Live

Prognoza ANM pentru perioada 7 - 20 martie. Meteorologii anunță vreme deosebit de rece în următoarele zile

Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Vremea va fi deosebit de rece pe parcursul acestei săptămâni, la nivelul întregii ţări, însă după data de 14 martie, valorile termice vor fi în creştere, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 7 - 20 martie.

În Banat, până spre sfârşitul primei săptămâni vremea se va răci şi va deveni deosebit de rece pentru această dată, media maximelor termice coborând până în jurul a 3 grade, iar a minimelor până spre -10 grade. Ulterior, valorile termice vor creşte, astfel că în ultimele zile ale intervalului temperaturile maxime vor atinge în medie 12 - 14 grade, iar cele minime de până la 2 grade. Probabilitatea de precipitaţii slabe va fi mai mare în primele şi în ultimele zile ale intervalului.

În Crişana, valorile termice vor fi în scădere până în jurul datei de 11 martie, când media maximelor va fi de 2 - 3 grade, iar cea a minimelor de la -9 la -8 grade. În zilele următoare vremea va intra într-un proces de încălzire, iar media temperaturilor maxime din ultimele zile de prognoză va ajunge să atingă 12 - 14 grade şi a minimelor 0 - 2 grade. Pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, cu o probabilitate mai mare în primele şi în ultimele zile de prognoză.

În Transilvania, în prima săptămână de prognoză, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între -2 şi 2 grade şi a minimelor între -7 grade în prima dimineaţă şi -14 grade în ultima. În cea de-a doua săptămână se va încălzi, iar media maximelor va ajunge să atingă în ultimele zile 10 - 12 grade şi a minimelor între -3 grade şi -1 grad. Temporar, se vor semnala precipitaţii în general slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare în perioada 7 - 9 martie, dar şi după 16 martie.

În Maramureş, până spre sfârşitul primei săptămâni, vremea va fi deosebit de rece pentru această dată. Media temperaturilor maxime va coborî spre 1 grad, în timp ce minimele vor ajunge spre -11 grade. În zilele care vor urma se va încălzi treptat, astfel că, în ultimele zile de prognoză, media temperaturilor maxime, pe întreaga regiune, va ajunge să se situeze, în jurul a 12 grade, iar a minimelor se va apropia de zero grade. Se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ între 7 şi 9 martie şi din nou, după 16 martie.

În zona Moldovei, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, până în jurul datei de 11 martie, când media maximelor termice va fi de doar -2 grade până la -1 grad, iar minimele între -10 şi -8 grade. După această perioadă, se va încălzi treptat, astfel că după data de 15 martie media temperaturilor maxime va fi între 10 şi 12 grade, iar cea a minimelor între -1 şi 1 grad. Temporar, se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare între 7 şi 11 martie şi după data de 16 martie.

În Dobrogea, valorile termice vor fi în scădere până în jurul datei de 11 martie, când media maximelor va atinge -1 grad, în timp ce minima va atinge valoarea de -6 grade. În zilele următoare vremea va intra într-un proces de încălzire, iar media temperaturilor maxime din ultimele zile de prognoză va ajunge la 8 - 10 grade şi a minimelor până la 2 grade. Trecător, vor fi posibile precipitaţii slabe cantitativ aproape în fiecare zi.

În Muntenia, valorile termice vor fi în scădere, maximele, de la o medie de 4 grade, în prima zi, până la zero grade în jurul datei de 11 martie, iar minimele de la o medie de -2 grade la început, până la -9 grade, spre sfârşitul primei săptămâni. În intervalul următor se va încălzi, astfel încât în ultimele zile media maximelor va fi de 11 - 12 grade, iar a minimelor între zero grade şi 1 grad. Vor fi posibile precipitaţii trecătoare aproape în fiecare zi, dar mai ales în intervalul 7 - 10 martie.

În Oltenia, vremea se va răci până spre sfârşitul primei săptămâni, când media maximelor termice se va situa în jurul a 2 grade, iar a minimelor va atinge chiar şi -11 grade. În intervalul care va urma, tendinţa generală va fi de creştere a valorilor termice. Astfel, în ultimele zile de prognoză, maximele vor atinge în medie 12 - 13 grade, iar minimele de 0 - 2 grade. Probabilitatea mai mare de apariţie a precipitaţiilor va fi între 7 şi 11 martie, precum şi după data de 17 martie.

La munte, în prima săptămână de prognoză, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între -10 şi -2 grade şi a minimelor între -17 şi -10 grade. În cea de-a doua săptămână se va încălzi, iar media maximelor va ajunge să atingă 2 - 4 grade, în timp ce minimele vor oscila între -4 şi -3 grade. Temporar, vor fi precipitaţii aproape în fiecare zi, dar mai ales în primele, precum şi în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Cum va fi vremea de sărbători. Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

Partenerii noștri