Live

Prognoza meteo pentru marți, 12 februarie. Vreme rece în toată țara, ninsori și viscol la munte

Data publicării:

Vremea se va răci în toată ţara, iar la munte va ninge şi va fi viscol. Marți vremea se va răci, dar valorile termice vor reuşi totuşi să urce până la 8 grade Celsius.

Pe parcursul zilei, vor fi precipitaţii pe arii extinse în centru, în sud şi în est, iar în Carpaţii Meridionali se pot cumula până la 10-15 litri de apă pe metru pătrat. Va ninge în Transilvania, în jumătatea de nord a Moldovei, local în Maramureş, dar şi la munte, unde se va depune un strat consistent de zăpadă.

Vântul va sufla cu 60-70 de kilometri la oră în Oltenia şi în Muntenia, iar pe creste rafalele de peste 90 de kilometri la oră vor viscoli ninsoarea.

Prognoza meteo pentru București

În Capitală, vremea va fi închisă şi rece. Temperaturile vor urca la amiază până la 5 grade Celsius şi temporar va ploua. Vântul va avea rafale de 35-40 de kilometri la oră.

Miercuri de dimineaţă vor fi condiţii de ninsoare slabă în Bucureşti. Joi, cerul va fi temporar noros cu șanse de ploaie spre seară. Apoi, vineri, temperaturile nu vor trece de 4 grade Celsius şi trecător vor fi posibile precipitaţii slabe, mixte.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Cum va fi vremea de sărbători. Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

Partenerii noștri