Live

Ploi și ninsori. Ce ne rezervă vremea în următoarele două săptămâni

Data publicării:
Foto: Inquam/Octav Ganea

Temperaturile vor creşte, în unele zone ale ţării, şi vor atinge chiar 7-8 grade Celsius în Banat, în Muntenia şi în Crişana, în următoarele două săptămâni, însă în mai multe zone sunt anunţate ploi, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru următoarele două săptămâni.

Marţi se vor semnala precipitaţii, mai ales ploi, în vestul şi în sud-vestul ţării şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare la munte, iar pe parcursul nopţii acestea se vor extinde treptat astfel încât vor fi precipitaţii mixte în Banat şi Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi izolat în Dobrogea. La munte şi local în celelalte regiuni vor predomina ninsorile.

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru intervalul 12 – 25 februarie, care arată că vremea se încălzeşte uşor în următoarele două săptămâni.

Cum va fi vremea în perioada 12-25 februarie:

BANAT

Media temperaturilor maxime va marca o scădere, de la 6 grade spre 2-3 grade în jurul datei de 15 februarie, pentru ca apoi să crească spre aproximativ 6-7 grade, valoare apropiată de norma climatologică a perioadei şi în jurul căreia se va menţine până la finalul celei de a doua săptămâni de prognoză. Temperaturile minime vor fi negative în decursul primei săptămâni de prognoză, urmând a se situa între -1 şi -5 grade, în medie, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 16 februarie. Ulterior, valorile termice nocturne vor marca o uşoară creştere, astfel încât în intervalul 18 - 25 februarie se vor situa în jurul a 0 grade, cu o uşoară tendinţă de scădere, spre -2 grade, la sfârşitul celei de a doua săptămâni.  În 13 şi 14 februarie se vor semnala precipitaţii pe arii extinse şi, posibil, mai importante cantitativ, iar apoi probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, slabe şi pe arii mai restrânse, va fi mai ridicată începând cu data de 17 februarie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză.

CRIŞANA 

Intervalul de prognoză va debuta cu un regim termic apropiat de normal pentru această perioadă a anului, însă ulterior se va resimţi o răcire uşoară, ce va determina scăderea mediei temperaturilor diurne de la 4...5 grade în primele zile, spre 2...3 grade pe 14 şi 15 februarie. Ulterior, vremea se va încălzi, astfel încât în intervalul 17 - 25 februarie vor fi maxime termice de 7-8 grade, uşor peste normele perioadei. Temperaturile nocturne nu vor avea variaţii importante pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, urmând a se situa, în general, între -4 şi -2 grade, cu cele mai scăzute valori pe 16, 17 şi 25 februarie. Precipitaţii mai importante cantitativ şi pe arii relativ extinse vor fi pe 13 şi 14 februarie, iar în intervalul 17 – 25 februarie acestea se vor semnala aproape zilnic, dar la nivel local şi slabe.

TRANSILVANIA

Între 12 şi 16 februarie, media temperaturilor diurne va avea uşoare variaţii de la o zi la alta, urmând a se încadra, în general, între 2 şi 4 grade, caracterizând o vreme normală din punct de vedere termic pentru această perioadă a anului. Apoi vremea se va încălzi, iar între 17 şi 25 februarie vor fi temperaturi maxime de 4...5 grade. Regimul termic nocturn va fi caracterizat prin temperaturi minime uşor fluctuante în prima parte a intervalului de prognoză, când se vor încadra între -6 şi -3 grade, în medie regională. Între 18 şi 25 februarie valorile termice nocturne nu vor mai avea variaţii semnificative, urmând a se situa în mod constant în jurul a 5...6 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii în general slabe cantitativ va fi ridicată pe aproape întreg parcursul celor două săptămâni şi doar în jurul datei de 14 februarie acestea se vor semnala pe arii extinse şi vor fi mai importante cantitativ.

MARAMUREȘ

În primele zile ale intervalului de prognoză regimul termic va fi caracterizat prin temperaturi apropiate de mediile multianuale ale perioadei, respectiv maxime diurne de 2-3 grade, în medie regională. Ulterior, o uşoară încălzire a vremii va determina valori mai ridicate, de 5-6 grade, care se vor menţine relativ constante, în medie, până la finalul celor două săptămâni de prognoză. Temperaturile nocturne se vor situa, pe tot parcursul intervalului, între -4 şi -2 grade, mai scăzute, spre -6 grade, doar în dimineaţa zilei de 16 februarie. Temporar, se vor semnala precipitaţii pe tot parcursul intervalului de prognoză, iar în data de 14 februarie vor fi pe spaţii extinse şi mai însemnate cantitativ.

