Live

Turist: „Prețurile la Mamaia, ca la Ibiza”. Unde s-a mutat polul aglomerației pe litoral

Data actualizării: Data publicării:
Plaja din staţiunea Costineşti. Foto: Getty Images

Sutele de noi cazuri zilnice de coronavirus nu-i sperie pe românii care sunt puși pe distracție. Sunt peste o sută de mii de oameni la malul mării în acest weekend. Cei mai mulți nu respectă regulile de distanțare. Și prețurile au crescut pe litoral. Șezlongurile costă chiar și 50 de lei pe zi.

Unii turiști din Mamaia spun că prețurile sunt ca la Ibiza: „Prețurile concurează cu Ibiza. Și la cazare, și la mâncare, sunt foarte mari prețurile” - spune un bărbat.

O femeie de pe plajă nu este chiar de aceeași părere:  „Nu mi se pare atât de scump. Normal, pentru toată lumea”.

„Totul e OK, e perfect, vin din Germania” - spune un alt turist, care stă într-un șezlong pe plajă. Întrebat cum i se par prețurile, este franc: „Cam scumpe!”

Administratorii de plajă se plâng însă că pandemia le-a afectat serios afacerea. „Prețurile sunt la fel ca anul trecut, n-am mărit, n-am micșorat. Pare bine, dar nu e pentru noi, administratorii de plajă. Anul trecut aveam 400 șezlonguri, anul asta avem 200, încasările scăzute la jumătate, chiar puțin mai prost de atât. În schimb, o bere la draft e 5 lei, o pizza medie 30-35 lei, șezlongul 30 de lei toată ziua”, spune unul dintre ei.

Se știe însă că în sudul stațiunii prețurile sunt mai mici comparativ cu cele din nord. O cafea adusă la șezolog costă, în sud, 7 lei, un pahar cu bere - 8 lei, iar un frappe - 15 lei.

În ciuda acestor realități, Mamaia și Vama Veche continuă să fie ocupate în proporție de aproape sută la sută. Vremea este frumoasă, apa este caldă.

Aglomerație în spitale, aglomerație și pe plaje

Costinești - fosta „stațiune a tineretului” pe vremea comunismului - căzuse cumva în desuetudine în ultimii ani. Dar acum este una dintre cele mai aglomerate stațiuni de pe litoral. Oamenii nu au ținut cont de distanțarea fizică și au stat la plajă unul lângă altul. În jurul prânzului, plaja era ca un furnicar. Și încă era aglomerație pe plajă la Costinești, sâmbătă, deși se apropia seara.

Reporterul Digi24 a petrecut ore bune în Costinești și spune că nu a văzut niciun om care să poarte mască. A văzut, în schimb, o dubă a jandarmeriei, dar niciun om al legii nu a coborât să facă puțină ordine.

În zona de „cearșafuri”, prosoapele erau așezate unul lângă altul, oamenilor nu le pasă că este pandemie, spun că așa este la mare și nu au ce să facă, chiar dacă spun că le este frică de boală. Unii sunt de părere că administratorii plajelor ar trebui să se implice mai mult și să-i organizeze pe turiști, astfel încât să se respecte măcar distanța de 1,5 metri.

Turiștii spun însă că nici lucrătorii din magazine sau de pe terase nu respectă regulile, nu poartă mască, unii o țin de formă, sub barbă.

Dacă vă gândiți că la Costinești prețurile sunt mai accesibile, aflați că un șezlong pe plajă se închiriază chiar și cu 40 de lei, mai scump decât în sudul stațiunii Mamaia.

În schimb, cazarea la Costinești este ceva mai ieftină, o noapte în stațiune costă în jur de 180-200 de lei, în timp ce la Mamaia ajunge la 400 de lei.

Autoritățile susțin  că s-au dat multe amenzi pe litoral vineri noapte pentru nerespectarea regulilor. 300 de polițiști și jandarmi au făcut controale și au dat amenzi de peste 100 de mii de lei. În stațiunea Năvodari, la un camping, a fost chiar un festival de muzică electronică. Organizatorul a primit patru amenzi: una în valoare de 30 de mii de lei pentru că cei de acolo nu au ținut cont de distanțarea fizică, două de câte 2.500 de lei de la ISU și încă una de 1.500 de lei pentru că muzica era dată prea tare.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fenomen spectaculos pe litoral, la început de noiembrie. Mii de meduze au invadat Marea Neagră, spre surprinderea localnicilor

Rareș Bogdan, despre terenul de golf de la vila Neptun: „E o pajiște cu trei găuri. Așa pot să fac și eu”

Imagini cu plaja din Năvodari, care a fost distrusă după furtunile puternice de pe litoral

Invazie de alge brune și roșii pe litoral. Cum explică specialiștii peisajul marin de toamnă inedit

Partenerii noștri