Live

Video City break-ul, înlocuit cu vacanța de o zi. Care sunt destinațiile la modă printre români pentru „day trip-uri”

Data publicării:
Credit foto: Guliver/Getty Images

City break-urile nu mai sunt pe val. „Day trip-urile” sunt noua modă printre români. Adică excursiile de o zi în străinătate, cu plecare dimineața și întoarcere seara. Aceste vacanțe scurte sunt preferate de cei care au puțin timp liber sau de persoanele spontane, care iau decizii rapide. Destinațiile favorite pentru „excursia de o zi” sunt Roma, Londra, Budapesta, Viena și Varșovia.

Românii au prins repede gustul vacanțelor de o zi, aflate la o distanță de cel mult 2-3 ore de zbor. Marinela este printre adepții acestui trend. Ultima oară a fost într-un „day trip” la Roma; iar la finalul lui noiembrie, de ziua ei, merge să se serbeze la Milano.

„Vom avea 'day trip' la Milano. 350 lei cu totul, zbor 100 lei dus-intors. Mă opresc în centru, lângă Dom și atât. Să mă relaxez, mă plimb în centru și atât. E un 'one day trip' gastronomic. Am văzut deja Roma de 5 ori, Milano de 6 ori. Acum, pur și simplu, ies în oraș în Roma, Milano să beau ceva, să mănânc și poate mă costă mai puțin. Am făcut 'one day trip' la Constanța si m-a costat mai mult ca la Roma. Aproape 500 lei. La Roma, 360 lei m-a costat”, povestește Marinela Oprea.

Specialiștii ne recomandă să ne facem din timp rezervările, pentru a prinde un preț avantajos.

„Această opțiune apare mai ales când sunt zile libere în timpul săptămânii. Miercuri nu poți face punte, investești în cazare și pleci dimineața cu avion, la 6-7 ajungi. Rezervi taxi, transfer, faci rezervari pentru muzee că sunt aglomerate. Am mers la Budapesta în 'day trip' în vacanță și am ajuns acasă fresh și plin de frumosul acumulat. A doua zi am mers la muncă într-un alt 'mood'”, spune Florin Ionescu, expert în turism.

Oamenii cu bani au și varianta călătoriei cu private jet.

„Tarife de la 9-10 mii euro/ora de zbor, împărțit la 10 persoane, cât încap într-un private jet... O recomandare, dacă ar fi vorba de un teambuilding cu copii, de exemplu, la Disneyland Paris - 2 ore jumătate zborul, transferul privat la Disneyland, distracție maximă și seara înapoi acasă”, sugerează Florin Ionescu.

Vacanță scurtă, de o zi, nu este apreciată de toată lumea.

„O zi în niciun caz, nici nu pleci. Păi jumătate de zi ești pe drum”, spune un domn.

„Nu merită efortul... prea obositor!”, e de părere o doamnă.

Conform statisticilor, doar 30% dintre români își permit o vacanță pe an.

 

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali s-a răzgândit, înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale. Ce i-a spus în față lui George Simion

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

17 turiști sunt dați dispăruți după ce ambarcațiunea în care se aflau s-a scufundat în Marea Roșie

VIDEO Stațiunile de la munte, luate cu asalt de turiști după prima ninsoare consistentă. Salvamontiștii avertizează asupra pericolelor

Doi italieni sunt cercetați penal pentru spionaj în favoarea Rusiei

Bradul vechi de 200 de ani care va decora Piața Sfântul Petru din Roma a fost tăiat în ciuda protestelor. Explicațiile Vaticanului

Partenerii noștri