Live

După caniculă revin ploile și vijeliile. ANM a emis un Cod portocaliu de furtună în centrul țării

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, duminică, avertizarea de ploi torențiale, în nouă județe fiind cod portocaliu, în vigoare până la ora 18:00.

Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică, intensificările vântului se vor manifesta în Transilvania, Moldova, nordul Munteniei și al Olteniei. Aici vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de peste 65 - 75 km/h, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 - 30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Codul portocaliu se manifestă în județele Covasna, Harghita, Brașov, precum și în zona de munte a județelor Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș.

Inițial, ANM a anunțat că în Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania și nordul Moldovei, precum și în zonele de deal și de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de peste 65 - 75 km/h, vijelii și grindină, scrie Mediafax. Cantitățile de apă vor depăși 25 - 30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se manifestă în nord-vestul teritoriului încă din a doua parte a zilei de sâmbătă.

Cu toate acestea, în zonele de câmpie, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități.

Potrivit ANM, în cursul zilei de duminică, în regiunile vestice, nordice și centrale vremea se va răci semnificativ, dar în cele sud-estice disconfortul termic se va menține accentuat, iar la amiază indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pragul critic de 80 de unități.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Care sunt zonele afectate și cum va fi vremea în Capitală HARTĂ

Partenerii noștri