Live

HARTĂ Meteorologii au emis o informare de ploi și ninsori în toată țara și Cod galben de vânt puternic

Data actualizării: Data publicării:
Meteorologii au emis avertizări meteo de ploi, ninsori și vânt puternic. FOTO: Shutterstock

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt puternic pentru mai multe regiuni din ţară, valabilă de miercuri dimineața până duminică seară, și o informare meteo de ploi, ninsori și strat de zăpadă care vizează toată țara.

De miercuri dimineața până duminică seară, vântul va avea intensificări în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania, în nord-vestul Moldovei şi pe litoral, cu viteze în general de 55...65 km/h. La munte, vor fi rafale de 70...80 km/h, iar la altitudini mari, mai ales în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, vor depăşi 90 km /h.

Potrivit ANM, în intervalul 20 noiembrie, ora 10.00 – 23 noiembrie, ora 20.00, vor fi precipitaţii moderate cantitativ în toate regiunile, ninsori la munte şi strat de zăpadă consistent, precum şi intensificări ale vântului.

În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi în Dobrogea va ploua şi pe arii restrânse vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul regiunilor, pe parcursul zilei de miercuri vor fi ploi, apoi vor predomina ninsorile. La munte va ninge şi local se va depune strat de zăpadă consistent.

Meteorologii avertizează că se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 15...25 l/mp, iar cu precădere în vest şi la munte, pe arii restrânse, acestea vor depăşi 30 l/mp.

Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h. La munte, rafalele vor depăşi 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, în noaptea de joi spre vineri (21/ 22 noiembrie) şi pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) vor fi rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

Vremea în București

La Bucureşti, în cursul zilei de miercuri cerul va fi variabil, iar în noaptea de miercuri spre joi se va înnora şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 5...6 grade. La începutul intervalului va fi nebulozitate joasă şi posibil ceaţă.

Potrivit ANM, în ziua de joi şi vineri dimineaţă, vremea se va răci semnificativ faţă de ziua anterioară, cerul va fi variabil, cu înnorări ziua, când temporar va ploua, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 6...7 grade, iar cea minimă de -4...-3 grade.

În intervalul 22 noiembrie ora 08:00 - 23 noiembrie ora 08:00, cerul va avea înnorări, mai accentuate seara şi noaptea, când temporar vor fi precipitaţii. Va ploua, însă spre sfârşitul intervalului, trecător vor fi şi precipitaţii sub formă de ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare noaptea. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 1...2 grade.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un nou val de frig cuprinde toată țara. Urmează patru săptămâni cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite

ANM anunță două săptămâni cu temperaturi mai mici decât normalul perioadei. Cum va fi vremea până la 1 decembrie în toate regiunile

Prognoza meteo: următoarele zile vom avea vreme frumoasă cu temperaturi de 19 grade. Când sunt așteptate ninsorile

Vremea se schimbă radical din weekend. Când vom avea temperaturi de 16°C

Partenerii noștri