Live

Meteorologii au emis o informare de caniculă pentru toată țara. Cât durează disconfortul termic

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres

Meteorologii au emis, miercuri, o informare de căldură, disconfort termic şi instabilitate atmosferică, valabilă până vineri, la ora 23.00. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi chiar va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. După-amiaza şi seara sunt în continuare posibile ploi torenţiale.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, potrivit News.ro.

”În regiunile vestice, nord-vestice, sudice şi sud-estice şi pe arii restrânse în restul teritoriului, după-amiaza disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi chiar va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, a transmis ANM.

Citiți și:  Prognoza meteo pentru miercuri, 12 iunie. Prima zi de caniculă din sezonul acesta. Zonele cele mai călduroase

Sursa citată a precizat că, după-amiaza şi seara, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată la deal şi la munte şi pe arii restrânse în celelalte regiuni.

”Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp şi izolat 35...40 l/mp”, a mai transmis ANM.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Care sunt zonele afectate și cum va fi vremea în Capitală HARTĂ

Partenerii noștri