MOLDOVA

În prima săptămână de prognoză, valorile termice diurne se vor situa, în medie, între 1 şi 4 grade, cu cele mai scăzute valori la mijlocul săptămânii şi cu cele mai ridicate către sfârşitul acesteia. În cea de a doua săptămână, variaţiile termice diurne vor fi nesemnificative, iar media regională a temperaturilor maxime va fi de 2-3 grade, caracterizând un regim termic apropiat de cel normal pentru această perioadă a anului. Temperaturile minime vor fi negative pe întreg parcursul intervalului de prognoză, urmând a se situa, în medie, între -5 şi -2 grade, cu cele mai scăzute valori pe 16, 17 şi 25 februarie. Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii mai extinse şi mai importante cantitativ va fi ridicată în intervalul 13 - 15 februarie, dar acestea se pot semnala, temporar şi pe arii restrânse, aproape zilnic şi în a doua săptămână de prognoză.

DOBROGEA

Vremea se va încălzi uşor la începutul intervalului, astfel încât temperatura aerului va creşte de la 4 grade în prima zi, până la o medie de 7 grade în data de 14 februarie, iar pe 15 februarie maximele diurne vor scădea uşor, până în jurul valorii de 5 grade. După această dată, regimul termic nu va mai avea variaţii importante şi se va concretiza prin temperaturi medii regionale de 5-6 grade. Temperaturile nocturne vor scădea de la 0 până la -2 grade în primele două zile de prognoză, apoi vor creşte spre 2 grade în următoarele două zile. Din data de 16 februarie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, mediile temperaturilor minime nu vor avea variaţii semnificative şi vor oscila între -1 şi +1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii, pe arii extinse şi mai însemnate cantitativ, va fi mai ridicată între 13 şi 15 februarie. Se mai pot semnala precipitaţii aproape zilnic, după data de 20 februarie, dar acestea vor fi slabe şi pe arii restrânse.

MUNTENIA

Regimul termic diurn nu va avea variaţii importante pe parcursul intervalului de prognoză, urmând a fi caracterizat prin valori ale mediilor regionale situate, în general, între 4 şi 6 grade. Astfel, în primele patru zile de prognoză, temperaturile maxime vor scădea treptat de la o medie de 6 grade, până la 4 grade în data de 15 februarie. Pe 16 februarie vremea se va încălzi şi se vor atinge temperaturi diurne de 6-7 grade, valori ce se vor menţine până spre finalul intervalului de prognoză, când va avea loc o nouă scădere uşoară, spre o medie de 5 grade. Temperaturile medii nocturne vor fi negative pe aproape tot parcursul celor două săptămâni de prognoză. În prima săptămână, mediile temperaturilor minime se vor situa între -4 şi 0 grade, cu cele mai scăzute valori în 13, 16 şi 17 februarie şi cele mai ridicate, în 14 şi 15 februarie. Pe parcursul celei de a doua săptămâni, mediile nocturne nu vor avea variaţii semnificative de la o zi la alta şi se vor situa în jurul valorii de -2 grade.  Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată pe 13 şi 14 februarie, când acestea se vor semnala pe arii extinse şi vor fi mai însemnate cantitativ. În a doua parte a celei de a doua săptămâni de prognoză, temporar, vor mai fi precipitaţii slabe şi pe arii mai restrânse.

OLTENIA

Regimul diurn al temperaturilor va înregistra o scădere în primele zile ale săptămânii, de la o medie regională de 6-8 grade, până spre 3-4 grade pe 13 şi 14 februarie. Ulterior, se va produce o creştere uşoară a acestora, până spre o medie de aproximativ 6 grade, însă spre finalul intervalului este posibilă o nouă scădere de temperatură. În ceea ce priveşte minimele termice, acestea vor înregistra variaţii semnificative în prima săptămână, când în cele mai calde nopţi, din 14 şi 15 februarie, media va fi în jurul a 0 grade, iar în cele mai reci, respectiv pe 16 şi 17 februarie, media va scădea spre -5...-4 grade. Ulterior, minimele la nivelul regiunii se vor situa, în general, între -3 şi -1 grad.  Pe 13 şi 14 februarie vor fi precipitaţii, local însemnate cantitativ. Ulterior, probabilitatea pentru precipitaţii, în general slabe cantitativ, va creşte după data de 18 februarie.

LA MUNTE

Regimul temperaturii medii a aerului, atât diurne, cât şi nocturne, nu va avea variaţii importante pe parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză. Astfel, în prima săptămână maximele diurne se vor situa, în medie, între -4 şi 0 grade, cu cea mai rece zi pe 15 februarie. În cea de a doua săptămână temperaturile maxime mediate la scara întregii regiuni se vor situa în jurul valorii de -1 grad. Media minimelor nocturne va avea o evoluţie asemănătoare şi va fi de -9...-8 grade între 12 şi 17 februarie, apoi va creşte uşor şi se va situa în jurul a -6 grade, cu o uşoară tendinţă de scădere abia spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată aproape pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar în jurul datei de 14 februarie acestea se vor semnala pe arii extinse şi vor fi mai însemnate cantitativ.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Cum va fi vremea de sărbători. Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

Partenerii noștri