Live

Fenomene meteo extreme în SUA: Incendii în Texas și furtuni de zăpadă în California și Nevada

Data actualizării: Data publicării:
O porţiune de 121 km din autostrada Interstate 80 a fost închisă sâmbătă. Colaj foto / surse foto: Profimedia Images

Un viscol masiv a lovit în ultimele ore mai multe regiuni din statele americane California şi Nevada, în vestul Statelor Unite ale Americii, în timp ce incendiile de vegetație din Texas fac ravagii, informează duminică BBC, preluat de Agerpres.

Furtunile de zăpadă au cauzat închiderea drumurilor principale şi a mai multor staţiuni de schi, lăsând totodată zeci de mii de locuinţe fără curent electric.

Viscolul a fost deosebit de sever în regiunea Munţilor Sierra Nevada, unde vânturile au atins la rafală viteza de 305 km/h.

Localnicii au fost avertizaţi în legătură cu "un risc ridicat spre extrem de avalanşă" în acea regiune, inclusiv în zona din vecinătatea Lacului Tahoe.

O hartă ce prezintă întreruperile de curent electric arată că peste 33.000 de persoane din Nevada şi aproape 24.000 din California au rămas fără electricitate.

O porţiune de 121 km din autostrada Interstate 80 a fost închisă sâmbătă. Biroul Highway Patrol din Truckee, California, un oraş de lângă graniţa cu Nevada, a declarat pe reţeaua de socializare X că "personalul de urgenţă şi camioanele de tractare au avut dificultăţi în a ajunge la automobilişti din cauza condiţiilor de viscol".

Zonele montane au fost cele mai afectate de viscol

Un angajat al Serviciului Naţional de Meteorologie din Statele Unite a declarat sâmbătă că se aşteaptă la depunerea unui strat de zăpadă cu o grosime de până la trei metri la altitudini mai mari, ceea ce ar putea crea "îngrijorări care să pună în pericol viaţa" persoanelor care locuiesc în apropierea Lacului Tahoe.

Mai multe staţiuni de schi din jurul Lacului Tahoe care au fost închise vineri au rămas închise şi sâmbătă, însă unele speră să se redeschidă duminică.

Parcul Naţional Yosemite a fost închis vineri, când vizitatorii au fost rugaţi să părăsească zona până la ora prânzului. Celebrul parc american va rămâne închis cel puţin până duminică după-amiază şi, posibil, chiar mai mult timp după aceea, în funcţie de condiţiile meteorologice.

Meteorologii din Statele Unite i-au îndemnat pe oameni să rămână în spaţiile în care se află în acest weekend şi să nu se deplaseze, avertizând că ar putea dura mult timp pentru a-i scoate pe navetiştii rămaşi blocaţi în zăpadă din cauza furtunii.

Alte zone ale Statelor Unite continuă să se confrunte cu fenomene meteorologice extreme.

Incendiile de vegetaţie fac ravagii în Texas, unde pompierii depun mari eforturi încercând să controleze focul care se extinde, în condiţii meteorologice dificile.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O pensionară a pierdut 600.000 de dolari după ce o bandă de escroci a păcălit-o că face parte dintr-o misiune secretă a FBI

Ministrul de Interne şi ambasadoarea SUA la București au discutat despre includerea României în Programul Visa Waiver

Dacă Ucraina e forțată să accepte „o pace nedreaptă”, SUA se vor confrunta cu „o amenințare teribilă”, avertizează șeful NATO

SUA anunță un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 725 de milioane de dolari

Partenerii noștri