridicată în zilele de 9 și 10 iunie.

Vremea la MUNTE

Valorile termice vor avea tendința de creștere ușoară și treptată pe aproape tot parcursul intervalului. Astfel, mediile valorilor diurne vor crește de la 16 grade, spre 21 de grade. Mediile temperaturilor minime vor avea ușoare variații pe tot parcursul intervalului, cu tendință de creștere de la valori de 8...9 grade, până la 11...12 grade. Vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate pe întreg intervalul de anticipație, dar probabilitatea pentru averse ce vor avea și caracter torențial și izolat cantități mai importante de apă va fi ridicată în zilele de 9, 10 și 11 iunie și la sfârșitul intervalului.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

HARTĂ Meteorologii anunță ninsori și viscol de Crăciun. Zonele afectate de cod portocaliu

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Partenerii noștri