Live

HARTĂ Avertizări meteo pentru ciclonul din weekend. Aproape jumătate din țară va intra sub cod portocaliu de ploi și furtuni

Data actualizării: Data publicării:
ANM a emis cod portocaliu și galben de furtuni și ploi. Foto: Shutterstock

Meteorologii au emis un cod galben și un cod portocaliu de ploi abundente și furtuni pentru următoarele zile, în condițiile în care un ciclon puternic este așteptat să lovească România în weekend. Va fi afectată și capitala.

Avertizări meteo pentru sâmbătă, 28 septembrie

De sâmbătă seara până duminică dimineața, doar vestul țării va fi sub cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ.

În Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50...60 km/h. Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp, potrivit ANM.

Avertizări meteo pentru duminică, 29 septembrie

Instabilitatea atmosferică va cuprinde duminică toată țara. Niciun județ nu scapă de codul galben.

Până în 30 septembrie, la ora 22.00, se vor semnala instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului.

Aversele se vor extinde în toată țara, dinspre vest către est. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...40 l/mp și local de peste 50 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45...65 km/h. În Moldova și estul Munteniei temporar vor fi și rafale de peste 70 km/h, avertizează ANM.

De asemenea, vremea se va răci accentuat în toată țara. La munte, la altitudini în general de peste 1700 m și cu precădere în Carpații Orientali, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Tot până luni, mai multe județe vor fi vizate de un cod portocaliu de ploi torențiale și abundente.

În nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei precum și în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50...90 l/mp și izolat de peste 100 l/mp, potrivit meteorologilor.

Cum va fi vremea în București

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală. Potrivit acestora, până mâine seara vremea va fi caldă, iar în cursul nopții de sâmbătă spre duminică cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade.

De duminică dimineața vremea se va răci semnificativ și va deveni instabilă. Cerul va fi noros, iar în a doua parte a zilei și noaptea vor fi averse torențiale și descărcări electrice. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40...60 l/mp și posibil de peste 70 l/mp. Vântul va sufla în general moderat cu viteze la rafală de 40...55 km/h. Temperatura maximă va fi de 24...25 de grade, iar cea minimă de 10...11 grade.

Vremea va continua să se răcească semnificativ și luni. Cerul va fi mai mult noros, iar pe parcursul zilei temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traficul feroviar, afectat de condițiile meteo extreme: copaci căzuți pe șine în Brașov și Iași

Urmările episodului de iarnă severă: acoperișuri smulse de vânt, copaci doborâți și drumuri închise

Noi alerte de la meteorologi: Cod roșu și portocaliu de viscol. Care sunt zonele vizate de ninsori și vânt puternic HARTĂ

Cum va fi vremea în țară până pe 23 decembrie. Prognoză meteo pentru următoarele patru săptămâni

Partenerii noștri