Live

Trupa The Rolling Stones a transmis indicii despre noul album într-un mod inedit. Doar fanii și-au dat seama despre ce e vorba

Data actualizării: Data publicării:
Referințe la cel puțin trei dintre cele mai cunoscute hituri ale trupei sunt incluse în textul reclamei: (I Can’t Get No) Satisfaction, Gimme Shelter și Shattered. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Membrii trupei The Rolling Stones, acum în vârstă de 70 și 80 de ani, au ales publicația Hackney Gazette din Londra pentru a dezvălui detalii despre noul album fanilor lor. Doar ei și-au dat seama că reclama la firma specializată în repararea geamurilor sparte conține de fapt detalii despre noul album, transmite The Guardian.

Pentru cei neinițiați, anunțul poate părea ca o reclamă obișnuită pentru un nou magazin local.

„Hackney Diamonds, specialiști în repararea sticlei, se deschide în septembrie 2023”, li se transmite cititorilor la pagina 3 a ziarului. Aici, fanii au înțeles că luna septembrie va aduce tot felul de indicii depre noul album. 

Mai jos, în reclamă, există și mai multe indicii despre adevăratul sens al anunțului: „Echipa noastră prietenoasă vă promite satisfacție. Când spui dă-mi adăpost, îți vom repara geamurile sparte.”

Fanii și-au dat seama că reclama este de fapt un anunț pentru cel de-al 31-lea album de studio al trupei, care se va lansa în octombrie.

Pasionații The Rolling Stones s-au bucurat să găsească numeroasele referințe cunoscute la istoria, versurile și iconografia trupei în reclamă.

Litera i din cuvântul Diamonds (diamante) este punctat cu celebrul logo al trupei. Diamonds este, de asemenea, o referire la turneul de aniversare a celor 60 de ani de la apariția The Rolling Stones, turneu care a început anul trecut la Madrid.

Referințe la cel puțin trei dintre cele mai cunoscute hituri ale trupei sunt incluse în textul reclamei: (I Can’t Get No) Satisfaction, Gimme Shelter și Shattered.

Potrivit NME, fontul folosit pentru cuvintele Hackney Diamonds este același cu cel folosit pe albumul trupei din 1978 Some Girls. Iar „Est 1962”, la subsolul reclamei, este o referire la anul în care a fost formată trupa The Rolling Stones.

Un link web trimite utilizatorii către un site pentru a se înregistra dacă sunt interesați. Condițiile enumerate conțin și Universal Music Group, care se ocupă de catalogul trupei.

La începutul acestei luni, figurile de bronz ale solistului, Mick Jagger, și ale chitaristului Keith Richards au fost dezvăluite în orașul lor natal, Dartford, Kent, unde cei doi s-au întâlnit în 1961.

Sursa foto: Profimedia Images

Noul album va fi primul care va fi lansat după moartea bateristului Charlie Watts.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Biletele pentru unul dintre marile festivaluri europene s-au vândut în doar 35 de minute. Încă nu se știe cine va cânta

Donald Trump a dansat aproape 40 de minute la un miting electoral: „Să nu mai punem întrebări. Să ascultăm doar muzică”

DJ-ul Jackmaster a murit la Ibiza. Producătorul scoțian, pe numele real Jack Revill, avea 38 de ani

Bruce Springsteen o susţine pe Kamala Harris şi îl consideră pe Trump „cel mai periculos candidat prezidenţial din viaţa mea”

Partenerii noștri